Mitul Gagarin si utopia communista

Sistemul sovietic a fost unul mitocratic, asadar unul in care domneau miturile si legendele. Aleksei Stahanov a fost simbolul proletarului eroic, maresalul Jukov al militarului glorios, Iuri Gagarin al victoriei comunismului in spatiu. Lordul Cecil Rhodes spunea ca, daca ar putea, "ar coloniza stelele". Cam la fel gindea si Nikita Sergheievici Hrusciov, prim-secretar al CC al PCUS si presedinte al Consiliului de Ministri al URSS,  pe 12 aprilie 1961. Scopul suprem era sa ajunga din urma si sa depaseasca Statele Unite, pe scurt, sa-i ingroape pe capitalisti sub povara propriei lor nimicnicii. In 1959 avusese loc Congresul al XXI-lea, extraordinar, al PCUS, la care se adoptase Planul Septenal (aveam cindva o serie de timbre care anuntau minunile erei sovietice).

Lansarea sputnikului in 1957 fusese utilizata propagandistic pentru a destrama efectele negative, in planul relatiilor publice globale, ale singeroasei suprimari a Revolutiei Maghiare in noiembrie 1956. In 1960 avea loc la Moscova conclavul mondial al partidelor comuniste. Se prefigura conflictul sovieto-chinez legat de viziunea despre "coexistenta pasnica" si de definirea experientei staliniste.  Mao anuntase ca "vintul de la Rasarit va triumfa asupra vintului de la Apus". Pentru Mao, Hrusciov era exponentul celei mai primejdioase maladii, revizionismul. Pentru Hrusciov, Mao era un aventurier senil.

Zborul lui Gagarin era o lovitura de imagine colosala. Tinarul cosmonaut, cu irezistibilul sau suris, era personificarea lui Homo Sovieticus, a Omului Nou. Asa il zugravea Pravda, asa si romantizau ziarele din statele satelizate, intreaga "omenire progresista". Imi amintesc perfect cit de mult mi-am dorit o insigna cu Gagarin (am obtinut-o cu greu de la un coleg de clasa, in schimbul citorva serii de timbre cu colonii engleze). Dupa revenirea din Cosmos (de unde transmisese un mesaj special lui Hrusciov si membrilor Prezidiului CC al PCUS), Gagarin a ajuns la Moscova, unde s-a bucurat de o primire triumfala, echivalentul beatificarii de catre Stalin a pilotilor din marile expeditii din anii 30 (Cikalov, Serov). Hrusciov savura fiecare seconda, se simtea in fine egal cu predecesorul sau, cel pe care il denuntase in februarie 1956, la Congresul al XX-lea, ca pe un despot megaloman.

In octombrie 1961, la Congresul al XXII-lea al PCUS, mitul lui Stalin era inca o data demolat. Atacurile impotriva defunctului tiran incurajate de marele turist erau tot mai temerare, tot mai radicale. Evgheni Evtusenko publica in Pravda, evident cu aprobarea lui Hrusciov, poemul "Urmasii lui Stalin". Generatia zborului cosmic al lui Gagarin era astfel marcata de ceea ce se numeste al doilea val al destalinizarii (in 1962 aparea, in Novii Mir condosa de Aleksandr Tvardovski, tot cu aprobarea lui Hrusciov, "O zi din viata lui Ivan Denisovici", capodopera lui Aleksandr Soljenitin). Este vorba de acei intelectuali pe care istoricul Vladislav Zubok ii numeste "copiii lui Jivago" (Iosif Brodski, Anatoli Neiman, Vasili Aksionov, Mihail Satrov, Efim Etkind, Arkadi Vaksberg, Vladimir Voinovici, Bulat Okudjava, Andrei Voznessenski, Bella Ahmadulina, Robert Rojdestvenski, Ernst Neizvestinii etc). Unii aveau sa devina disidenti, altii nu. Toti insa detestau stalinismul.

Trupul imbalsamat al lui Stalin era expulzat din Mausoleul din Piata Rosie si depus in zidul Kremlinului. Se propunea edificarea la Moscova a unui monument in memoria victimelor represiunilor din anii 30 (nu a fost construit nici pina astazi). Congresul adopta Programul PCUS, primul de la Lenin incoace, care se incheia cu vibrantul juramint: "Partidul proclama solemn – actuala generatie de oameni sovietici va trai in comunism". Iuri Gagarin a fost ultimul mare simbol al acestei mitologii ascendente, al convingerii ca idealul comunist poate fi realizat pe planeta Pamint. Era normal sa stea alaturi de liderul partidului la parada militara din Piata Rosie.

In octombrie 1964 era debarcat, in urma unei lovituri de palat, Nikita Hrusciov, redus la conditia anonima si umilitoare de "pensionar cu pensie personala de semnificatie unionala". Urmasul sau era Leonid Ilici Brejnev. Incepea noul inghet, zimbetul lui Gagarin nu mai trezea nici sperante, nici pasiuni incandescente. Autor al unei anodine carti memorialistice, intitulata "Drumul spre Cosmos", eroul  pierea intr-un accident de pilotaj, din gloria sa raminea doar o legenda, o himera, un basm asemanator cu acelea despre Pavel Korceaghin si alte figuri celebre din panteonul real ori imaginar al unei ideologii tot mai anacronice. Generatia careia ii fusese promisa utopia era tot mai cinica, mai frustrata si mai dezabuzata. Mitologia Revolutiei, a Partidului, a invincibilitatii marxism-leninismului, a sovietismului ca o noua civilizatie avea sa se naruiasca exact atunci cind Mihail Gorbaciov a incercat sa-i insufle o noua viata. Ideologia oficiala a incercat sa anexeze zborurile cosmice, baletul, filmul, patinajul artistic, hocheiul etc. drept dovezi ale superioritatii sistemului comunist: sputnikul, Laika, Strelka si Belka, Gagarin, Gherman Titov, Valentina Tereskova, marile balerine Galina Ulanova si Maia Plisetkaia, Eisenstein, Ciuhrai, Kalatozov etc. erau argumentele unei culturi a performantelor absolute. In aceasta galerie a oglinzilor inselatoare, a frazeologiei hiperbolizante, totul parea menit sa duca la triumf. Un singur lucru uitase propaganda: setea de libertate nu putea fi negata la infinit, minciuna nu putea domni la nesfirsit, oamenii nu puteau fi transformati in roboti. (Text preluat de pe www.contributors.ro)