Caută 
3 MIN
Ionel Boldea a inceput sa construiasca o casa mai tantosa linga Gheorghe Sofronie, pe un versant din Bucium. Cei doi vecini se cunosteau de mici copii si intre ei era un soi de zizanie ponderata. Casele batrinesti au fost reabilitate binisor, dar Boldea dorea o casa noua in locul celei vechi, demolata inca de acum doi ani. Omul statea intr-o cuhne si inghesuiala era asemenea sardelelor in cutia de conserve. Casoiul nou era zidit in totalitate, dar n-avea acoperis.
Intilnindu-se la gard, cei doi vecini au inceput cu niste constatari banale.
– Se intuneca a ploaie, spune Sofronie.
– Poate nu va ploua. Se darima hurdubaia asta fara acoperis.
– Dar eu am nevoie de ploaie. In gradina am crapaturi in pamint de bagi pumnul.
– Este drept ca si la mine este la fel.
– Casa, casa, dar gradina are nevoie de ploaie.
– Dar…
– Nici un dar. Stai cu hardughia asa de un an!
Intre timp tuna surd si norii grei, pintecosi se apropie.
– Ad-o, Doamne, spune Sofronie facindu-si semnul crucii.
Boldea da ochii peste cap, se uita la cer si se roaga si el:
– Du-o, Doamne, peste deal.
– Tu esti nebun?
– Dar ce, vrei sa-mi distruga munca de o viata?
– Daca esti prost!
– Bine ca esti tu destept in cuibul tau de plosnite.
– Du-te la dracu’!
Cei doi se retrag in fata caselor, bosumflati rau de tot.
Picaturile de ploaie, mari, repezi si reci, incep sa cada cu zgomot rapait.
– Multumesc, Doamne, ca m-ai ascultat.
Sofronie isi face cruce larga si priveste la vecinul sau cu satisfactie.
– Da-i, Doamne, si grindina, ca sa se sature, Satana!
Vecinul ride cu hohote si striga la vecin:
– Crezi ca Domnul se ia dupa gura prostilor?
Ploaia se intensifica, apa intra rapid in pamint si cei doi vecini au stari sufletesti diferite.
Cind Boldea credea ca il bate Dumnezeu, a inceput sa cada cite o boaba de gheata cit nuca.
– Ada, Doamne, pedeapsa pentru cei rai, care se bucura de raul altora!
– Ca Dumnezeu se potriveste la tot prostul…
Chiar atunci o bila de gheata il pocneste pe Sofronie in cap.
– Ai vazut, nenorocitule? Semn de la Dumnezeu.
Pedepsitul se inspaiminta, isi face cruce si se roaga:
– Du-o pe pustii, Doamne, nu ne lovi pe noi, ca si asa sintem nenorociti.
Gheata se indeseste si incepe un adevarat prapad. Desi prapadul era la fel de pagubos pentru toti, Boldea jubila.
– Inca una in scafirlie, Doamne!
Gheata bate piezis si, cu zgomot, sparge un geam de la casa lui Sofronie.
– V-am rugat sa-l pocniti in scafirlie, Doamne. Dar este bun si geamul.
Cum, necum, piatra mai sparge un geam vecinului si Boldea se bucura prosteste.
Preocupat sa nu-i intre apa in casa, Sofronie nu mai continua disputa.
Gheata se aduna in strat gros, tabla de pe casa este tocata marunt si nu sint semne ca prapadul se va opri. Copacii sint jumuliti de crengi si via pare ca si-a scuturat frunzele.
Cei doi vecini renunta la sfada si fac ce pot ca sa micsoreze urmele potopului. In final, se uita unul la altul fara a mai spune nimic. Gradinile lor sint ferfenita si amindoi ar izbucni in plins. Sofronie a aprins o luminare si vecinul sau doreste sa faca si el acelasi lucru. Se indreapta spre cuhne si atunci s-a declansat trasnetul.
Casa lui Boldea avea mustatile din fier beton ridicate spre cer si acolo s-a descarcat fulgerul. Omul era la vreo 7-8 metri de flama, a fost trintit jos, pirlit bine si nu mai misca.
Sofronie a alergat si, pe portita dintre cele doua gospodarii, a ajuns rapid la trasnit.
Desi pirlit bine, pedepsitul de Dumnezeu nu prea avea nimic betejit.
– Bei o tarie?
– Da, am in cuhne.
– Lasa, aduc de la mine.
Ploaia a trecut, soarele a reaparut si cei doi, stind la masa, converseaza:
– Buna licoare.
– Tinuta in butoi de dud.
– Azi esti si miine te-ai dus. Ai vazut?
– Pai, cum nu? Te pot imprumuta, am ceva economii.
– Dar ma astepti pina…?
– Pai, se poate?
