Idiosincrasii curente

Pe-acestea, de-aici, mi le asum, asa cum, la rindu-va, va asumati altele.

Mai intii, pedant, definitia din DEX: Idiosincrasie. Reactie caracterizata prin hipersensibilitate sau intoleranta la unele medicamente, alimente, mirosuri.

De modificat insa, acum, pista oarecum medicala, pentru a o extinde la un orizont mai larg: realitatea din jur, atit de supusa, iata, si ea, unei analize aproape medicale.

Fiind sigur ca voi provoca reactii dintre cele mai aspre, ma si plasez, cinic, in aceasta postura, permitindu-mi, asadar, un joc picant, ca atitea intre oameni subtiri cum sintem, nu?

Un singur personaj cu mustata ma incinta: sir Anthony Eden, fost distins prim-ministru al Angliei, si asta pentru ca, pe de o parte, traia intr-o elita salonarda, in care mustata era aproape obligatorie alaturi de papion, pe de alta, fata-i in sine era atit de nobila, incit mustata i se subsuma firesc. Si, poate, inca un personaj: Einstein. Opusul salonardului, dar geniu oricum dincolo de conveniente, permitindu-i-se orice, chiar si mustata de o salbaticie amuzanta. La pol opus: orasul e invadat, periodic, de afisele unui gurist oltean, a carui mustata vulgara ii e mai mare decit chelia. Puah! Dar si citiva ministri din noul cabinet, baieti gigea, de cartier, cu mustati ce intrec pana corbului.

Parada palariilor e una imbatabila. Virsta a treia, mai ales, exceleaza. Niciodata pe ochi, obligatoriu pe ceafa, sa se vada motu’, dragalasele babete, dragalasii babeti fac parada, asteptindu-se, permanent, la gratulari. O singura, celebra, palarie: cea a rasat elegantei Marlene Dietrich, nu?

Fata si baiat standard, pupindu-se, demonstrativ, pe trotuar. Demonstrativ: adica lipit tare si toscait tare. In dreptul bisericii, intrerup o clipa lipitura toscaita, isi fac distrati cruce, si-si reiau exercitiul. Sarut emblematic: Annabella si Bernard Lancret – Hollywood, 1938. Please!

Pe tv se pronunta: optisprezece. Mai sint: ca si, deci, locatie (adica inchiriere, nu?).

Pina sa ti se dea restul, auzi: o zi buna!

Ele se rid. Pilcuri, stoluri de fete, pe Copou, tocmai iesite de la curs, explodind in ris de lesin, numai ele stiind de ce. Ma apropii – ticnit – si le intrerup argotic: fiti atente sa nu faceti pipipevoi!

Se poarta diminutivele. In futbol, e kaka daca nu te cheama Dorinel, Ionut, Nelutu. Dar si, vai, dincoace, in spionajul de ultima ora: Floricel.

Daca te cheama Cojocariu si nu te recomanzi Cojocariu, cu accent pe i final, e vax. Cum ar suna humulesteanul Mos Nichifor Cotcariul, cu accent pe i final? Ar suna gigea, imi ciripeste peste umar un gagiu din noul val prozastic.

Val?

La ce antipatii ma supun cu aceste parsive idiosincrasii!

Dar imi place.

Gata, inapoi la sevalet!