Executie sumara in padurea Costulenilor

Poti avea despre preotime o impresie buna sau rea, ii poti dezavua sau li te poti prosterna, dupa cum iti dicteaza cultura si umoarea, lecturile & temperamentul. Dar pina nu patrunzi in lumea lor cenusie, sumbra, crepusculara, pina nu te izbeste putoarea gurii lor, in care se mai altereaza fibre de pastrama ori resturi de miel si floteaza nestingherit cite un damf de busuioaca, pina nu-ti intra in plamini naduseala clocotitoare a subsuorilor clericale, toate aceste atitudini si elanuri ramin fatalmente in sfera literaturii, sint reactii asa-zicind estetice, inofensive septic. Abia cind pasesti dincolo de linia demarcatoare, din realitatea cu laptop si carti plodite vraf in jur, cad rind pe rind mitologia, folclorul, calapoadele idilice; se topesc instantaneu, precum zaharul in uncrop, cliseele si se sfarma gratioasele prejudecati. Sutanele ascund trupuri pacatoase si fetide, iar potcapul drapeaza fie (de regula) golul ideilor, fie forma lor pervertita, in orice caz, disolutia mentalului din subterana liturghiei. Poezia ecleziasticului este, de fapt, o proza terna, arida, cu personaje ghidate visceral.

Am avut aceasta revelatie miercurea trecuta, in padurea Costulenilor, pe locul unde, acum un sfert de veac, cind Gorbaciov mai era atotputernic si „Pravda" inca nu primise in coloanele sale fatidicele pentru regim notiuni de glasnost si perestroika, puteai vedea zbenguindu-se prin iarba grasa pionieri si octombrei, printre care, probabil, ma bate chiar in clipa asta gindul, si parintele Anatolie, parohul bisericii din localitate, proprietar al celor trei hectare de rai comunist, susceptibil actualmente sa devina manastire de maici. Aici, in tril de pasari si fosnet languros de frunze, la o agapa care numai frateasca n-a izbutit sa fie, s-a mai jucat un episod din drama Mitropoliei Basarabiei. Drama sau, de-a dreptul, tragedie, Patriarhia (Romana!) trebuie ca stie mai bine.

„N-aveti voie sa fotografiati!", mi-a sisiit in fata parintele Deliu, seful cancelariei mitropolitane, atunci cind, instinctiv, mi-am indreptat „Canon"-ul spre I.P.S. Petru, coboritor dintr-un „BNV" intunecat, alaturi de citiva prelati – descindere intotdeauna spectaculoasa, indiferent de mizele morale ale scenei. Nu stiam in clipa aceea (si, vai, ce bine mi-ar fi prins!) ca preacucernicul e un fost jurnalist la „Flux"-ul crestin-comunist, fara studii teologice, macar de ochii lumii, chit ca isi baga apostila si in chestiuni dogmatice, intru slava imposturii atotpenetrante. Cum nu aveam de unde sa stiu, altfel mi-as fi facut cruce, pentru ca istoria nu-ti rinjeste asa chiar in toata ziua, ca bondocul in odajdii aurite, care a cadelnitat emfatic prin poiana, urmarit cu evlavie de niste batrini din partea locului, e chiar progenitura fostului prim-secretar al PCUS in raionul Ungheni, unul zis Delev, in flexiunea ideologica a vremii. Uns in post de Cubreacov cel rapit & returnat fara explicatii, ca si Victor Popov, juristul Mitropoliei, fara studii de specialitate si el, dar nepot de martir, in schimb…

Nu am caderea sa ma intreb cit de canonica a fost sfintirea locului unei viitoare fundatii de cult, loc aflat pe un teren privat, desi uzantele s-ar mira tare de una ca asta, mai ales ca mitropolitul n-a facut nimanui, nici macar ingerilor din cer, postmodern, cu ochiul. Am insa sentimentul, obstinat, pacatele mele, ca IPS n-a procedat deloc sinodic, demitindu-l pe protopopul Porcescu intre o gura de sarmale si un git de „Muscat", ca si cum ai semna nota de plata intinsa de chelner, cu gindul la siesta. si, orice s-ar zice, deloc uman, facindu-se a nu auzi (si intrind astfel in complicitate cu emitatorul ei!) amenintarea preotului Anatolie cum ca daca cel in cauza, impreuna cu Ion Mutu, protopopul de Calarasi, demis si sfintia sa intr-un chip la fel de expeditiv, nu parasesc agapa, pune pe localnici sa-i imbrinceasca afara.

E limpede ca, stimulata de tacerea, deloc canonica si ea, am impresia, a administratiei BOR, Mitropolia Basarabiei, intrata prin intermediul lui Vlad Cubreacov si a PCCD-ului afiliat cu Voronin intr-un imens con de ambiguitate, a inceput represaliile semnatarilor Memoriului prin care s-a cerut, in fond, asanarea vietii mitropolitane, reasezarea ei pe temeiuri morale. Il inteleg pe parintele (sau colega?) Deliu, chiar foare bine: cine s-ar mindri cu ierarhul reciclat drept politruk?