Negocierile cu FMI

Intrucit capetele mele de rind din saptamina Inaltarii Domnului n-au "trecut neobservate" (in special insertia legata de o viitoare oda satirica inaltata FMI-ului a stirnit citeva comentarii vii), ma simt dator sa vin cu citeva precizari. Nu am nici o aversiune legata de institutia FMI, cum ma acuza un „iesean" de orientare noua. Domnia sa, pe un ton de altfel civilizat, cauta sa ma indrume pe „calea cea buna". Numai ca aceasta cale se dovedeste a fi destul de lunecoasa. Mergind pe ea, putem ajunge mai usor in infern, decit intr-un paradis mai mult sau mai putin discutabil… "Daca facem un exercitiu de logica si adevar, veti fi de acord ca oricine, chiar si dumneavoastra, daca imprumutati cu bani pe cineva care se vaita de foame, veti pune conditia de-a-i folosi pentru a cumpara mincare si nu sa-i joace la ruleta sau sa mearga la fete", la curve adica (n.n.). La prima vedere, logica dupa care se calauzeste "bunul meu iesean" e justa. Ea tine cont mai mult de mentalitate, de bunul simt, dar nu si de realitate. In realitate, functioneaza o alta lege, mult mai simpla si, desigur, mai cinica. E vorba de legea stoarcerii profitului. Imprumuturile pot fi impartite, in mare, in doua categorii: cele care se fac pentru achizitii sau investitii si cele care se acorda pentru acoperirea unor nevoi stringente. Relatia dintre debitor si creditor, de obicei, nu e una justificativa, ci executiv-ultimativa… Sa luam, de pilda, cazul caselor de amanet. Daca cineva isi inchipuie ca pe functionarii de la ghiseu ii intereseaza modul in care vor fi chelutiti banii imprumutati de client, se inseala amarnic… Patronii caselor de amanet sint interesati sa cistige cit mai mult si intr-un timp cit mai scurt. Nu-i treaba lor ce face clientul, daca vrea sa-si cheltuiasca banii pe bautura sau femei, nu are decit. Am putea spune ca  patronii unor astfel de stabilimente – vorbesc de casele de amanet – sint interesati sa gaseasca o clientela vicioasa si perdanta. Cu o clientela serioasa, rationala, casele de amanet n-ar cistiga prea mult. Bancile, in mare, functioneaza si ele dupa aceleasi principii. Desi rapacitatea lor e mascata de tot felul de regulamente si principii menite sa atraga debitorii, iar mijloacele de constringere sint destul de sofisticate, scopul e acelasi – cresetrea profitului… Nu am vazut pina acum banci care sa urmareasca scopuri caritabile. FMI functioneaza si el dupa aceleasi legi. Imprumuturile se fac, de obicei, cind tarile sint la ananghie. Conditiile pe care le pune Fondul sint pe masura "nevoii de lichiditati". Cu cit iti tipa mai tare maseaua dupa bani, cu atit conditiile vor fi mai dure. Pentru a fi mai concludenti, putem exemplifica aici cu cazul Romaniei. Daca n-am fi avut nevoie acuta de bani, presiunea Fondului ar fi fost mult mai rezonabila. Dar pentru ca Romania tipa dupa bani, conditiile sint cele care sint. De altfel, FMI a renascut din propria-i cenusa odata cu criza. In perioada in care economiile tarillor occidentale erau in expansiune, rolul sau devenise unul insignifiant. In presa si in mediul de afaceri s-au vehiculat si se vehiculeaza diverse ipoteze privind cauzele care au dus la declansarea actualei crize. Una dintre ipoteze, sustinuta printre altele si de viceguvernatorul Bancii Nationale a Cehei, a fost ca FMI-ul ar fi provocat aceasta criza tocmai pentru a se putea redresa. Acuziatiile au ramas, cel putin deocamdata, la nivelul speculatiilor. Oricum, criza va avea drept efect o reimpartire a sferei de influenta a marilor puteri si a organismelor prin care acestea isi exercita influenta. FMI-ul e unul din aceste organisme. Cauza pe care o serveste Fondul nu e, deocamdata, foarte clara.

"FMI-ul se intereseaza de soarta banilor" imprumutati, imi atrage atentia interlocutorul meu, "pentru ca nu cumva fondurile sa fie cheltuite altfel decit "in scopul pretins la solicitare". Scopul, spune bunul meu sfatuitor iesean, e de-a folosi "pentru cumparare de mincare" si nu pentru a-i juca la ruleta sau a-i cheltui pe femei usoare… Pista pe care merge interlocutorul meu e una eronata. Imprumutul ne-a fost acordat nu pentru satisfacerea consumului, ci pentru "stabilitatea economica", protejarea sistemului bancar (se spune ca o mare parte din imprumut a fost distribuit bancilor cu capital privat) etc., etc… Amintiti-va de acea centura de siguranta de care ne vorbea presedintele. Intre timp, centura a luat forma unui streang. Din start, FMI-ul a pus conditia limitarii consumului. A disponibilizarilor de personal si a reducerii salariilor. Deci, nu ne-a acordat imprumutul pentru "a cumpara mincare", ci, dimpotriva, ni l-a acordat pentru a ne putea stringe cureaua. Problema e ca FMI-ul nu a tras pe nimeni la raspundere asupra modului cum au fost cheltuite sumele. Imprumutul a fost negociat, solicitat si gestionat de catre guvernanti. Scadenta, insa, o plateste populatia. Cu virf si indesat! Guvernantii nu au fost trasi la raspundere de catre creditorul FMI. FMI-ul a aratat cu degetul spre populatie: voi consumati prea mult!, nu si spre guvernanti. Guvernantii chiar au fost felicitati pentru ca si-au asumat curajul de a aplica, intr-un moment de criza, masuri extrem de drastice. Dl. Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, dupa negocierile cu guvernul si presedintia, a plecat destul de satisfacut, desi stia ca masurile care vor fi adoptate ar putea duce la mari miscari de strada, transformind Romania intr-o noua Grecie. Perpectiva aceasta nu l-a facut sa bata in retragere, ci, dimpotriva, dupa incheierea negocierilor, tonul sau a crescut in amplitudine. Ce concluzie am putea sa tragem de aici? E interesat, cumva, Fondul sa creeze o situatie instabila in Romania!? Greu de presupus. Si totusi, in ciuda indoielilor, intrebarea aceasta continua sa ne apese constiinta…

"Ca economist (nu ca om de litere), ar trebui sa stiti asta, ma mustra necunoscutul meu interlocutor. Iar daca stiti – scrie domnia sa in continuare – si nu spuneti, este si mai rau!". Ce ar trebui sa stiu si mai ales ce sa spun? Ca FMI-ul a avut intentii bune? E posibil sa fie asa… Dar stiti cum e cu intentiile bune… "Acum faptul ca FMI incearca sa puna unele conditii ce ne par exagerate este o alta problema. Poate ca este asa, poate ca nu, iar ai nostri diriguitori sa dea vina pe acest organism pentru masurile pe care le ia. In orice caz, este vorba intotdeauna despre niste negocieri, iar cel ce nu se pricepe sa le faca este o victima sigura a contractelor, dar vina-i revine aproape integral. Exemple le dau sub forma de intrebari: polonezii, care s-au imprumutat de nenumarate ori de la FMI, au avut aceleasi conditii? Grecii, care au parte de cel mai mare imprumut auzit vreodata, au aceleasi conditii? Si asa mai departe. Sa fim corecti si cinstiti: o echipa de negociatori respectabili poate incheia un contract de imprumut in conditii daca nu avantajoase, cel putin echitabile. Nu e (si nici n-a fost vreodata) cazul Romaniei, bineinteles!". De acord cu dumneavoastra. Sa presupunem ca negociatorii nostri nu au dat dovada de prea multa cerbicie si s-au lasat imbroboditi de elocinta d-lui Franks. Au fost naivi. Au vrut sa protejeze tara si au intrat intr-o capcana, din care acum nu putem iesi decit cu pretul unor mari sacrificii facute de o populatie saraca.

FMI-ul, daca a avut intentii bune, de ce nu le-a atras atentia, zicindu-le: "Mai, baieti, ia stati asa, am impresia ca v-ati cam avintat. De ce nu luati exemplul polonezilor sau al ungurilor?…". Dar dl. Franks nu a zis nimic. Si de ce nu a cerut si socoteala negociatorilor pentru felul cum au fost cheltuiti banii imprumutati, ci a pus conditii drastice pentru returnarea lor, paralizind nu numai economia, ci bulversind intreaga societate romaneasca?!

In privinta Tratatului de la Varsovia, mi-am exprimat direct sau indirect opiniile. Daca interlocutorul meu doreste sa afle opiniile mele referitoare la perioda comunista, poate sa consulte Urechea de cirpa…