Dumnezeul lui Tolstoi (II)

Vazind ca Tolstoi ramine neclintit in suspiciunea sa, presedintele spuse: «Prea vrei sa le stii pe toate. Prea iti bagi nasul in toate celea. Cercetezi tot ce se afla si aici si dincolo. La ce iti foloseste toata stiinta asta, daca nu crezi in Dumnezeu cu adevarat? Gindesti prea mult. Vrei sa intelegi totul. La ce bun? Cercetezi orice ti se arata in fata ochilor. Intorci lucrurile pe o parte si pe alta, incercind sa descifrezi continutul lor. Daca pui mina pe o piatra, si pe asta ai vrea s-o storci de ultimul inteles. Nu mai cerceta atita. Lasa-te in voia valurilor. Traiese-ti clipa de acum… Esti plin de orgolii si avid de putere, conte… Ramii cu bine, noi am plecat…». Si rasucindu-se pe calciie, presedintele ii intoarse spatele, murmurind in sinea sa: «Te crezi sfint si propovaduisti mila crestina, dar uita-te mai bine in jurul tau. Ai fost un hulpav. Un vesnic nesatul. E putred adevarul pe care l-ai propavaduit… ». Apoi, intorcindu-se din nou spre mine: «Auzi ce zice Lev: Acel ce n-a cunoscut-o decit pe sotia sa si a iubit-o stie mai mult despre femei decit cel ce-a cunoscut o mie… Ce parere ai despre postulatul asta? Citindu-l, ce-ti zici: trebuie sa ma multumesc cu ce am si sa nu rivnesc la bunul altuia… Adica de ce sa nu rivnesc? Pai, daca n-as rivni, nici n-as stii sa pretuiesc propriul meu bun. N-as avea nici un reper. As orbecai in bezna. Si, iubind-o doar pe sotia mea, as semana in mine multa indoiala. Pina si un soarece se plictiseste de-o singura gaura si sapa altele, d-apoi noi! Omul e facut pentru cunoastere. Contele a inselat-o de cite ori a avut ocazia… Batrinul e un ipocrit de nu gasesti pereche… Iata ce gogosi ne vinde contele despre conditia umana: Oamenii, spune el, sint asemenea riurilor; apa in toate riurile este la fel, una si aceeasi, dar fiecare riu este aici ingust, colo repede, dincolo lat, acum linistit, apoi curat, cind rece, cind tulbure, cind cald. La fel si oamenii… In primul rind, apa nu e nicaieri la fel. Chiar si picaturile de ploaie care cad pe pamint nu au aceeasi compozitie… Ca sa nu mai vorbim de greutate si de forma. In privinta raurilor, contele, cum sa-ti zic, bate apa in piua… Fiecare om e ca un riu… Dar poate omul nu e riu, ci o balta statuta, in care oracaie fel de fel de broaste… si pe masura ce trece timpul apa nu se primeneste, ci se impute, intelegi?! Uita-te, de pilda, chiar la tine. Te crezi un riu tumultos, ce curge la vale? Tu stai pe loc si baltesti aicea la presedentie. In fiecare zi ce trece, devii tot mai imbicsit. Zadarnic incerc sa-ti primenesc gindurile. Tu insa esti orb si surd la sfaturile mele. Prin urmare, unde e de riul care esti tu? Nicaieri. N-ai fost riu si nici n-o sa fii. Nici eu n-as putea spune ca sint mult mai breaz decit tine. Si in mine exista multa inertie. Poate ca sint momente cind ma simt asemenea unui rau sau a unui fluviu. Ma bintuie ginduri si patimi ce-mi anima spiritul. Si atunci simt in mine totul viu. Fiecare celula curge inconjurata de alte celule, in virtejuri mai mari si mai micute, dar pline de tumult. Dar nu trec decit citeva clipe si curgerea aceasta tumultoasa se transforma in ceva statut. Ma simt asemenea unui suvoi plin de chistoace ce se scurge pe linga un gard putred, adunindu-se intr-o baltoaca. Ma uit atunci in luciul baltoacelor formate si imi zic: iata ce-i omul… Omul e suma tuturor animalelor din el!