Inadecvarea sociala

Revista Romania literara obisnuieste sa-mi transmita prin posta – cu promptitudine exemplara, rar intilnita astazi la publicatiile de cultura – sume fixe de bani ce reprezinta contravaloarea colaborarilor mele in paginile sale. Intrucit, pe fondul anemizarii peisajului publicistic literar de la noi, in ultimii doi ani, am scris destul de frecvent pentru revista cea mai importanta a USR-ului, prezenta mea la oficiul postal de care apartin a devenit suficient de insistenta. Faptul in sine n-ar merita prea multa atentie. In fond, nu fac decit sa traversez vreo trei strazi si sa evit o zona pietonala confuza unde, se pare, s-au unit doua haite de ciini vagabonzi, intemeind un mic regat. Experienta propriu-zisa de la ghiseul asa-zicind "financiar" al oficiului mi-a prilejuit, insa, de-a lungul timpului, un numar de revelatii care sint, macar din punctul meu de vedere, interesante.
Din ratiuni mai curind obscure (nu cred ca ideea "concentrarii" tuturor banilor dintr-un oficiu postal la un singur ghiseu, pentru o gestionare mai "sigura", reprezinta o scuza plauzibila!), alocatiile pentru copii, ajutorul social, indemnizatia de crestere a copilului, valuta venita in tara prin Western Union si pensiile se achita in acelasi loc. Tot aici, se intelege, trebuie sa se prezinte (cu buletinul si avizul!) si bietul receptor de mandat postal, adica, intre altii, sussemnatul. Cozile sint intotdeauna enorme si au lentoarea monologurilor "filizofante" shakespeariene. De fapt, invocarea Marelui Will nu e deloc gratuita in contextul dat. Vazute de sus, sirurile indefinite de oameni asteptind, intr-o tensiune patetica, inhatarea bancnotelor albastre de la ghiseu si dosirea lor agitata in buzunarele cele mai inaccesibile ale vestimentatiei proprii transmit, invariabil, un fior de tragedie clasica. Parca simti, in mod inefabil, implacabilitatea conditiei de precaritate a individului in univers.
Nu o data, descurajat, am vrut sa abandonez imunda sala, unde miasmele, inghesuiala si prostratia expectativa te arunca in imediata vecinatate a unei paralizii intelectuale, cu atit mai mult cu cit sumele pe care le primesc de la Bucuresti, in acord cu austeritatea vietii culturale romanesti, sint absolut simbolice. Nu am reusit sa o fac, insa, dintr-o politete perfect indreptatita. Daca banii ar fi returnati redactiei (datorita neprezentarii mele la oficiiul postal), ce ar gindi administratorii economici ai Romaniei literare, extrem de prompti si de corecti, cum spuneam? Sau, si mai rau, cum ar reactiona curierul revistei, nevoit sa preia inapoi niste bani pe care abia se chinuise sa-i expedieze (probabil, in circumstante asemanatoare celor de la oficiul unde astept eu insumi)? Ca atare, am rezistat mereu ispitei cu stoicism, incercind sa patrund, pe parcursul vag sesizabilei miscari a cozii, catre ghiseu, misterele mentaliste ale comunitatii de "finantati" ai statului (in marea lor majoritate), o comunitate ce priveste spre Guvern (oricare ar fi el, desigur) ca spre un veritabil Big Brother. In astfel de imprejurari, au aparut mentionatele revelatii.
Am observat, cu oarece stupoare, fireste, faptul ca "asistatii" nostri social nu sint nici pe departe niste "fragili" ori "handicapati" coplesiti de voracitatea unei lumi in continua expansiune. Dimpotriva, unii dintre ei (care ridica, simultan, mai multe alocatii de copii, o indemnizatie de crestere a copilului si un ajutor social!) par insi foarte bine facuti, chiar infricosatori, deoarece, vorba lui G. Calinescu, au "falca de jos proeminenta si bestiala". Aerul lor lombrosian impune tacere si se poate zice, fara teama de a gresi, ca sirul indian de la ghiseul cu bani al oficiului postal ramine, cu precadere, cel mai silentios (desi cel mai mare, totodata) din intreaga institutie. Maestrii parazitismului comunitar asteapta, de regula incruntati, ca statul (adica noi, platitorii de taxe) sa le achitam, cu reverente, onoarea ce ne-o fac, fiindu-ne contemporani. Ginguritul monosilabic, dar taios, pe care-l articuleaza in fata functionarului, sugereaza o abia reprimata nemultumire vizavi de modicitatea retributiilor lor financiare cumulate. Expresiile intunecate ale "asistatilor" ating atunci apogeul sociopatiei.
Un lucru straniu, pe care l-am banuit initial doar o inconsecventa comportamentala a functionarului (da, in cazul oficiului meu postal, activitatea aceasta traditional feminina este dusa la indeplinire de un tinar cu parul cret, aproape in intregime chel totusi, si cu fruntea ridata de stres!), a inceput, mai recent, sa ma puna pe ginduri. Baietanul de la ghiseu are un fel de automatism pavlovian, arata un respect nedisimulat lombrosienilor cu sume cumulate, de ordinul mai multor milioane (calculati si dumneavoastra citeva alocatii, cu un total de circa 150 RON, adunate cu 800 RON indemnizatie de cresterea copilului si vreo 300 RON ajutor social si veti vedea ca nu gresesc decit, cel mult, fata de profesorii debutanti, preparatori, asistenti si doctoranzi, pentru ca scriu despre astfel de venituri, pe sleau, in presa!), devenind, gradual, apatic inaintea pensionarilor sau de-a dreptul scirbit cind da cu ochii de cei cu "mandat", ca mine bunaoara.
Trebuie sa admit, colaborarile mele infime de la Romania literara il scot, pur si simplu, din sarite pe barbatul cu munca de femeie. Priveste oripilat avizul si apoi suma aferenta, aruncind putinele bancnote (intotdeauna incomplete; ultima oara nu mi-a dat patruzeci de mii de lei pe care, de jena, bineinteles, nu am indraznit sa-i mai cer) pe tejghea cu o disperare, deduc, de natura suicidala. Am realizat ca, in ochii lui si, indubitabil, ai celor de la rind, eu ma aflu intr-o stare de profunda inadecvare sociala. Ce fel de martafoi si ce fel de coate-goale, gindeste cretul chel, receptioneaza prin posta asemenea sume ridicole, tulburind linistea marilor barbati primitori de alocatii, indemnizatii si ajutor social? Ce fel de neispravit, ce fel de handicapat ma deranjeaza cu banii lui de surcele? Daca functionarul respectiv si-ar ridica privirea somnolenta, strabatuta, sporadic, de umbrele retardului psihic, si m-ar intreba direct acest lucru, nu stiu, sincer, ce as putea raspunde.