Miracolul evaluarii in educatie (II)

Treptat, am inventat cel mai prost sistem de evaluare a performantelor scolare, acela bazat pe notele obtinute in timpul ciclului scolar. De ce? Pentru ca nu exista un sistem unic de evaluare obiectiva a performantelor.

Ce ne spun insa examenele noastre finale, gen teze unice? In ultimii ani, fiecare sesiune a lor a fost cu scandal. Ba s-au furat ori gresit subiectele, ba s-a copiat pe rupte. Inovatiile alandala au fost asociate cu modificari non-stop ale metodologiilor si regulamentelor. Ei bine, exceptionalismul mioritic se manifesta predilect tocmai aici. Daca ar fi sa judeci numai dupa statistici, atunci sintem cei mai tari din galaxie. Insa unele indicii ne determina sa fim circumspecti. Astfel, anul trecut s-au centralizat probele cu fraudele produse in tara la tezele unice, inregistrindu-se o avalansa de dovezi in acest sens, diverse asociatii facind chiar plingeri penale impotriva ministrului de atunci, Cristian Adomnitei. Nu din intimplare, tot atunci a aparut expresia de "teze penale". S-a intocmit si o harta a fraudei la nivel national. Degeaba, nu s-a intimplat nimic! Cum tot inutile au fost si evaluarile privind procentele de umflare a notelor de la tezele unice, din moment ce fenomenul mediilor exceptionale si-a vazut de drum la Vascautii din Deal si Gheboaia din Vale, plaiuri unde pot sa se nasca genii, dar nu ai argumente rationale sa accepti ideea genialitatii in masa.

Privind retrospectiv, sa spunem ca avalansa schimbarilor a inceput in perioada ministeriatului lui Andrei Marga, din 1999 examenul de admitere in clasa a IX-a fiind numit "capacitate". Examenul a fost unul national, toti elevii l-au sustinut in acelasi timp, pe baza acelorasi subiecte. Astfel, pe baza mediei obtinute si a optiunii elevului, acesta era repartizat la un liceu. Ulterior, a fost introdusa repartizarea computerizata si a fost schimbata denumirea de capacitate in teste nationale. Testele nationale n-au rezistat nici ele mai mult de citiva ani, pentru ca au fost inlocuite de tezele cu subiect unic, in hora intrind si elevii de clasa a VII-a. Printre argumentele schimbarii am retinut ca aceste teze "elimina stresul notei, cum se intimpla in cazul examenelor de admitere" si "duc la o crestere a interesului pentru invatatura in valoare absoluta". Cum de la o vreme o tinem tot intr-o relaxare cu examenele, Cristian Adomnitei a simtit nevoia sa urce pe creasta valului si sa arate fara echivoc ca a urmarit sa "relaxeze" testele nationale, transformindu-le in teze nationale. Aceste teze nu s-au dovedit altceva decit o forma de a obtine note mari cu munca putina. Cind am eliminat admiterile prin concurs in licee si scoli profesionale, am copiat un sistem din invatamintul altor tari europene, fara a tine cont de realitatile de la noi. Nu s-a facut nici un studiu de aplicabilitate si de implementare treptata pe scoli pilot, ci s-a trecut, in numele "reformei", la noi forme-surogat de admitere.

Mai rau, treptat, am inventat cel mai prost sistem de evaluare a performantelor scolare, acela bazat pe notele obtinute in timpul ciclului scolar. De ce? Pentru ca nu exista un sistem unic de evaluare obiectiva a performantelor, un elev foarte bun aflat intr-o clasa in care profesorul practica sportul exigentei extreme fiind dezavantajat fata de un elev cu profesori indulgenti, adepti ai lozincii "si ei sint ai nostri!". A lua in calcul media de absolvire a anilor scolari nu face decit sa incurajeze tendinta de umflare artificiala a notelor, alimentata de preceptul pseudo-crestin de "a nu strica mediile copiilor". Mai ales ca nu ne aflam inca in situatia raiului pedagogic, cu profesori stind agatati vultureste pe culmile docimologiei, evaluind totul dupa standarde de mare finete si obiectivitate.

Miracolele statistice din ultima vreme au, din pacate, explicatii extrem de prozaice, uneori din sfera fraudei sau indulgentei paguboase. Pe vremea cind  examenele de admitere la liceu erau date in conditii oneste, nu prin surogatele inventate recent, profesorii aveau tot interesul sa-si selecteze elevii cei mai buni, in caz contrar ei insisi avind de furca cu propria antiselectie operata. La tezele unice acest imperativ nu mai exista, profesorii avind interesul "de a iesi bine scoala", exigenta diluindu-se dramatic. Si astfel, selectia tinde sa devina antiselectie, iar constructorii de subiecte de teze unice vor fi relaxati si senini pe mai departe, ca nu se intimpla nimic cu niste greseli in plus sau in minus. Nu faptul ca, anul trecut, subiectul de istorie, printre multe altele, a fost ametit ar fi un mare motiv de ingrijorare, ci faptul ca respectivul subiect era mai degraba un soi de test de "reading", de lectura, de intelegere elementara a unui text, decit de istorie! Prin chiar modul de concepere a subiectelor, cunoasterea istoriei se transforma oarecum intr-o jonglerie cu cifre si asertiuni, ceva intre rebus si sudoku. Si apoi sa ne mai miram, dupa ce aceasta disciplina este golita de continut, ca tinerii nostri nu au habar de evenimentele care au marcat istoria neamului? Confuzia dintre cele doua armate nu este o inocenta eroare a unor birocrati anosti (a caror unica grija vreme de un an era, totusi, aceea de a casca ochii la subiectele de examen!), ci o proba de nepasare si iresponsabilitate, de lipsa totala de respect pentru cei care s-au sacrificat pentru neamul romanesc. Sint numeroase argumentele ca aceste teze sint departe de a reflecta realitatea, dupa cum va fi greu de crezut ca elevii cu note foarte mici pe parcursul anului scolar ajung sa faca saltul la notele de 9 si 10 exact in ziua examenului.