Evenimentul din 14 decembrie 1989 – o marturie

Intrucit saptamina trecuta au aparut articole polemice cu privire la Revolutia din 14 decembrie 1989 de la Iasi, considerata, dupa opinia mea, pe drept cuvint, preambulul Revolutiei de la Timisoara, ca martor indirect la acest eveniment, ma simt dator sa vin cu citeva precizari si marturii, aceasta cu atit mai mult cu cit am purtat de-a lungul anilor o polemica acerba cu unul dintre protagonistii evenimentelor de atunci, nu pe tema revolutiei, ci pe o alta tema – Cassian Maria Spiridon. Iata si marturia mea.

1. Pe 14 si 15 decembrie am fost la Bucuresti. Prin urmare, nu stiu exact ce s-a intimplat in piata. Am revenit la Iasi cu trenul de noapte, in dimineata zilei de 16 decembrie, si, spre surprinderea mea, am vazut Piata Unirii strajuita de masini de pompieri, de militari si armata.

2. Cum semnasem, in septembrie 1989, scrisoarea de sprijin pentru Plesu si Dinescu, ma aflam in atentia organelor de securitate. Lucram pe atunci ca muzeograf la Casa Topirceanu. Casa era supravegheata si aceasta supraveghere s-a intetit in mod palpabil… In cursul zilei de 16, apoi si pe 17, patrule de soldati au trecut pe la muzeu de doua sau trei ori. Probabil pentru a ma atentiona sa nu ma agit. In cursul aceleiasi zile, am aflat ca grupul de poeti ce lucrau la CUG fusese arestat, impreuna cu alti colegi ce lucrau la acelasi combinat.

3. Odata cu arestarea lor, nucleul disidentei iesene s-a extins. Acum in Iasi nu mai era doar grupul Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Luca Pitu, ci un cerc de nemultumire mult mai larg. Ecoul revoltei intitiate la CUG a avut un impact teribil asupra lumii scriitoricesti si a celei culturale. Taberele erau impartite. Unii, prin natura functiilor detinute, aparau regimul. Ceilalti stateau in expectativa.

4. Tensiunea aceasta a durat si pe 18, 19, 20 si 21 decembrie 1989. In toata aceasta perioada nu am auzit pe nimeni sa ia public apararea grupului de protestatari de la CUG, aflat in stare de arest.

5. Pe 22, imediat dupa ce stirea privind fuga sotilor Ceausescu a devenit publica, lumea a iesit in strada. Revolta s-a extins si in Iasi. In timp ce multimea dadea foc portretelor tovarasului si scotea din rafturile librariilor operele lui Nicoale Ceausescu aruncindu-le pe rug, i-am intilnit pe poetii Cassian Maria Spiridon si Aurel Stefanache. Eram impreuna cu Dragos Patrascu, si alti citiva pictori si scriitori, pe terasa berariei Corso. Puneam tara la cale, patrunsi de euforia generala. Serbam evenimentul. Atunci Corso  era centrul boemei iesene.

6. Deodata, am vazut alergind spre noi doua siluete cenusii care strigau: Victorie, victorie! Erau poetii Cassian Maria Spiridon si Aurel Stefanache. Pe moment, am tresarit. Nimeni nu mai stia nimic de soarta lor. Unii chiar avansau ideea ca ar fi fost lichidati in urma evenimentelor de la Timisoara. Era ca si cum ne-am fi intilnit cu doua spectre ce vizitasera lumea de apoi. Purtau pe chip insemnele infernului prin care au trecut. Torturati in beciurile Securitatii, fusesera la un pas de moarte. Dupa fuga lui Ceausescu, fusera eliberati de la arest.

7. Nici Cassian, nici Aurel n-au zabovit prea mult la Corso. Se grabeau sa ajunga cit mai repede acasa, la ai lor, trecuti si ei printr-un calvar. Dupa ce ne-am imbratisat cu drag, ne-au povestit, pe un ton abrupt, despre ce s-a intimplat la arest. Timp de citeva nopti si zile, au fost torturati si fizic, si psihic. Semnele acestor torturi ni le-au expus acolo, in vazul lumii, dezgolindu-si spinarile osoase, ce purtau urmele unor lovituri de bastoane. In dreptul salelor, vinataile se transformasera intr-o adevarata plaga. Pe talpi, si unul si celalalt, aveau aceleasi semne. Cind au plecat, mergeau ca pe jaratic, un pic saltat.

8. Acesta-i adevarul pe care l-am vazut cu ochii mei. Radierele de care vorbeste presa au fost intiparite adinc in carnea si constiinta celor care au fost torturati. E usor sa arati acum cu degetul spre piata si sa pui la indoiala Revolutia ieseana si pe cei care si-au asumat riscul de a o organiza. Dupa ce ai stat deoparte si nu te-ai implicat in ea, dupa atitia ani de la scurgerea acelui eveniment dramatic, incepi sa derulezi in fata ochilor tot felul de scenarii, care te transforma, daca nu intr-un erou, atunci macar intr-un intelept. Trebuie, insa, sa ne aducem aminte de faptul ca atunci i-am privit pe oamenii acestia ca pe niste eliberatori.