Fiica martirului bosniac

Am vazut de curind, pe fragmente si intr-o limba pe care nu o stapinesc prea bine, filmul bosniac care a luat, mi se pare, Ursul de Aur la Berlin, anul trecut. N-am destula cultura cinematografica pentru a spune care este valoarea sa estetica. Dar cred ca nu pentru aceasta a fost premiat. Subiectul sau este imposibil. De nepovestit si de neascultat. Probabil ca, daca as fi fost avertizat asupra povestii si mai cu seama daca as fi inteles mai bine dialogurile, mi-ar fi fost greu sa-l vad pina la capat.
Din cite am priceput, este vorba de o musulmana bosniaca, victima a unui viol „etnic”, din partea unui militar sirb, in timpul recentului razboi civil, care isi creste singura fetita, fructul nedorit al acestui viol. Intre mama si fiica pluteste mereu o „neintelegere tragica”, ce da tensiune si poate interes filmului. Cele doua nu se prea inteleg si am impresia ca nici nu se prea iubesc. Fetita stie ca tatal ei este un erou bosniac, mort pentru patrie in timpul razboiului. Femeia vede in ea expresia dublei agresiuni la care a fost supusa: ca om si ca parte a unei etnii (sau mai bine spus religii) diferite. Nu-i poate spune adevarul fiicei sale, decit cu riscul de a o distruge. Dar nici nu se poate minti pe sine, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.
Mi se pare ca filmul vorbeste mai ales despre imposibilitatea de a depasi o experienta personala, in ciuda faptului ca poti fi constient de faptul ca uitarea este singura cale pentru a scapa de suferinta. M-am intrebat ce s-ar intimpla daca vreodata fetita si-ar intilni tatal violator sau daca acesta si-ar cere drepturile paterne? Dar daca fetita ar deveni o celebritate, care comunitate ar avea dreptul s-o revendice? Povestea suna a telenovela sinistra.
Scriitorul Albert Camus spunea undeva ca orice relatie de iubire incepe printr-un viol. Nu mai stiu ce voia sa spuna „algerianul” prin acest paradox. Erau, poate, vremuri si locuri in care violul tinea locul preludiului nuptial, insa este stiut ca, dintre toate ranile lasate de violenta militarilor ocupanti, violurile par a fi fost dintotdeauna cel mai greu de uitat. Violenta fizica se impleteste aici cu violenta simbolica si este greu de spus care este mai atroce.
Am mers odata de la Iasi la Bucuresti cu o calugarita de origine franceza care se intorcea in tara ei pentru a asista la o ceremonie ce urma sa aiba loc in satul sau din estul Frantei, in memoria unui eveniment petrecut in timpul primului razboi mondial. Mi-am exprimat uimirea ca face atita drum pentru o solemnitate care privea evenimente de acum mai bine de nouazeci de ani. Mi-a relatat atunci, fara nici un fel de ura, povestea satucului ei ocupat de militarii germani in primele luni ale conflictului si cum acestia au abuzat de femeile de aici. Nu mai tin minte, de fapt, daca era vorba de o experienta de familie sau de una colectiva, insa intensitatea emotiei era atit de vie, incit totul parea sa se fi desfasurat ieri, in Bosnia, in Kossovo sau aiurea. Nu uitase nimic, desi, evident, nu traise acele timpuri si mai ales nu avea deloc sentimente anti-germane.
Dupa cite se spune, spre deosebire de alte episoade istorice de acest fel, in Bosnia s-a intimplat ceva infinit mai teribil. Violul a fost utilizat ca politica sistematica, devenind un instrument de agresiune simbolica impotriva comunitatii adverse, mai cu seama contra celei musulmane. Pe de o parte, violul femeilor inamicului putea insemna un soi de control al capacitatii reproductive a comunitatii adverse. Iar, pe de alta, o provocare la adresa pretentiei de autonomie a acestei comunitati. Era o forma de curatire etnica prin mixitate fortata, daca se poate imagina asa ceva. Este ca si cum agresorii doreau sa spuna ca nu exista bosniac musulman, ci numai bosniaci, o specie fara contururi, prin urmare pretentia musulmanilor la un stat este ilegitima.
Intr-un fel, evident necautat, filmul ne face sa ne gindim, inevitabil, la ambiguitatea trecutului si a memoriei culturale; acestea pot fi orice si nimic in acelasi timp; pot fi o trauma perpetua sau o sursa de iluzii de sine. Ar trebui ca fetita bosniaca sa stie adevarul despre tatal ei sau, dimpotriva, sa creada mai departe ca tatal ei este un martir bosniac? Trecutul este nu numai impur, ci si imprevizibil.