Masacrul din supermarket

Scandalul provocat de izbucnirea fostului presedinte suspendat la adresa unei jurnaliste a trustului Intact pare sa fi lovit aidoma unui fulger viata publica romaneasca. Cu siguranta, efectul sau cel mai important a fost contracararea propagandistica a victoriei impresionante a lui Traian Basescu la referendum. De asemenea, cu aceasta ocazie, ne-a fost dat sa vedem un fapt extraordinar: dincolo de scuze, erori de comunicare, dileme sau certitudini etice, a avut loc o conversiune brusca si unanima a mai tuturor oamenilor nostri publici la corectitudinea politica.

Asa se face ca astazi, la finele acestui mai neobisnuit de cald, avem o tara de antirasisti vehementi, de apostoli ai civilitatiei universale, de gentlemani cu papion, care jura cu totii pe onoare si pe contractul numai dintr-o stringere de mina. S-au dus rechinii tranzitiei, teparii nationali si miliardarii Bancorexului, imprecatorii veninosi de pe prima pagina a marilor ziare si iacobinii profesionali, specialisti recunoscuti in ba, pe-a ma-tii!. A ramas o tara de suflete candide, de mormoni si fecioare blinde, cu totii nascuti din spuma unei scurte discutii conjugale in familia prezidentiala.

Daca acesta a fost beneficiul de pe urma crizei generata de suspendarea presedintelui atunci cele 18 milioane de euro cheltuite de stat pentru organizarea referendumului se pot justifica. Altminteri, ar fi greu. Chiar si intr-o tara in care banii vin de-a dreptul din cer. Totusi, printre atitea dovezi de corectitudine politica aparute in acest scandal, n-am zarit inca cele doua, principale, care ar fi trebuit sa apara automat, a doua zi chiar dupa referendum. Mai intii, cu privire la efectele politice ale rezultatului referendumului si care ar fi impus demisia de onoare a invinsilor, cei care au declansat criza: de la dl. Geoana si primul ministru pina la dnii Voiculescu si Vadim Tudor. Pentru ce atunci ar trebui sa se demisioneze intr-o tara plina de oameni atit de virtuosi daca nu pentru o asemenea (costisitoare!) eroare de calcul?

Observ de altfel in legatura cu aceasta situatie ca opiniile au devenit mai importante decit faptele. As spune chiar ca au devenit coplesitoare. Nu conteaza ce faci, ci numai ceea ce spui, chiar si in intimitatea cea mai intima. Nu incape vorba ca expresia folosita de Traian Basescu la adresa jurnalistei respective, chiar in absenta acesteia si in spatiul privat, este jenanta. Atentie, insa, chiar si pentru prima persoana in stat, aflat de altfel in situatie de suspendare, spatiul privat ramine privat. Adica, rezervat strict siesi: un drept fundamental al omului, ca si principiul egalitatii, impotriva careia lupta militantii contra discriminarii etnice si rasiale. Ne putem indigna de grosolania acestuia, dar, atit timp cit nu avem o proba ca in spatiul sau privat se concep epurari etnice sau au loc incalcari flagrante ale legii, nimeni nu se poate folosi de date culese din spatiul sau privat impotriva sa. De aceea, mi s-a parut de-a dreptul orwelliana atitudinea institutiei publice care lupta contra discriminarii, care l-a avertizat pe Traian Basescu, folosind ca proba o inregistrare ilegala. Pe de alta parte, cum se poate lupta contra discriminarii prin restringerea unui drept fundamental, precum dreptul la intimitate?

Daca tot vorbim de Orwell, suna aproape a crimagindit decizia de a considera o simpla insulta, spusa intr-un cadru privat si in absenta persoanei, drept un act public grav. Ce mai putem face atunci in intimitatea noastra? Se spune ca presedintele nu are drept la viata privata intrucit a ales sa fie persoana publica. Eu cred ca aceasta asertiune este pur si simplu o timpenie. De fapt, este o crima contra constitutiei, care garanteaza oricarui cetatean drepturile sale fundamentale. Presedintele Romaniei nu este un monarh, ci un cetatean care detine principala pozitie in stat. El are anumite obligatii simbolice in raport cu restul functionarilor publici, dar nu-si pierde calitatea de cetatean. Nu cred ca trebuie sa fie simbolul Romaniei si al romanismului. Nici ca-i reprezinta pe toti romanii. Este important sa stim ce gindeste aceasta persoana. Totusi, faptele sale sint cele care trebuie judecate in primul rind.

A doua proba de onoare si civilitate ar fi trebuit sa vina din media. Scandalul de la Selgros a acoperit nu numai iresponsabilitatea unei mari parti a clasei politice, corupte si incompetente, ci si incompetenta, coruptia si megalomania oamenilor din media, ca si mizeria sistemului mediatic din Romania in general. Nu este vorba de ciudata postura a unor indivizi care se considera vocea poporului sarman, desi nu merg intr-un cartier din lumea a treia a Romaniei decit cu bodyguarzii Trustului pentru a face emisiuni siropoase. Nici de abuzul unor patroni, care se folosesc de media ca de o prostituata. Ceea ce as vrea sa pun in discutie este competenta morala a acestora in raport cu obligatiile lor publice.

Faptul ca patronii principalelor canale media au facut parte intr-un fel sau altul din coalitia anti-Basescu este problema lor, dar aceasta nu impunea ca presa acestora, scrisa ori audio-vizuala, sa renunte la obligatia sa fundamentala, in virtutea contractului nescris cu publicul, dar si a obligatilor din Legea audiovizualului, de a fi impartiala. Un canal tv mai cu seama este proprietatea cuiva numai ca afacere nu si din punct de vedere editorial. Sub unghi editorial, profesionistul decide, in raport cu educatia si strategia sa mediatica. Patronul poate solicita anumite puncte de vedere, cel mult punerea unor accente, dar niciodata nu poate solicita mutilarea faptelor, ordinea importantei acestora si indeosebi nu poate impune o grila de lectura in dezacord cu adevarul.

In cazul scandalului de la Selgros, nu este vorba numai de inimaginabila agresiune la viata privata a cuiva, presedinte suspendat sau nu (a se vedea aici imaginile cu cumparaturile presedintelui prezentate aproape din ora in ora, de o saptamina incoace, pe toate canalele, ca un soi de trofeu!), ci de ilustrarea faptului ca o buna parte a media l-a tratat pe Traian Basescu exclusiv ca pe un inamic. In loc sa-si prezerve calitatea sa de martor si eventual arbitru, media a fost impinsa, contra naturii sale, sa devina jucator. Faptul ca publicul a votat in general contra mesajelor din media nu trebuie vazut ca o simpla infringere electorala a patronilor acestora, ci ca semnul unei fracturi culturale. Publicul captiv moare incet-incet. Nu stim ce se naste in urma sa, dar pare sa fie ceva care gindeste.