Marti, dupa Craciun

Desi Marti, dupa Craciun, ultimul film al lui Radu Muntean (Firma, Hartia va fi albastra, Boogie) va fi lansat in cinematografe abia pe 17 septembrie, TIFF si acum Anonimul l-au proiectat deja pentru festivalieri. Fiind vorba de a patra premiera romaneasca a anului (premiera semnificativa, dupa Eu cand vreau sa fluier, fluier, Aurora si Felicia inainte de toate), toata atentia presei (si, sper, a publicului) se va indrepta cit de curind asupra ei.

Anticipind, Radu Muntean continua sa-si exploreze interesul fata de problemele sentimentale ale barbatilor; e o lume putin vazuta in filmele romanesti, pentru ca pina acum subiectul ar fi parut nedemn de o tratare, minor, marginal, ne-"barbatesc" chiar. Mimi Branescu intruchipeaza un personaj casatorit, cu copil (fetita are in jur de 10-11 ani, e normala, superba), care se afla intr-o situatie des intilnita: are o amanta si amanta se intimpla sa fie mai tinara decit sotia. Acest "se intampla" este esential pentru premiza scenariului: departe de clisee, scriitorii nu identifica vreo cauza obiectiva pentru "derapajul" conjugal. Mai mult, barbatul isi iubeste amanta cum si-a iubit odata sotia, ceea ce duce la o dilema reala si emotionanta.

In conceptia sa despre Marti, dupa Craciun, Radu Muntean uneste elemente din neorealismul romanesc (aplecarea asupra dialogului, infaptuita de scenaristi ai noului val – Razvan Radulescu, Alex Baciu) cu o atentie mai dogmatica fata de incadraturi. Filmarea este fixa, culorile reci/metalizate, planurile secventa domina. Un film de scenaristica si actorie, Marti, dupa Craciun are o distributie dominata de figuri cunoscute, implinite profesional (Mimi Branescu, Maria Popistasu, Victor Rebenciuc) in care insa straluceste Mirela Oprisor. Beneficiind si de o excelenta partitura scenaristica, personajul perdant se dezlantuie cu o forta mocnita, mascat violenta, rabufnind de sincera condamnare, in secventa confruntarii dintre soti. Pina acolo, filmul curge unitar in estetica, ritm, dezvoltare a povestii si a personajelor. Este ceea ce se cheama un film bine simtit si facut, care reuseste sa duca la capat ceea ce si-a propus.

Fara a avea calitatea de circoteala, citeva observatii critice mi se impun dincolo de facatura efectiva a filmului (regia, in speta). In primul rind, plasarea in timp (in jurul Craciunului) aduce o incarcatura externa subiectului, menita sa creasca potentialul de emotie. In masura in care rezolva si oglindeste viitorul cuplului conjugal drept un cadou pentru fetita si nimic mai mult, "Craciunul" ca element functioneaza. In acelasi timp, mi-a fost greu sa nu simt acest "al doilea nivel" de relevanta a triunghiului amoros ca o dimensiune artificiala de fortare a emotiei. In realitate, filmul nu e despre sarbatoarea Craciunului, insa acest fundal lucreaza mai mult decit ar face-o orice alta plasare in timp (sa zicem, pur si simplu, octombrie).

Marti, dupa Craciun incepe cu o secventa de nuditate in cuplu, neobisnuita pentru filmele romanesti. Sau poate doar daca va amintiti de Legaturile bolnavicioase ale lui Tudor Giurgiu, cu care Marti... imparte o actrita si intentia de soc a secventei intii. Atent construite prin situatie si, mai ales dialog, personajele din Marti, dupa Craciun au putina generozitate/bunatate umana de comunicat. Dupa incheierea acestui film bine facut, ramii cu impresia ca, da, adulterul se intimpla si trebuie aratat, dar si ca nu, nu toate personajele de film trebuie sa fie bucuresteni frustrati care vorbesc printre dinti si traiesc in virtutatea a "frate, asta e, astia sintem". Intr-o situatie populata de urmaritori ai propriilor instincte, personajul sotiei, interpretat de Mirela Oprisor, convinge cel mai mult: e singura care chestioneaza principial actiunile domnului sot Hanganu-inselatorul, neavind, din pacate, si forta sa-i rupa capul. Poate aici se vede mai bine si orientarea masculina a filmului. In miinile unei regizoare, e foarte posibil ca povestea sa fi inclus o reactie mai violenta a sotiei, de la zgirieturi la hartuire pe termen lung. Asa, sotul Hanganu scapa nepedepsit. Scenaristii se feresc de o orice parti-pris moral, insa acesta exista in intrebarile sotiei, in secventa confruntarii pentru care Mirela Oprisor a luat premiul "Cea mai buna actrita" la Festivalul de Film de la Sarajevo.

In final, intrebarea daca subiectul este sau nu minor nu poate primi un raspuns generalist. Subiectul ramine suspect de irelevanta pentru ca singurul personaj integru, care da sens, nu merge pina la capat. Sotia nu se razbuna cu adevarat, sotul Hanganu scapa nepedepsit. In acelasi timp, nici suferinta sotului Hanganu (bine interpretat de Mimi Branescu, sa nu uitam) dupa destramarea casniciei si posibila pierdere a fetitei nu e exprimata. Nu il vedem suferind. Daca cel care raneste nu sufera si nici nu este pedepsit, subiectul ramine minor.

Marti, dupa Craciun este un film bun, atent construit si sensibil, la care va rezona oricine care a trecut, razant sau din plin, prin situatia celui inselat.