In Ajun

Zilele trecute, in timp ce ma aflam in pelerinajul ritualic din preajma Craciunului, baietelul meu care abia a facut trei ani imi face semne disperate din spatele unei vitrine. Totul insotit de urletele si in scenografia obisnuita. Facuse un coup de foudre pentru o gunoiera din plastic cu bena transparenta. Mi-a spus printre lacrimi ca nu are asa ceva si o vrea pe aceea. Intrasem in magazin pentru ghete, in virtutea convingerii mele ca nu exista cadou mai frumos pentru un baietel de virsta sa decit o pereche de ghete noi asa cum primeam eu insumi in copilarie de Craciun. Imi amintesc ca pe la sase ani am primit chiar o pereche negri, modelul "santier ‘79", cum avea si tatal meu si nu cred sa fi fost vreodata mai fericit. Mi se parea ca abia acum lumea incepea sa ma ia in seama.

Pe scurt: nici prin cap nu-mi trecea sa-i cumpar gunoiera din plastic translucid. Aveam oricum doi saci de masini si masinute acasa si in plus costa de doua ori cit ghetele. Insa puterea de negociere a unui copil de trei ani o depaseste pina si pe aceea a lui Henry Kissinger, recentul prieten al magnatului Vintu. Dupa ce a refuzat indignat toate variantele oferite de mine, de la intoarcere acasa cu taxiul la promisiunea ferma a unei ciocolate Kinder, i-am spus decis ca nu-i cumpar masina pentru ca tocmai primise dimineata ceva similar de la gradinita si oricum mai veni in zilele urmatoare si Mos Craciun, daca va fi cuminte si rezonabil. Mi-a replicat calm si oarecum jenat, pentru ca trebuia sa apeleze la un argument atit de evident, ca afara este zapada si ca acesta este spiritul Craciunului.

In final imi spune ca-l plictisesc cind ii sugerez ca i-a promis lui Mos Craciun ca va fi cuminte. Cred ca stie deja cum stau lucrurile. Cel mare, deja adolescent, priveste totul mai ales ca o problema de calendar, de ordine sezoniera.

Este uimitor cit de usor cedam ambiantei generale si cit de mult si rapid s-au impus si la noi fictiunile consumismului mondial. Nu stim cine face jocurile si daca este de rau sau de bine dar cu fiecare an mai abitir ne dam de ceasul mortii de a ne conforma riturilor curente, adesea de un gust macar agresiv si industrial daca nu si indoielnic.

Pentru mine, Craciunul este legat intr-adevar de iarna si zapada. Dar nu de daruri. Cel putin nu in sensul in care il percepe fiul meu. Totul se petrecea repede si mereu neasteptat. Craciunul insemna mai ales ziua de Ajun, cind il insoteam pe preotul satului in vizitele sale de Craciun. Mergeam inaintea alaiului si strigam in cor din toti rarunchii "Nasterea lui Hristos", apoi asteptam cu infrigurare, inclusiv la propriu, ca popa sa-si termine misiunea si gazda sa ne dea si noua putina atentie. Primeam in general nuci, de obicei aruncate prin zapada care ardea la degete, spre amuzamentul asistentei, rareori mere sau biscuiti. Fapt este ca nu primeam nimic tocmai pe gratis. De fiecare data ajungeam acasa seara rebegit de frig, dar mindru de prada mea.

Ma intreb daca nu cumva abuzam de practica darului. In primul rind cu privire la copii. Impresia lor este ca pot primi orice fara alt efort decit persuadarea sau chiar santajul parintilor. Cadoul nu este parte a unui schimb sau o forma de recompensa. A devenit un drept fundamental. Fara obligatii. Fara promisiuni desarte.

As putea spune ca toate aceste sint legate de fetisizarea copilului din societatea noastra de astazi. Ii facem un bine copilului cu aceasta devotiune aproape psihotica? Nu stiu. Nici nu stiu daca putem face altfel. Este evident ca mitologia Craciunului a ajuns sa ne domine fara ca aceasta sa mai aiba vreo legatura cu evenimentul religios in sine. Sintem intr-o competitie ciudata: cu cIt parem mai optimisti si mai generosi cu atit pare ca pozitia sa noastra sociala este mai solida. Este un fel de spalare a creierelor intr-o veselie generala si cu largul nostru consimtamint. Partea buna este ca ne aducem aminte de obligatiile noastre sociale. Partea rea este ca o facem o singura data pe an si sub forma unei pedepse.

Pare-se ca in aceasta perioada nu poti sa fii trist sau strins la punga. Nu mai ai datorii la banca, iar daca ti se sparge teava de la un calorifer sau chiar caloriferul multumeste-i Domnului: este un semn de alegere! Singura angoasa permisa este aceea ca nu poti consuma suficient niciodata in raport cu dorintele. Ne vom agresa ficatul cu diverse otravuri, in general, scumpe si pretentioase, dar mai ales cu obligatia ghiftuirii neconditionate. Dupa toate, epuizati, vom cere un concediu, iar ca de obicei, si anul acesta spitalele de urgenta se vor umple iarasi in zilele de sarbatori, stirile televizate vor fi din nou populate din plin cu accidente din exces de iubire si omoruri din dragoste.

De ce acceptam toate acestea? Cine stie. Probabil din spirit de contradictie. Pesemne este spiritul Craciunului.