Elegii din post-tranzitie (II)

Problema societatii noastre e ca avem putine insule de normalitate. Tot soiul de paranoizi, nevrotici, schizoizi ne bintuie cotidianul. Intr-un sat de prin Apuseni, ramas cu vreo suta cincizeci de suflete, in loc sa fie o oaza de liniste, jumatate dintre ei candideaza si sint angrenati intr-o crincena batalie politica. Va dati seama ce e acolo? Apoi, am putut admira indelung "batalia" de la Stefanesti dintre Gigi Becali si Adrian Copilul Minune. Nu mai amintesc de cazurile de omoruri, injunghieri prin crisme s.a. din recenta campanie electorala. Oamenii asteapta totul de la politic. E prea multa patima, mai ceva ca la 6 din 49. Mici, mitici, bambilici.

Sint orase ce par sa-si fi gasit la timp primarul potrivit, precum Timisoara, Sibiu, Cluj, Constanta, Brasov si multe altele. Din acest punct de vedere, si nu numai, Iasul sufera, cauta inca, cauta si ramine in urma. Peste citiva ani, va ramine aici doar un centru universitar-cultural, specializat in servicii si ceva turism. Mergi in zona industriala si te umple plinsul vazind cum rugineste totul. Nu am fost in stare sa cream macar un parc industrial, Clujul si Timisoara au cite trei. Cum sa vina investitorii?

Oamenii au in continuare cea mai mare incredere in Biserica si Armata.

De ce? Pentru ca sint singurele institutii in care exista inca o ordine functionala, bazata pe principiul ascultarii. Sint modele organizate ierarhic, sinarhic, daca vreti. Dar sint modele greu de transplantat in societatea civila, mai ales intr-o democratie, chiar daca, nu-i asa?, "armata e cu noi". In Germania, in Japonia merge, dar ei au ordinea in singe, e o virtute cultivata de sute de ani. Recent, sindicatele germane si patronatele au semnat un acord de inghetare a salariilor, iar parlamentarii germani au refuzat sa-si mareasca lefurile, data fiind criza si necesara reconversie a modelului social european. Ce exemplu superb de solidaritate, de coeziune sociala! La noi, fiecare pe apucatelea, fara nici un gind la celalalt. O societate entropica, dezarticulata, dezumanizanta, pina la urma.

Un coleg profesor imi spunea ca abia asteapta sa vina criza economica mondiala, sa-i vada el pe cei bogati suferind. Va dati seama unde am ajuns? In primul rind ca tot sarmanii sufera inca mai mult in vreme de criza, in al doilea rind, am ajuns sa invocam o astfel de criza fara sa stim ce-nseamna, bag seama, numai pentru a vedea pe altii suferind si a se face astfel putina dreptate, in sensul unei dorite egalitati a veniturilor. M-am intrebat ce fel de crestini sintem, cind si acatistele de prin biserici sint pline de rugi catre Dumnezeu sa-l pedepseasca pe cutare ori pe cutare… Dumnezeu e cu noi.

Recent, citeam ca s-au furat si suruburile de la un macaz de cale ferata, motiv pentru care a deraiat un tren si s-a lasat cu un mort si vreo patru raniti. Ce mai inseamna pentru noi bunuri publice? Ii trebuiau cuiva suruburile alea, macar asa, sa le dea la fier vechi? Mai mult, au inceput sa se fure si sinele. Ne taiem craca de sub picioare. Acesta e modul nostru de a ne situa in lume.

Acum, toate sperantele ne sint puse in Mutu si compania. Mutu e cu noi. Orice victorie poate scoate Romania in strada, beata de fericire, inclusiv Romania profunda din emisiunea "D’ale lui Mitica", desi aia e atit de beata, incit ma tem ca nu va putea iesi in strada. Stia el Burebista ce face… Trecutul e cu noi. Doar noi nu mai sintem cu noi, desi sintem aceiasi de peste 2000 de ani, din care mai bine de jumatate nu prea se stie unde-am fost, probabil retrasi in munti, otravind fintinile si dind foc holdelor. Dobrii celovek!

Romania a intrat in comunism cu o economie preponderent agrara, de tip feudal. Este ceea ce Marx si Engels numeau "modul asiatic de productie". Cind sa iesim din comunism, in anii 90, ne-am trezit dintr-odata, buimaci, in plina revolutie tehnologica, in plin proces de globalizare, in plin proces de integrare europeana si in plina criza a sistemului monetar international, astfel incit nici pina acum nu am iesit complet. Marx e cu noi. Asa ca de unde capitalism la romani? De unde model social? Ici-colo citiva rataciti, in rest – tot o vraiste.

Amarnic au ajuns sa se certe si preotii, pina la nivelul cel mai inalt, sa-si voteze felurite dregatorii, sa-si faca sindicate, in timp ce sectele si alte formule parareligioase dau navala. Biserica e cu noi. Taman ce ne-au vizitat Iasul scientologii, fara Tom Cruise, e adevarat, insa tot faceau un masaj moca. Duminica dimineata, si bisericile si crismele sint pline in masura egala, de nu mai stiu cersetorii cum sa se imparta. Cite-un nebun cu barba sura si cu Biblia sub brat blastama prin piete si face vindecari miraculoase. Peste tot sint cursuri de reiki, yoga, karate, zen si alte orientalisme, de nu mai ai timp pentru toate. Buddha e cu noi. Toti te vindeca, iti ofera fericire si, desigur, mintuirea sufletului.

Asadar, armata e cu noi, Dumnezeu e cu noi, Mutu e cu noi, trecutul e cu noi, Marx e cu noi, Biserica e cu noi, Buddha e cu noi. Dar noi, noi unde sintem?