Nabucco si P.E.C. (II)

Deocamdata lucrurile treneaza in cazul South Stream din cauza dificultatilor de ordin financiar ale Rusiei, iar in cazul Nabucco din cauze multiple.

Una dintre cauze ar fi, dupa parerea mea, pozitia neclara si deseori oscilanta a UE. Aici ajungem la relatia Nabucco si PEC – Politica energetica comuna a UE.

UE are multe Politici Comune, in  domenii vitale ca agricultura, educatia, sanatatea iar PEC se afla, printre acestea, la un loc de cinste, el vizand un domeniu de o importanta fundamentala atit pentru tarile membre, cit si pentru UE, in general.

Cei de la Bruxelles nu obosesc in a declara, in cele mai variate ocazii, interesul UE pentru promovarea acestei politici in scopul asigurarii viitorului energetic al tarilor membre si de a atinge telul suprem in domeniu, respectiv independenta energetica a UE – in primul rind fata de Rusia.

Numai ca, de la declaratii la realitate este o mare distanta. Unele tari mari ale UE prefera sa aiba intelegeri bilaterale cu Rusia, prin care sa-si asigure necesarul de gaze si petrol, PEC neinteresindu-i citusi de putin. Ma refer, mai ales, la Germania si Franta.

Germania si Rusia construiesc, impreuna, un gazoduct care trece direct pe sub Marea Baltica inconjurind Ucraina, Bielorusia si tarile Baltice. Insusi Gerhard Shroder, fostul cancelar al Germaniei, face parte din board-ul Consortiului care construieste North-Stream-ul. Anglia si tarile Scandinave se aprovizioneaza cu gaz din Marea Nordului. Italia si Franta, din Africa s.a.m.d.

Asa incit, Nabucco este prioritar, pentru aceste tari, doar in declaratii, drept pentru care PEC-ul este programul cel mai putin realizat dintre toate Politicile Comune ale UE. Este, in mare parte, un esec dureros resimtit, in primul rind, de tarile mici ale UE, in particular de cele care patroneaza Consortiul Nabucco.

Turcia este un caz aparte. Ea nu este membra UE si nici nu cred ca va deveni prea curind pentru ca se opun Germania si Franta. Mai cred ca nu este deloc exclus ca insasi Turcia sa aiba retineri – chiar daca nu manifeste – in realizarea Proiectului Nabucco, adica a unui proiect  nascut sub umbrela U.E. Este posibil ca una din cauzele aminarilor repetate suportate de Nabucco sa fie relatia neclara dintre Turcia si UE.

Apoi, mai sint si sursele de aprovizionare. Se pare ca fara Iran nu se pot atinge cele 31 miliarde metri cubi reprezentind capacitatea finala a lui Nabucco, iar Iranul se afla, in continuare, pe  "Axa raului". In Irak, de asemenea, lucrurile se mentin tulburi.

Iata o multime de cauze care ma fac sceptic cu privire la realizarea Proiectului Nabucco in viitorul previzibil. Initierea discutiilor cu Banca Europeana de Investitii este un pas inainte dar nimeni nu stie citi pasi vor mai trebui facuti pina la capatul care se indeparteaza mereu.

Dar si Guvernul Romaniei pare a fi sceptic din moment ce cauta mereu – si pe buna dreptate – alternative la Nabucco.

Ma gindesc, in primul rind, la Micul Nabucco – adica la Acordul incheiat intre Romania, Azerbaidjan si Georgia prin care gazul azer ar ajunge, prin Georgia, la Constanta. Este vorba de 2-4 miliarde metri cubi de gaz care ar putea ajunge in Romania peste 2-3 ani. Mi se pare un proiect mult mai fezabil decit Nabucco pentru ca este mai mic, mai simplu – nu presupune conducta submarina – si are mai putini parteneri. Cu cit sint mai multi parteneri – ca in cazul Nabucco -, cu atit lucrurile devin mai complicate, interesele se ciocnesc, iar responsabilitatile se disipa; "copilul cu prea multe moase ramine cu buricul netaiat". Iar cind si nasii – recte UE si  PEC-ul sau – se limiteaza doar la declaratii si la urari de succes, atunci nu trebuie sa ne mai mire de ce Nabucco este mereu aminat.

Se pare ca, in ceea ce priveste politica energetica a UE functioneaza, din plin, zicala "Fiecare pentru el, Dumnezeu pentru toti".