Caută 
4 MIN
Omul este o structura biologica extrem de complexa si tainele sale nu sint patrunse decit doar la suprafata. Fantastic mi se pare faptul ca fiecare individ este unic, motiv pentru care admit fara rezerva Creatorul.
Newton a observat marul cazind din pom si, in loc sa-l manince sanatos, domnia sa s-a apucat de scris legi imbirligate care fac viata amara copiilor.
Tycho Brahe, in loc sa doarma linistit noaptea, ca tot omul, s-a apucat sa observe planetele si sa tot faca insemnari.
Nu era nici o nenorocire daca Kepler nu-si baga nasul prin hirtoagele lui Brahe si nu s-ar fi apucat si el sa enunte legi care sa duca la examene ratate, lacrimi si pierderea farmecului studentiei.
Neastimparati din acestia sint cita frunza, cita iarba si ne apuca ameteala de cit efort trebuie sa facem ca sa ii pricepem.
Pentru a intelege dimensiunile fantastice ale acestor oameni care ne fac viata grea in scoala amintesc faptul ca doar bolile care ne rod, cu tot felul de betesuguri si ginganii, mici de le ia dracul, dar care ne rod in fel si chip, sint mai multe decit cuvintele din dictionarul limbii romane.
Dupa ce ca intr-un cartoi oribil, gros, greu si nesimtit sint trecute toate bolesnitele vazute si nevazute, auzi doctorul spunind:
– Ciudat, sint simptome necauzate de o boala cunoscuta.
Tie, care imbogatesti dictionarul cu maladii, iti vine sa tipi furios:
– Cum, domnule ochelarist (medicul care se respecta poarta ochelari), de ce tocmai eu nu incap in cartoiul ala nenorocit?!
Asa este omul, daca in stiinta n-a catadicsit sa intre, descopera macar ceva nou in medicina, adica, prin maladia sa ingroasa cartoiul ala morbid.
Credeti insa ca doar medicii au cartoiul lor? Nu, dom’le, toate stiintele au cartoiul lor. Mii, zeci de mii de subdomenii de cercetare sint doar in matematica. Dar si fizica, chimia, biologia si o multime de alte domenii au cartoiul lor!
Ma doare capul de puternic ce am gindit rindurile de mai sus si din acest motiv revin la banala mea poveste.
In timp ce mii de oameni muncesc ca sa afle de ce a murit Napoleon, care gaura neagra o sa ne vina de hac si cum sa impiedice miscuricii aia care provoaca boala SIDA, mos Pantelimon gindeste si el puternic de tot.
Dimineata asta s-a trezit, ca de obicei, bolnav rau si avea nevoie de doctoria sa, un rachiu. Evident, unul mare, cit mai mare daca se putea.
Batrinul chibzuia, incordindu-si toti neuronii, un plan ce n-a vazut Parisul.
– Toti betivii cersesc bautura si, provocind sila, sint tratati cu un sut in fund. Eu trebuie sa ies din acest tipar slab productiv. Dar cum? isi punea batrinul intrebarea.
Apelul la pomana prin cimitire avea efect, partial, evident, dar nimica este mai bun? Acolo insa concurenta este insuportabila. Profesorul cersetor citeaza din Pastorel, cei tineri, care au pile, ajuta mortul sa intre in groapa, iar pictorul ala barbos vinde iconite, si tot asa. Cersetori specializati, nu gluma! El, mos Pantelimon, isi arata ciotul miinii.
– Am pierdut-o in razboi, suspina moale.
La inceput mergea, dar povestea lui, deformata de concurenta, precum ca s-a nascut dupa razboi si ca tiganii, cu o drujba, l-au nenorocit pe motiv de viol a discreditat total faimosul ciung din cimitir.
In dimineata la care ne referim, in timp ce altii gindeau, treaba lor unde, mosul, precum Napoleon, incerca sa intocmeasca un plan desavirsit. Pe puncte, cu fisuri posibile si cu consecinte probabile.
Beciul lui Radu Gramada era cu usile larg deschise cit e ziua de lunga si din strada se vedea clar care este scopul: atragerea betivilor cu banutii lor cu tot.
La orice se gindea harpagonul Gramada, dar la planul lui Pantelimon cu siguranta nu. In loc sa vina cu sticla de acasa si cu banutii, mosul s-a strecurat in beci si, ascuns de ochii lumii, isi satisfacea pofta pe saturate.
Toate bune si frumoase, numai ca Radu avea si el pofte, si inca mari de tot. Nepoata sotiei, Raluca, o zbintuita si jumatate, statea la matusa si avea si domnia sa ceva pofte. Nu va ginditi la prostii, pofta era de bani si Radu avea ceva cheag, ca era un Hagi Tudose si jumatate.
Beciul acela, cu usile larg deschise, putea satisface toate poftele personajelor noastre, doar ca nu toate odata.
In ziua aceea de pomina s-a creat imbulzeala si viata pofticiosilor s-a complicat rau.
Cind mos Pantelimon se plimba prin rai, a vazut ca si altii erau in cautarea raiului. Ascuns relativ, privea cu interes actorii scenei improvizate, uitind sa mai inchida gura.
Cimpul vizual al lui Radu era extrem de restrins, dar pentru Raluca nu prea, ceea ce i-a permis sa-l zareasca pe mosneagul care se holba la ea.
– Aaa, satana, tipa fata sarind ca fripta.
Lasat brusc pe pamint, Radu sare nedumerit si zareste mosul paralizat in proportie de 60%.
– Tu-ti mama ta de jigodie, turba spre el frustratul fustangiu.
Dupa citiva pumni si picioare, lucrurile se linistesc si incep tratativele.
– Sint mormint, dom’ Radu, doar din cind in cind… cite un paharut…
– Meriti sa te omor…
– Faci mare pacat, un paharut si pacea…
– Pace, hot nenorocit! Daca maninci rahat pe undeva…
De atunci mos Pantelimon, cind ii crapa maseaua (si ii crapa des!) are o salvare. A rezolvat problema. Ca si Newton, Kepler si atitia altii.
