Insemnari despre socul erotic

Cind s-a tiparit, in 1979, in prima editie, cartea lui Francesco Alberoni, Innamoramento e amore, a fost primita cu entuziasm de cititori. A fost de indata tradusa in 20 de limbi, recenzata, discutata cu pasiune, criticata, fetisizata. In franceza, titlul cartii a fost modificat in Le Choc amoureux. Fiindca nobilul substantiv "amor" a capatat, din pacate, conotatii ironice, in romaneste (desi inca Eminescu se intreba intr-un poem "ce e amorul?"…), as propune varianta urmatoare: Socul erotic.

Francesco Alberoni (n. 1929) este un psiho-sociolog italian, care nu dispretuieste, cum vedem, temele mari, aproape indecente: iubirea, prietenia, erotismul, evadarea bovarica, elanul vital, reveria, ratacirea, revolta. Asemenea lui Umberto Eco, Alberoni nu se fereste sa atace aceste teme venerabile cu uneltele jurnalistului. Are un editorial foarte citit in Corriere della Sera.

In Socul erotic, Francesco Alberoni considera ca iubirea nu e neaparat un "egoism in doi", dupa o definitie cunoscuta, ci, mai degraba, o "miscare colectiva in doi". Asemenea erosului platonician (descris de preoteasa Diotima in dialogul Symposion), iubirea este o veritabila forta de innoire si de ascensiune nu doar individuala, dar si colectiva.

Iubirea ameninta si, adeseori, nimiceste institutiile vechi (dar creeaza altele noi: mariajul), zguduie fiinta indragostitilor, promite protagonistilor o iminenta, definitiva resurectie. Iubirea, observa Francesco Alberoni, provine din aceeasi radacina obscura, din care se trag insurectiile, revoltele sociale, zguduirile sufletesti: "chiar daca se limiteaza la doua persoane, erosul e o forta revolutionara" (p.20; citez dupa editia franceza).

Socul erotic exprima (nu doar ideatic, ci si stilistic) o metafizica vitalista, in linie nietzscheana. Pentru Alberoni, iubirea e o stihie, o forta dionisiaca, un elan transgresiv, o frenezie, o mania: "A te indragosti – scrie Francesco Alberoni – nu e un fenomen de fiecare zi, nu este nici macar o sublimare a sexualitatii, nu e insa nici un simplu capriciu al imaginatiei" (p.9).

Odata cu nasterea iubirii, continua autorul, celalalt devine o veritabila incarnare a vietii frenetice si debordante: "celalalt, persoana iubita, reprezinta insasi viata, in chiar momentul creatiei sale, in elanul ei atotbiruitor". Persoana de care te-ai indragostit se vadeste a fi "calea catre ceea ce nu ai fost niciodata, catre ceea ce doresti dintotdeauna sa fii". Cel iubit e mereu o forta vitala libera, imprevizibila, polimorfa. Este asemenea unei salbaticiuni, de o frumusete si o vitalitate iesite din comun. Dar "natura acestei salbaticiuni nu e aceea de a fi docila, ci rebela, nu e aceea de a fi slaba, ci puternica. Gratia este miracolul ca o atare creatura devine, in ochii nostri, blinda si iubitoare" (p.130).

Forta erotica e nucleul irational, temeiul tulbure al oricarei forme pe care o ia ratiunea. In concluzie, "iubirea e un fenomen de acelasi ordin si de aceeasi natura ca miscarile sociale". Iubirea este negresit nesocotirea (ba chiar sfidarea) unui interdict, a unei legi, a unei puteri, a unui stapin abstract. Pentru acest cuvint, Statul vrea mereu sa o controleze, sa o purifice si sa o supuna (sa ne amintim de romanul lui George Orwell, 1984, si de ideologia antierotica si antisexuala de acolo).

Dupa cite am observat, nu reuseste niciodata. Iubirea e antiteza supunerii, un alt nume al libertatii.