Lecturi si (e)lucubratii

Una dintre cele mai interesante istorii ale lecturii apartine, cu siguranta, scriitorului argentinian Alberto Manguel. Actul lecturii e privit din cele mai neasteptate perspective: Manguel descrie minutios postùri ale lecturii (nu s-a citit intotdeauna asezat la o masa), locuri si momente (in gradina, la umbra unui copac, ziua, noaptea, la o lampa, la lumina fumegoasa a luminarii), carti admirate, anecdote legate de carti, bibliofili, bibliofagi, cititori, bibliotecari, scribi, miniaturisti etc.

Voi incepe, desigur, cu un citat: „Am cautat pretutindeni fericirea, dar nu am gasit-o nicaieri, cu exceptia unui ungher, in care m-am regasit cu o cartulie in mina". Citatul apartine misticului Thomas a Kempis (secolul XV), autorul lucarii Imitatio Christi.

Cartea lui Alberto Manguel e (si) o colectie de „istorii extraordinare". Se povesteste, astfel, ca marele vizir persan Abdul Kassem Ismail, care a trait in secolul al X-lea, avea o biblioteca uriasa, de 117.000 de volume, de care nu consimtea sa se desparta niciodata. Cind pornea intr-o calatorie, el incarca uriasa biblioteca in spinarea a 400 de camile, formind o caravana numeroasa. Mai mult: vizirul isi invatase camilele sa inainteze in ordine alfabetica…

Geoffrey Chaucer spune, in „Cartea ducesei" (ducesa lui fiind un cititor insomniac), ca a citi in pat e mai placut decit orice joc de societate. Patul pentru citit devine in Evul Mediu o piesa de mobilier importanta si scumpa, care se lasa, adesea, mostenire. In acest chip, Eustatios Boilas, un aristocrat din Bizant, lasa prin testament urmasilor mai multe carti hagiografice, o Cheie a viselor, un exemplar din Romanul lui Alexandru si un pat aurit. In 1374, regele Edward III a platit, in moneda timpului, 70 de livre, 13 shillingi si patru pence pentru o antologie de povestiri romanesti. El intentiona sa o pastreze in dormitorul regal, locul cel mai potrivit pentru lectura unei astfel de carti. Se poate presupune ca Edward III nu citea in picioare. Pina si calugarii citesc asezati in pat. Intr-un manuscris miniat din secolul XIII, o imagine infatiseaza un tinar pustnic hirsut, asezat pe pat, imbracat in straiul aspru monahal, cu o perna alba la spate si picioarele acoperite de o cuvertura.

In pofida acestor exemple, lectura in pat nu e un obicei foarte vechi. Patul grecilor, numit „kline" (in dialogul „Republica", Platon afirma ca exista o Forma in sine a patului!), lucrat din lemn, decorat cu ornamente pretioase, nu era deloc potrivit pentru lecturi. Romanii mincau si, uneori, citeau culcati pe o parte, intr-un pat cu decoratii bogate, care se numea „lectus" (de unde lectica). Cind cadea noaptea, aprindeau un soi de lampa, in care ardea o festila (o bucata de tesatura impregnata cu ceara). Lampa purta numele de „lucubrum". La lumina ei vaga, romanii citeau si "(e)lucubrau" intr-o pace fragila. In schimb, mentioneaza Alberto Manguel in istoria sa, poetul persan (de viziune epicuriana) Omar Khayyam recomanda sa citim poeziile afara, sub cerul liber, in pacea fosnitoare a gradinii.

In sfirsit, poetul englez Shelley, care a fost adesea un original si un lunatic, citea istoriile lui Herodot complet despuiat, intins pe o stinca la malul marii…

P. S. Pentru a ne face o idee despre ce a insemnat lectura de-a lungul istoriei, se pot consulta cu folos: Eco, Umberto, Memoria vegetala si alte scrieri de bibliofilie, traducere de Anamaria Gebaila, Bucuresti: Editura RAO, 2007, 220p.; Manguel, Alberto, Une histoire de la lecture, Arles: Actes Sud, 1998, 428 p. Originalul acestei istorii a aparut, mai intii, in limba engleza, in 1996.