Caută 
4 MIN
Un avion IL-18 a reusit sa inghita peste 100 de profesori romani pentru a-i transporta in Alger. Unii erau singuri, fara familie, altii, cum era si cazul meu, erau cu intreaga familie.
Asteptatul in aeroport era stresant si dupa ore si ore de plimbari nervoase, de stropsit la cei doi baietei de 6 si 7 ani, burduhosul avion, pufaind ca un mosneag, si-a luat zborul.
Zgomotul infernal al celor 4 motoare producea dureri insuportabile urechilor si copiii plingeau. In general, toata lumea era nervoasa rau.
Dupa doua ore de zbor, sintem anuntati:
– Stimati pasageri, peste 30 de minute vom ateriza la Otopeni.
– Poate Roma, corecteaza toti in cor.
– Nu, Otopeni, se repeta anuntul.
Romanii cereau, de regula, permisiunea survolarii Iugoslaviei din mers. Acum n-au mai primit aceasta autorizatie si li s-a ordonat "nazad" (inapoi).
Oboseala, nervi si chiar injuraturi curgeau, "stiti dumneavoastra cui erau adresate".
– Nu mai mergem, dom’le! strigau nervosii.
Ministerul Invatamintului ne-a tinut o saptamina in Bucuresti si am trecut apoi la a doua incercare. Din nou motoarele au fost turate infernal si ne-am luat zborul spre Africa. Direct, adica fara escala la Roma.
Profesorii erau in general tineri, dar erau chiar si sefi de catedra, ca profesorul de anatomie Adomnicai, sau profesorii Ababei si Andronescu.
Odata parasind Romania, profesorii mai tineri au decretat surprinzator:
– Gata, dom’le, cu chestii din astea ca asistent, lector, conferentiar sau profesor. Toti sintem egali!
Profesorii mai in virsta, cu vaste acumulari academice in variate domenii in care erau specializati, au acceptat "egalitarismul" cu eleganta caracteristica eruditilor.
In Alger, in aeroport, ne era o sete cumplita si nu aveam bani pentru a cumpara apa minerala.
– Nu beti apa de la robinet… holera, dalacul, turba, SIDA va maninca, ne-au instruit expertii inainte de plecare.
Copiii plingeau de sete si noi asteptam de ore sa vina autocarul care trebuia sa ne duca… nu stiam unde.
Urcati in autocar si trecind printr-o statie fara oprire, mai multi arabi loveau cu pumnii geamurile ca sa le sparga. Noaptea, necunoscutul, multimea furioasa, copiii plingind, drumul spre nu stiam unde.
La un hotel situat pe malul marii, tinerii profesori romani au blocat accesul spre receptie.
– Lasati familiile cu copii mai intii, strigau unii.
Egalitatea functiona si mai bine era sa stam ultimii. Batrinii profesori nu se revoltau si nici eu. Copiii acceptau stoic sa fie serviti intii cei fortosi, bataiosi si cam lipsiti de " manere".
Vorbeam cu profesorul Adomnicai. Un om fin si extrem de placut la vorba. Am aflat citeva istorii picante de la excelentul sau curs.
– Dragi studenti, trebuie sa depuneti tot efortul pentru a asigura schimbul nostru de miine. Ce sintem noi acum, batrinii dumneavoastra profesori? Sintem niste flori ofilite, cu petalele gata sa cada. Dar dumneavoastra ce sinteti?
Aici profesorul facea o pauza lunga si apoi relua:
– Dumneavoastra sinteti niste buruieni tinere, implantate solid in pamint. Buruieni, buruieni, dar unele vor inflori.
Algerienii ne-au oferit doua saptamini pentru acomodare. Eu n-am avut acest noroc. Decanul m-a abordat timid:
– Domnule profesor, studentii dumneavoastra sint in greva.
– De ce?
– Profesorul francez a facut imprudenta sa-i anunte ca acest curs nu-i din specialitatea lui. Toti studentii au parasit sala.
– Si?
– Daca ati fi amabil sa incepeti de miine…
Trebuia sa aflu unde a ajuns cu materia francezul, in ce sala se tine cursul si cum pot ajunge la timp la universitate.
N-a fost usor, mai ales inceputul. Era o alta civilizatie cu care trebuia sa ne acomodam. Sa exemplific. Profesoara Alexa era la intrarea blocului in care locuia. Un arab deschide usa larg si profesoara, invatata ca la noi, intra, multumindu-i. Arabul a luat foc, insa:
– Cum iti permiti sa intri inaintea mea?!
A durat ceva pina am introdus disciplina la curs. Studentii care veneau ceva mai tirziu intrau pe geam in sala de curs. Plecau apoi asa cum intrau.
Profesorul avea dreptul de a exmatricula un student de la cursul sau. Studentul putea promova anul, dar raminea cu restanta si restantele se luau foarte greu. Aproape toti studentii se straduiau mult sa invete cursul si incet, incet, mi-au devenit excelenti prieteni.
Se poate sa te simti confortabil intr-o alta cultura, sa ai prieteni de mare valoare, capabili sa fie fideli pentru totdeauna. Evident ca in anii ’73 fundamentalismul era la inceput si siguranta crestinilor in lumea araba era totala. Arabul in curtea caruia intrai la intimplare te ocrotea, chiar riscindu-si viata.
Voi incerca sa redau citeva amintiri interesante din aceasta fascinanta lume.
