O chestiune de viitor: rabatul la demnitate

 Revin la subiectul de lunea trecuta, cu istoria romanilor disimulata intr-o istorie pur si simplu, adica fara determinativ. Ministrul Educatiei, spuneam atunci, a sustinut un briefing, incercind sa explice, cu argumente logice, necesitatea unei asemenea schimbari de macaz. A vorbit de procente, ne-a asigurat ca disciplina, in ciuda extirparii terminologice, se regaseste punctual si chiar integral (dovada cutare, cutare si cutare), a invocat, daca imi aduc bine aminte, nu stiu ce modele europene etc. Altfel spus, a facut opera de cadru didactic, conferentiind de la catedra, aulic, in fata unei asistente presupusa a fi receptiva, dar mai ales docila in conspectarea "edictelor". Eroare tipica de intelectual (si inca o dovada, totodata, la teza ca in politica nu prea ai ce cauta cu mijloacele exclusive ale onestitatii).

Nu ma apuc sa judec daca hotarirea Ministerului este buna sau rea si cit temei – stiintific sau moral – are. Nici nu stiu daca mai e cazul (si daca va fi fost vreodata!) sa ne cramponam de exemple europene: Europa n-a fost niciodata infailibila si, unde am vazut noi, cu dinadins, ideal, chip eclatant al umanismului, bla, bla, teama mi-i ca statea, imuna la gura lumii, o cinica socoteala de tirgovet: facem asa, pentru ca uite ce iese, uite cu ce ne alegem drept urmare. Stiu ca ma dau primejdios de aproape de teoria formelor fara fond, dar toate importurile sint bune numai dupa cuvenitul (adica rigurosul, extrem de bine adecvatul) rabat la specificul locului. De la Arghezi cetire: experienta unuia nu foloseste altuia (decit, as adauga, dupa aceasta operatiune de adaptare, de apropriere). N-am prea auzit pe nimeni, la noi, sa se intrebe, de pilda, ce ne-a adus, de cind am subscris si ne-am apucat sa-l implementam, Tratatul de la Bologna: am devenit mai buni, mai performanti sau, totusi, am pierdut si ce mai stiam, parca? In orice caz, am citit de atunci o multime de lucrari studentesti, in care virgula isi ride de lector, plasata cu aplomb intre subiect si predicat (ca sa dau doar un singur exemplu!).

Intrucit priveste istoria, intr-o zona, vai, atit de inflamata identitar, disputata cind de o parte, cind de alta, basculind de ani de zile intre un prezent, vorba lui Alecsandri, miselit si un viitor tot mai fantomatic si mai improbabil, am sentimentul ca nici calculele pe termen lung nu ar fi suficiente: Ministerul Educatiei ar fi trebuit sa anticipeze mult mai profund, la scara unei generatii, daca nu a citorva. Am vazut cu ce sechele ni s-a lasat "bilingvismul armonios" si constructia moldoveanului de tip nou, care ar vorbi, bade, o limba complet diferita de cea romana: o situatie in care continua sa germineze tupeul si nesimtirea. Mostra cea mai recenta in acest sens este iesirea bascanului Gagauziei, Mihail Formuzal. Alor sai anul acesta li s-a aplicat o palma cit se poate de usturatoare: mai multi absolventi din zona au luat "insuficient" la examenul de romana, premierul anuntind ca urmare ca cei in cauza se pot inscrie la colegii, nu si la universitati. si cu toata aceasta incredibila si unica, probabil, in practica academica (dar si politica) de pe mapamond, concesie, turcul compare la microfon si spune, in stil de muncitor cu ziua la terasa, ca ministrul Educatiei (un om cu doua doctorate, apropo) ar fi brigadier la tutunari si ca ar trebui pus pe fuga, pentru ca "defavorizeaza sistemul"! Sa reamintesc ca nu demult, la o diferenta de citeva zile indarat, Formuzal ii propunea lui Filat, lingusindu-i apetitul autocrat, sa candideze la functia de presedinte al statului. Ce iese de aici? Nimic decit o noua ipostaza a vechii mitocanii alogene.

Cred ca am ajuns la un capat de etapa: daca un lideras local, care ar trebui sa spuna "Bogdaproste!" de pleasca autonomiei ce li s-a dat, isi permite sa eticheteze ca un badaran un factor din arcul guvernamental (si, de fapt, sa bagatelizeze o chestiune de principiu, vizind unul dintre resorturile vitale ale statului), nu mai e democratie, ci urcare in cap. Ce flegma trebuie sa mai luam pentru a intelege ca am devenit ridicoli si tolerati doar pentru ca undeva inca nu s-a dat semnalul de sutare? Sa mai renuntam la inca un determinativ, doua, sa mai demolam inca un tronson din ceea ce ziarele clameaza ca s-ar numi identitate nationala: poate cu un asemenea rabat ni se va ingadui sa traim si noi in propria tara.