Heltiuga nepotului

In 1990, mama lui Iliuta s-a gindit sa plece in strainatate. Era divortata, iar alta ruda mai apropiata nu avea decit pe taica-sau. A mers la el si l-a rugat sa-i tina copilul citeva luni, cit va sta ea in strainatate si va stringe bani, "ca sa mincam o piine mai alba". Mosul nici n-a voit sa auda. Tot dadea din gura ca e batrin si ca s-a saturat: a crescut cinci copii, inclusiv pe ea, si ce s-a ales? Fiica-sa i-ar fi replicat ca a crescut-o pe dracu’; el statea numai prin crisme si doar raposata maica-sa stie cite napaste a tras cu el si cu cei cinci copii. Dar s-a abtinut, fiindca avea nevoie de batrin. L-a rugat ea in fel si chip, dar batrinul era neinduplecat. Pina la urma, fiica-sa a fagaduit ca ii va trimite o suta de dolari pe luna pentru ingrijirea lui Iliuta. Atunci mosul a lasat-o mai moale: "Te juri?". "Ma jur!". Mosul stia ca fata seamana cu maica-sa si nu isi calca un cuvint nici in ruptul capului. Asa ca a acceptat.

Lucrurile insa stateau cu totul altfel. Cu banii trimisi si cu pensia, batrinul o tinea numai in betii. Nici vorba sa aiba grija de copil. Batrinul lipsea uneori zile intregi de acasa, pe la prietenii sai de pahar. Iar cind se intorcea era ca mort citeva zile in sir si gogea in pat. Iliuta isi petrecea mai tot timpul pe drum, prin fata noii circiumi deschise in apropierea casei lor. Din cind in cind, proprietareasa il chema inauntru si-i dadea cite un pachet de biscuti sau de napolitane. Dupa un timp, s-a invatat sa mearga cu alti copii la groapa de gunoi. Lua de acolo intr-o traista piine mucezita si ce mai gasea. Uneori gasea si cozonac. O vecina ii dadea cite o cana cu lapte, cite o hainuta, ba ii spala si hainele. Tot cu ajutorul vecinei a putut intra si la scoala. Mergea la scoala de minuta cu Marioara, fetita vecinei. Si tot asa se intorcea. El ii cioplea papusi din lemn, iar ea ii dadea lui "mincarica" din frunze amestecate cu "pinita" din seminte de troscot. Dar, de multe ori, tot de la groapa de gunoi se hranea.

Prin clasa a treia, invatatoarea, impresionata de soarta baiatului si de faptul ca acesta se arata istet, s-a gindit sa ia legatura cu mama lui. Tocmai atunci insa mama lui Iliuta a incetat convorbirile telefonice cu batrinul. Mosul avea acea viclenie a betivilor care stiu sa scoata bani si din piatra seaca. A convins-o sa nu-i mai telefoneze, ca sa nu cheltuie, chipurile, prea mult. Batrinul il punea pe Iliuta sa-i scrie scrisori mamei, ii spunea ce sa scrie, dupa care le trimetea. Cind Iliuta era prin clasa a cincea, maica-sa s-a casatorit cu un spaniol. Dupa aceea a facut un copil cu acel barbat. Vreme de vreo doi ani n-a mai trimis scrisori, nici bani. Insa Hoasca, asta era porecla batrinului intre betivii lui, n-a incetat cu betiile.

Iliuta a terminat opt clase si apoi a lucrat prin mai multe locuri. Pina la urma a prins cheag la un atelier de timplarie. Salariul era mic, dar era salariu! Se descurca acum singur. In aceasta perioada, maica-sa s-a intors acasa. Se pare ca nu se prea intelegea cu spaniolul ei. Iliuta a primit-o cu raceala. Nu i-a reprosat nimic, dar o evita. Nu dadea pe acasa, dormea mai mult pe la prieteni. Intr-o zi i-a zis maica-sii: "De-acuma tanti Viorica mi-e mai mult mama". Viorica era acea vecina care l-a ajutat de mic. Innodata in indoieli, dezorientata, maica-sa a lasat totul balta si s-a intors dupa o luna in Spania. Dupa aceea n-a mai dat nici un semn de viata.

Dupa vreo doi ani, atelierul de timplarie a fost cumparat de un italian. Acum Ilie cistiga bine. Tot acum, la 19 ani, Ilie s-a insurat cu Marioara, prietena lui din clasa intii.

Hoasca a patit-o rau! A facut ulcer si avea dureri groaznice chiar daca bea numai un paharel. Asa ca acum statea acasa si bea lapte. Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, intr-o buna zi Hoasca a anchilozat: nu-si mai simtea picioarele, erau moi ca de cirpa. Nu mai putea sa mearga nici cit un melc.

Si-ntr-o zi Ilie ii zice nevesti-sii: "Marioara, stii ce ma gindeam eu?". "Ce?". "Ma gindeam ca… sa…, incepe Ilie sa se scarpine la ceafa. Hai sa-l aducem pe mosneag la noi". "Vai de mine! Tu zici asta?", o lua gura pe dinainte pe Marioara, caci intre ei era un acord tacit sa nu se pomeneasca de copilaria lui. Ea invatase ca amintirile din copilarie il raneau adinc. "Adica de ce nu eu?". Femeia nu-i raspunse. Schimba vorba: "Stiu eu ce sa zic…". "Doar ii neamu’ meu, orisicit!". "Bine, da’ unde sa-l tinem? Vezi si tu cit suntem de strimtoratI". "A sta in bucatarioara de vara cit ii cald, iar la toamna om mai vedea noi…". Marioara tinea mult la barbatul ei si nu-i iesea din cuvint: "Bine! Daca zici tu!", incuviinta ea cu juma’ de gura. "Lasa! o mai imbuna el. Un blid de mincare s-a gasi si pentru el. Doar ii neamu’ meu!".

Zis si facut! L-au instalat intr-o bucatarie de vara aflata in curte. Batrinul avea si televizor acolo. Sa tot traiesti! Insa saracul bine mult rau asteapta…! Cind venea de la serviciu, primul lucru pe care il facea Ilie era sa mearga la bucataria de vara, sa-l ia pe batrin in brate, sa-l duca in casa si sa-l aseze la masa. Mincau toti trei la un loc: Ilie, nevasta-sa si bunicul.

"Pune-i rinza din bors, Marioara, ca bunelu’ are dinti slabi, zicea Ilie. Ca eu nu-mi uit neamurile. Asa-i, bunele?". "Asa-i, Iliuta", raspundea umilit batrinul. In timpul mesei, Ilie bea citeodata un pahar, doua de vin: "Sa-ti pun si tie, bunele?". "Nu vreau, Iliuta", raspundea batrinul cu ochii in jos. "Aaa, mata vrei un rachiuas. Ada-i un rachiu, Marioara, ca eu imi respect neamurile". "Nu vreau rachiu". "Cum, Doamne, nu vrei? Ca toata viata mnetale ai vrut s-ai razvrut. Rachiu si rachiu! Asa-i?". "Asa-i, Iliuta, asa-I", incepea mosul sa plinga. "Nu te-am cinstit eu in privinta mincarii si a bauturii?". "M-ai cinstit, Iliuta, m-ai cinstit", plingea mosul.

A doua zi Ilie il aducea iar in brate pe mos la masa. Pina nevasta punea mincarea, Ilie il toca molcom: "Ia zi, ti-am dat adapost tie, un batrin neputincios?". "Mi-ai dat, Iliuta". "Ca eu nu-mi uit neamurile. Asa-i?". "Nu le uiti, nu le uitI". "Ti-am dat eu cumva heltiuga? Resturile care se arunca la porci?". "Nu mi-ai dat heltiuga, Iliuta", se ineca in plins mosneagul. "Da’ tu mie nici heltiuga nu mi-ai dat. Spune adevarat!". "Nu ti-am dat, Iliuta". "Ca mincam de la varsatoare. Stii asta?". "Stiu, Iliuta, stiu". "Te-am poreclit eu vreodata Hoasca?". "Nu m-ai poreclit, Iliuta". "Nu, ca eu il respect pe bunelul meu. Asa-i bunele?". "Asa-i, Iliuta, ma respectI", bocea mosul, caci slabiciunea si alcoolul il facusera tare plingacios.

A treia zi il pisa iar: "Asa-i ca traiesti omeneste?". "Traiesc, traiesc". "Da’ eu am trait neomeneste din cauza matale. Ca strainii m-au ajutat, iar mata, care imi esti neam, singe din singe cu mine, nu m-ai ajutat. M-ai ajutat?". "Nu te-am ajutat, Iliuta, pacatosul de mine", plangea amarnic mosul.

Asa se petreceau lucrurile zi de zi. Lectia nepotului era asa: punea intrebari, il lamurea, iar bunicul ii raspundea, il aproba si se tinguia. Marioara ii mai zicea citeodata lui Ilie: "Mai draga, mi-i mila de bietul om". "Ti-i mila? Da’ ce-am zis? Am zis ceva ce nu-i adevarat?", o facea pe niznaiul Ilie. "Lasa-l, nu-l mai necaji atita!". "Da’ ce, l-am injurat, l-am batut, am tipat la el?".

Intr-adevar, Ilie era foarte linistit cind vorbea cu bunicu-sau. Nu ridica niciodata glasul. Cine l-ar fi ascultat la usa, fara sa inteleaga vorbele, i-ar fi parut mai degraba ca o combina greoaie secera-secera ziua toata.

Ilie l-a macinat toata vara, zi de zi. Iar pe la inceputul lui septembrie s-a intimplat nenorocirea.

A fost un incendiu la bucatarioara de vara. L-au gasit pe batrin carbonizat pe jumatate, dar, desigur, murise inainte, intoxicat cu fum. Se tirise pina la usa s-o incuie si acolo l-au gasit. Pompierii, care au venit dupa aceea, au constatat ca in camaruta nu era nici o sursa de foc si ca incendiul a fost provocat. Fireste, de batrin.

Publicitate și alte recomandări video