„La respectul general”: intrarea libera

Nu-mi plac si nu ma impac deloc cu oamenii tristi, acri, sobri, aulici, inchisi in sine, secretosi, intunecati, aburosi. Cum observam, vocabularul tristetii e foarte vast. Firea mea e, mai degraba, deschisa, primitoare, cordiala. Sint un sceptic destins.

Acest lucru poate fi sesizat, am speranta, si din articolele subsemnatului. Menirea mea ca publicist ofensiv nu e aceea de a-l  speria sau de a-l mihni pe cititor (Doamne fereste!), ci de a-l destinde si amuza. Pot sa-l pun pe ginduri pe cititor si fara sa-l mihnesc. Dar acest nobil scop personal nu e mereu cu putinta.

Dar vreau sa scriu in asa fel incit sa obtin la sfirsitul textului meu macar un suris. Chiar daca abordez, de obicei, chestiuni delicate (sau grave). Daca nu-mi ating scopul devin neconsolat si ma indoiesc de talentul meu. Oare pentru ce scriu la ziar? Ca sa intristez si sa irit? Ca sa adaug tristetii generale o noua tristete?  Raspund acum: in nici un caz pentru a amari. Oamenii sint si asa tristi din pricina greutatilor, a masurilor guvernului si a saraciei.

Din nefericire, viata e plina de rautate, de oameni principiali, de insi rigizi si seriosi nevoie mare, de fiinte care nu stiu de gluma, care nu au mai ris dupa ce au gingurit in leagan. Daca spui o anecdota, principialii astia sar in sus ca arsi. Daca faci o ironie, o iau de buna si se napustesc ca turbatii asupra ta. Daca ai umor, e de rau…

Ei au uitat, de exemplu, ca societatea Junimea (care a fost fundata in Tirgul Iesilor, in 1867), societate culturala frecventata de burghezi, unde a tronat un om riguros ca T. Maiorescu si unde a citit poezii un melancolic structural ca Eminescu, avea drept lozinca principala: "anecdota primeaza". Prin urmare, in casa lui Vasile Pogor, toti acceptau principiul amuzamentului. Mihai Eminescu insusi nu a facut, negresit, exceptie. Poate de aceea s-a si imprietenit la catarama cu hitrul hitrilor Ion Creanga. Pentru acest motiv au batut ulitele Iasilor impreuna si au frecventat cu bucurie Borta rece, cum se numea pe atunci stabilimentul.

Nu stiu daca ati remarcat vreodata. Crismele Iasilor au avut dintotdeauna nume pline de haz. Una dintre ele, situata in Copou, daca nu ma insel, se numea La respectul general. Numai cind se amuza, omul traieste realmente respectul fata de aproapele sau, respectul fata de cei umili si necajiti. Degeaba sintem indemnati la biserica, in fiecare duminica, la Sfinta Liturghie, sa ne iubim aproapele ca pe noi insine.

Daca te inchizi intr-o solitudine incruntata, indemnul la o iubire spontana si la o universala intelegere e absolut imposibil de pus in practica. Totul devenea, in schimb, mult mai lesne, de indata ce ieseanul de odinioara trecea pragul restaurantului La respectul general. Totul se lumina subit. Nu stiu de ce nu mai avem astazi un asemenea nume pitoresc in Iasi. Pesemne ca ne-am pierdut imaginatia si talentul de a ne veseli.  Ne-am pierdut, intr-un cuvint sau doua, buna dispozitie. Pacat!

Un ginditor destept (ma refer la francezul Michel de Montaigne) a spus mai demult ca tristetea si incruntarea se insotesc, de obicei, cu rautatea si resentimentul. Cu invidia si ura. Cu instinctul de a-l rani pe celalalt. De a-l face sa sufere. Omul trist (care si-a facut obiceiul sa fie trist) mai e si rau, si ciinos, si zgircit. E un Hagi Tudose, care nu e constient de starea lui lamentabila. Ati vazut vreodata un avar (un avar adevarat), care izbucneste intr-un ris gratuit? Trebuie sa-l platesti ca sa schiteze macar un zimbet. Dar efortul lui nu se incheie decit printr-un rinjet hidos. Un atare individ, gresit de la natura, e de plins, credeti-ma.

Cu un asemenea ins nu e bine sa stai in aceeasi casa si la aceeasi masa. E indicat sa te feresti de el, sa-l eviti, pe cit e omeneste cu putinta. Sa-ti iei talpasita. Termenul italian "tristezza", spunea acel ginditor destept (la Montaigne ma refer), la care am facut aluzie deasupra, desemneaza atit mihnirea cit si rautatea sufleteasca. Omul trist e, adesea, malign. Omul vesel e magnanim. Veselul iti da si camasa de pe el. Tristul ti-o smulge si o ia la sanatoasa.

Omul vrea sa se amuze, sa se insenineze, sa uite de nevoi. Aceasta e explicatia faptului ca, in topul ziarului, Bancul zilei e mai mereu in virf. Cititorii citesc mai intii anecdota si abia apoi se indreapta spre subiectele grave, spre crime, violuri, divorturi si nenorociri.

Eu unul am mare incredere in acest sanatos instinct al cititorilor.

P. S. Articolul de mai sus e, in felul lui, un raspuns indirect pentru cei citiva cititori care nu au priceput ca propunerea mea de a aboli ziua Femeii si sarbatoarea de 8 martie a fost o simpla gluma…