Institutii, grupuri, situatii

O literatura bogata, provenind din zonele psihologiei organizationale si psihosociologiei clinice, descrie viata in institutii si organizatii: cultura institutionala, distributia functiilor, liniile de influenta, lupta dintre grupuri pentru control si putere. Se instituie, in fiecare organizatie, un anumit tip de context care stabileste cadre normative (interdictii, deviante), care da coerenta intregului si construieste semnificatii cognitive. Totul se converteste in  relatiile specifice ce se stabilesc intre indivizi si intr-o cultura proprie. Intreprindere, spital, universitate, redactie, grup de initiativa – toate acestea pulseaza de viata socio-afectiva, nu sint simple birocratii; stimuleaza sau ingradesc miscarea ideilor, inspira sau blocheaza creativitatea. Cea mai importanta caracteristica a institutiei este insa sistemul de control reciproc al indivizilor – un fel de "democratie participativa", care poate lua insa adesea forme patologice. Suspiciunea, lupta intre grupuri, coalitiile pentru a controla  pe "ceilaltI" sint numai citeva dintre resursele pe care le ofera organizatiile.

Lucrurile se complica daca luam in seama si complexitatea de forte care creeaza Situatia, cum descrie un psihosociolog american, Philip Zimbardo, descoperitorul "efectului Lucifer", acest fenomen. Orice institutie este plasata intr-o matrice politica si istorico-culturala care defineste situatiile si le legitimeaza. Situatia plaseaza indivizii si grupurile intr-o organizare a fortelor, virtutilor si vulnerabilitatilor, organizeaza totul intr-o "mantra" care apare din exterior ca o coerenta, ca o forta mentala care implementeaza scheme cognitive membrilor, fie ei public de adepti, fie ascultatori sau cititori. Cuvintul "mantra" semnifica aici "salvarea" si "protejarea" activitatii cognitive, adica "antrenarea" mintii pe un fagas dorit; mai exact, controlul intelectului sau sugestia autocontrolului (dar intr-o directie indusa). Cum puterea situationala, ne aminteste Zimbardo, emana din Puterea Sistemica (care este dirijata politic), intelegem ce importanta au institutiile de influentare a mintilor, ce rol poate juca  media controlata. Indivizi care se (auto)percep minti puternice nici nu stiu ca au cazut in capcana si sint dirijati. Discutiile de grup de la unele televiziuni, dialogurile intre unele spirite luminate ascund adesea optiuni bine structurate si/sau stipendiate care intind capcane cognitive ingenioase.

Am citit cu aceasta grila de lectura psihosociologica o carte de literatura, aparuta nu demult, Dubla cetatenie, de Nicolae Turtureanu. O carte fictionala, dar in care apar si nume reale sau personaje carora li se stilceste doar putin numele, ca sa  poata fi identificate. Procedeul nu e nou, au mai aparut jurnale intitulate roman sau romane care au virtutile unor studii de sociologie clinica, cum e cartea lui Florin-Constantin Pavlovici, Tortura pe intelesul tuturor, un reportaj-roman despre inchisorile comuniste. Poetul descrie unui prieten imaginar, in treisprezece scrisori, viata sa intr-o institutie controlata situational de un anumit sistem, intr-o anumita epoca, pe care am cunoscut-o bine eu insumi. Si nu numai eu. Desigur, poet fiind, recurge la artificii artistice, complica, incurca identitatile, inventeaza unele personaje, dar un cititor de urme competent poate degaja semnificatii situationale evidente. Pentru psihosociolog, cartea poetului Nicolae Turtureanu este o sursa de informatii despre control, suspiciune, influentare, putere, individ in situatie fabricata.

 Ca si cum ar fi citit tratate de psihosociologie, poetul intuieste ca trebuie sa traseze mai intii contextul (istoric, social, cultural) si sa distribuie personajele care au marcat acest context. Apar uneori si personaje colective, obsedant, baietii cu ochi albastri. Apoi se imagineaza (de fapt, se insinueaza) in pielea unuia dintre personajele-cheie ale epocii, informatorul de linga noi. Ii construieste acestuia o filiatie (tatal a contribuit si el, a facut colectiva), un parcurs  biografic (primele turnatorii, inca din liceu), divulga procedurile (cistigarea increderii victimei, provocarea), dezvaluie modalitatea prin care meseria aceasta ii putea ajuta pe unii sa cistige pozitii, sa avanseze, sa-i controleze pe naivi. Incearca sa si teoretizeze, distinge intre diferite specii de turnatori care pozau in oameni de incredere (dubla identitate!), nu se induioseaza de soarta celor trecuti pe linie moarta, cazuti in alcoolism, in paranoia sau pur si simplu trimisi la munci obscure. Descrie cu voluptate doua turnatorii din timpul facultatii, relatari probabile ale unor intimplari reale (toti cei care am facut facultate prin anii  cincizeci ne amintim de sedintele de demascari si de comisiile de analiza in fata carora eram unii chemati). Totul e o continua basculare intre fictional si real, intre scene autentice si inventii in marginea acestei realitati obsedante. Unele scene memorabile sint probabil inspirate de intimplari reale, de situatii petrecute cindva sau macar verosimile.

 Motivul jocului ocupa un loc important in caracterizarea contextului. O neincetata confruntare intre tabere si grupuri, o lupta intre minti, angajind ingeniozitatea si competenta imaginativa. Un sir de adevarate turniruri, o continua partida de sah, fiecare jucator incercind sa anticipeze miscarile celorlalti. Poate nu intimplator membrii Institutului real jucau cu atita inversunare sah, un joc al mintilor antrenate social sa depisteze a doua identitate a celuilalt. Descrierea nesfirsitelor partide de sah ale grupului de "cercetatori stiintifici", multi personaje reale, ilustreaza teoria "puterii situationale". Se forma acolo un "cimp de forte" (utilizez aici vocabularul dinamicii grupului, inventat de un psihosociolog de prin anii cincizeci, Kurt Lewin) care distribuia statusuri, linii de influenta, aliante etc., se inventa un limbaj dublu, se formau subgrupuri, se crea o cultura institutionala dificil de descifrat din afara. Frecventam din cind in cind Institutul  real, vedeam grupul sahistilor invaluiti intr-un nor de fum, le auzeam vorbele in doi peri si icnetele netraductibile, dar evitam sa ma apropii. Stiam ca e ceva acolo care-mi scapa, banuiam multe efecte psihosociale de care actorii acestor puneri in scena nu erau constienti, dar atunci nu voiam sa aflu, iar acum e prea tirziu.

Cu umor negru, personajul imaginat de poet descrie modul in care a descoperit ca sotia sa este si ea informatoare; talentata, ingenioasa, activind cu spor in echipa de volei fanion a orasului. O familie model, un "cuplu reprezentativ" (am ales nu intimplator aceasta sintagma). Se suspecteaza reciproc, dar fiecare dintre ei incearca sa nu se dezvaluie celuilalt. Scoala inalta! Divulga si cum a fost invatat sa provoace, sa incurajeze pe "cei din anturaj sa-si dea drumul,  sa rabufneasca, sa-si spuna ofurile, fara a le trece prin cap ca acolo, intre ei, se afla unul care-i va turna". Teoretizeaza si asupra efectelor benefice ale colaborarii: "am invatat inca din liceu ca trebuie sa te adaptezi, nu doar sa supravietuiesti, ci sa vietuiesti cit de cit civilizat. Unde as fi ajuns daca nu colaboram…?". Tehnica self-controlului,  tinind de aceasta a doua identitate, il ajuta, dupa revolutie, sa infrunte acuzele sau insinuarile celor care-l banuiau, sa faca fata situatiei "cind revolutionarii lui Peste au vrut sa ma scoata din Institut in suturi". Un personaj emblematic acest Tavi al lui Nicolae Turtureanu. Si un poet care stie sa observe.

Publicitate și alte recomandări video