Melancolia desenului animat

Deunazi, mi-am amintit Povestea de seara pentru micuti. Cum, nu va mai amintiti Povestea de seara pentru micuti? Vai, ce nerecunoscatori v-a facut tranzitia post-ceausista! Pai, acest show TV inubliabil ne-a incalzit inimile ani buni pina in 1989, in serile de toamna umeda si iarna necrutatoare, cind eram fortati sa stam in fata televizorului. Intrucit titanul anulase buletinele de stiri (umplindu-le cu "Cintarea Romaniei"), o buna parte din populatia Moldovei romanesti (daca nu totalitatea ei) isi confectionase antene speciale pentru a urmari Chisinaul sovietic. Circula si un banc, destul de nostim, legat de situatia in cauza. Cica prind granicerii rusi pe unul, noaptea, inotind de zor in Prut catre malul basarabean. Pun reflectoarele pe el, il tiuie cu sirena si apoi il someaza cu armele automate. Tipul striga disperat: "Fratilor, nu ma omoriti! Vreau doar sa-mi platesc abonamentul TV."

Ingrata memoria noastra, orice s-ar zice! Am uitat repede, sub asaltul cablului capitalist, ca in comunism, inaintea stirilor de la ora 20.00, televiziunea din RSS Moldoveneasca difuza zece minute de desene animate autohtone. E vorba, desigur, de mentionata Poveste de seara pentru micuti (ma rog, Poviestia di seara pientru micuti, in varianta indigena, sprijinita frenetic de lingvistii – limbistii? – lui Voronin). Nu aveai cum sa ratezi aceasta scurta naratiune desenata. Prin durata sa infima, ea se unea practic cu stirile (evident, si lipsa reclamelor de astazi transmitea o astfel de senzatie). Daca voiai sa afli si, mai ales, sa vezi (ca de aflat mai aflai si de la Europa libera sau BBC) ce se mai intimpla in lume, trebuia, in asteptarea informatiilor, sa arunci neconditionat o privire si la micutul animafilm moldovenesc.

Retin ca ajunsesem chiar usor intrigat de amintitul filmulet. In fiecare seara traiam noile aventuri ale unui personaj ciudat (un fel de steluta zimbitoare), identificat acolo, extrem de emfatic, iepurasuli di soare. Cine ori ce era, pentru Dumnezeu, un iepuras de soare? Steluta in chestiune savirsea o multime de nazbitii si – leitmotiv al intregii epici – se prefacea ca nu intelege realitatea, ascunzindu-se intr-o perversa inocenta de smecheras. Celelalte figurine – vitei, porcuti, iepurasi (de-adevaratelea) -, toate pozitive, corijau actiunile (gresite) ale "iepurasului de soare", moralizindu-l cu discursuri bune de pus pe frontispiciul congreselor PCUS. Si, totusi, oricit te-ai fi straduit intr-o faza initiala sa pui cap la cap elementele simbolice ale desenului animat, nu ajungeai la o explicatie convingatoare pentru neobisnuitul apelativ. Abia dupa un timp, observind ca, la sfirsitul fiecarei tribulatii, steluta venea spasita in bratele unei stele mai mari (ce semana, intr-adevar, cu un soare!), am facut deductia (suficient de) rezonabila ca "iepurasul de soare" ar fi fost, de fapt, "puiul de soare", un fel de "copilas al soarelui", cum ar veni. Daca fratii nostri moldoveni spuneau, pe atunci, la bara portii de fotbal "birna", la pantofi "tufle" (frantuzism?) si la motor "mecanism", atunci puteau foarte bine sa numeasca puiul (in general), plastic, "iepuras".

Va intrebati probabil, justificat, de ce retraiesc, tardiv si inexplicabil, asemenea traumatisme psihologice din tineretea mea agitata? N-as putea raspunde exact. Privind „inocenta" din gestica publica a presedintelui Basescu, revenit, netulburat, dupa noi si noi „boacane" politice, in bratele mult-iertatorului „popor", imi vine adesea sa exclam: Iepurasuli di soare! Bineinteles, o mica investigatie freudiana a subconstientului meu incarcat ar clarifica, la limita, filiatiile obscure ce se vor fi produs in spatele reactiei ca atare, insa nu vreau sa intru in detalii de adincime. Cred ca vizualizez uneori, in smecheriile basesciene, micile prefacatorii ale vajnicului "iepuras" comunist. Glumet si, aparent, simpatic, el incearca mereu sa fenteze realitatea, pitindu-se dupa relativismul perceptiilor noastre, aidoma unui marunt gainar. Ca si eroul micutilor basarabeni – nedumerit de convulsiile lumii care nu-i pricepea entuziasmul vital si in fata careia juca rolul voltairianului Candid -, dl. Basescu o face pe naivul pervers. Tot asa, in obiectivitatea inalta a domniei sale, sintem invitati sa observam, presedintele nu traieste pentru functii politice (se va retrage, ne zice frecvent!), ci pentru „democratie". Prin urmare, ce sa fac, spun si eu, extaziat, precum Efimita – "Ca dumneata, neicusorule, mai rar cineva!".

In principiu, stiu ce gindesc unii dintre dumneavoastra, citind cele de mai sus: trist individul a carui memorie e bintuita de fantoma iepurasului de soare! De acord, dar vin si va spun: si mai trista comunitatea a carei constiinta accepta o noua poveste de seara pentru micuti!