Noiembrie 1989

Multi dintre cei care au trait momentele de acum 20 de ani nu isi mai amintesc, probabil, data exacta a desfasurarii Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Roman. Acesta si-a derulat lucrarile intre 20-24 noiembrie 1989.

Au trecut, iata, 20 de ani de atunci. Tot din acest colt de pagina exprimam aprobarea mea pentru „profetia" lui Silviu Brucan – „e nevoie de 20-25 de ani pentru ca romanii sa invete democratia!" -, cuvinte care, fara putinta de tagada, isi dovedesc veridicitatea in zilele noastre.

Imediat dupa decembrie 1989 au inceput sa apara materiale – articole in presa, brosuri, carti – in care se prezentau, intr-o maniera simpla, accesibila, pe intelesul tuturor, evenimente trecute sub tacere in perioada comunista. A existat imediat o reactie impotriva acestui mod de „a ne prezenta istoria", sustinindu-se ca „se face rabat de la modul de lucru stiintific". Departe de a contesta un asemenea punct de vedere, pledez pentru continuarea expunerii unor evenimente din istoria mai recenta ori mai indepartata intr-un stil ca cel deja mentionat – direct, accesibil, fara ample divagatii de ordin stiintific.

Ce s-a intimplat in acele zile de noiembrie? In prima zi a Congresului, secretarul general al Comitetului Central al PCR, Nicolae Ceausescu, a prezentat Raportul referitor la activitatea partidului in perioada dintre Congresul XIII (1984) si Congresul XIV (1989).  Ceausescu a citit timp de 6 ore acest raport politic. Un interviu cu unul dintre cei care au redactat raportul, generalul (r) Constantin Olteanu, dezvaluie citeva dintre culisele ultimului for al comunistilor romani. Asadar, parcurgerea acestui raport a durat foarte mult timp, Ceausescu parca voind sa aminteasca de discursurile dictatorului cubanez Fidel Castro, de 8-9 ore fiecare! Raportul a avut  24 de capitole, in care sint pomenite procesul de „edificare a orinduirii socialiste", „maretele realizari" obtinute dupa Congresul al IX-lea (la care Ceausescu a fost ales secretar general), planul pe urmatorul cincinal (1991-1995) si politica externa.

La acest ultim capitol, Ceausescu a cerut in premiera anularea tuturor acordurilor incheiate in perioada celui de-al doilea razboi mondial cu Germania hitlerista, implicit a Pactului Ribbentrop-Molotov. Discursul lui Ceausescu a fost intrerupt de ovatii si aplauze care au durat peste o ora si jumatate.    

Un aspect cu totul inedit era semnalat chiar de Nicolae Ceusescu – „in cinstea Congresului, insasi natura a imprastiat norii si astazi este o zi cu soare, care demonstreaza ce minunat este socialismul!". Ziarele care apareau in zilele congresului nu mai aveau spatiu pentru a publica prognoze meteo, din cauza abundentelor materiale de la forumul comunistilor ori provenind de la „oamenii muncii" care multumeau „din inima PCR, personal secretarului general, tovarasul Nicolae Ceausescu", insa, asa cum putem observa, aprecierile dictatorului roman erau relevante si chiar suficiente in privinta starii vremii.

Pe 23 noiembrie 1989, la Timisoara se contura ceea ce avea sa explodeze la nici o luna distanta – muncitori de la Uzinele Mecanice au incercat sa declanseze o greva; a doua zi, la Bucuresti, Nicolae Ceausescu era reales triumfal (evident, in unanimitate) in fruntea PCR. Tot pe 24 noiembrie 1989 avea loc debarcarea lui Milos Jacek din fruntea Partidului Comunist Cehoslovac, ca urmare a demonstratiilor de amploare din zilele precedente. Si in celelalte tari socialiste avusesera loc schimbari la virful ierarhiei ori acestea erau iminente. Apelul lui Nicolae Ceausescu la unele retusuri privind situatia internationala era depasit de derularea accelerata a evenimentelor: „anul viitor se implinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea, Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca. In primul rind apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc, de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragindu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate. Trebuie considerat anormal ca dupa 45 de ani de la incheierea razboiului nu s-au realizat inca tratatele de pace intre toate statele si nu s-a instaurat, de fapt, pacea in Europa. Apare deci necesar sa se treaca la tratative intre statele interesate in vederea incheierii tratatelor de pace si lichidarii cu desavirsire a urmarilor celor de-al doilea razboi mondial. Si pentru a raspunde anticipat la unele intrebari eventuale, vreau sa spun clar ca aceasta nu trebuie sa duca la schimbari in Europa si ca existenta celor doua state germane trebuie sa continue, sa fie o realitate a Europei de azi si de miine!".

Peste mai putin de un an, la 3 octombrie 1990, cele doua Germanii se regaseau, unindu-se sub binecuvintarea URSS-ului si a SUA. Cit despre ceea ce s-a intimplat dupa 24 noiembrie 1989 in Romania, mai avem rabdare pina sa aflam intregul adevar?