O gluma proasta

Dorohoiul are farmecul lui inegalabil, chiar si acum. Evreii care au populat orasul au imprimat ceva din gena lor de orientali; chiar si dupa exodul lor spre Israel, ceva a ramas in oamenii de acolo.

Au asimilat romanii de la evrei, dar si evreii de la romani. Astfel a aparut romanul-ovrei sau, daca vreti, ovreiul-roman.

Ovreii-romani au luat drumul spre alte zari si aproape toate stirile despre ei sint pozitive. Au avansat stralucit in cariera, au devenit instariti si dupa jumatate de secol prin alte tari vorbesc limba romana impecabil, vin adesea prin Romania, se intilnesc cu prietenii si, sentimental, sint profund romani.

Dorohoiul acum este populat de romanul-ovrei, nu in numar prea mare si constituie un fel de sare si piper. Daca intram in detalii, s-ar putea sa optam doar pentru piper si, daca sintem cusurgii, in loc de piper, am folosi un afurisit de ardei iute.

Cit evreii erau in Dorohoi, se faceau ghesefturi, in general benefice pentru toata lumea. Acum romanul-ovrei a pierdut izul de ovrei si in loc de ghesefturi face potlogarii.

Gheseftul este o afacere marunta, putin necinstita, dar romanul-ovrei o folosea mai degraba in sensul de mica speculatie.

Romanul-ovrei, fara iz de ovrei, este interesat de neologismul "tun". Nu are rabdarea milenara a ovreiului ca sa acumuleze aproape imperceptibil. Nu vrea secole de efort pentru a crea imperii financiare.

Romanul-ovrei, fara iz de ovrei, George Lacomescovich din Dorohoi, era la mititica si din averea sa se alegea praful si pulberea. Viata i-a oferit sanse mari, a dat tunuri, a adunat pentru odrasle si era imposibil sa se sature.

Lacomescovich era convins ca banii rezolva orice si nici prin gind nu-i trecea ca poate ajunge la racoare. A trecut prin momente groaznice si se ruga la Dumnezeu sa-i trasneasca pe cei care l-au adus in situatia asta.

In inchisoare nu traia greu, dar vestile de acasa il macinau. Fata si baiatul dadeau iama in cheagul strins cu atita dibacie.

– Intelegeti ca daca nu mai pui, se termina, suspina ca un intelept, neinteles de impietritii sai copii.

Ca naiba, si fata si baiatul erau cam natingi si mari vedete. Etalau opulenta, grandomania prin cheltuieli exagerate si inutile.

Fata, uritica bine si baiatul, saracut cu duhul, formau echipa ideala care lucra cu succes la risipirea averii acumulate de Lacomescovich.

Mirela, o fata tot din Dorohoi, avea 17 ani si minte cit incapea in capusorul ei superb zidit de creator. Fata asta frumusica dadea impresia ca vrea dar, la o adica se apara ca o leoiaca care nu vrea. Eugen, baiatul puscariasului, era si el neam de Lacomescovich. Dar Mirela nu si nu, Eugen da si da, si tac, pac, a iesit violul. Vinatai pe ici si pe colo, himen ioc, martori girla, procurori si judecatori ai dracului si gata, sapte ani de stat la umbra, in pensiune gratuita.

Ce mai plingea bietul copilas! Dar George ce a mai suferit! Sa fie in acelasi penitenciar cu baietelul si ce daune uriase au platit!

– Dar ce, a omorit-o, ma rog? se lamenta necajitul detinut. Are amant, care acum profita ca prostul meu i-a dat cep!

Fata lui Lacomescovich a prins la minte si s-a lasat insarcinata de iubitul ei, Florea de la Primarie.

– Este de virsta mea banditul, suspina George.

Dumnezeu are grija ca omul sa nu deteste viata pierzindu-si speranta definitiv. In final, dupa multa rabdare, iertarea aduce pacea din sufletele zbuciumate ale celor care au gresit. Lacomescovich a iesit la libertate si feciorul sau la fel. Nepotul este o bijuterie de copil si Eugen se insoara.

Mergeam prin Dorohoi si din cind in cind oameni ma salutau. Chiar daca i-am cunoscut cindva, trecusera multi ani ca sa-i pot recunoaste, asa ca eram putin jenat.

– Ce mai faceti, dom’ profesor?

– Multumesc lui Dumnezeu.

– Ma cunoasteti?

– Parca da, dar nu-s sigur.

– Sint Lacomescovich… de la CLF.

– Da?

– La pescuit, lacul de la Havirna…

– Acum imi amintesc. Mata aveai noroc mare si eu nu.

– Invers, dom’ profesor.

– Ce mai faci?

– Bine. Copiii sint bine, am un nepot premiant. Fata si-a dat masteratul, baiatul inginer la drumuri. Se insoara.

– Ma bucur ca-ti merge bine.

– Multumesc lui Dumnezeu.

George radia de fericire.

– Dumneavoastra?

– Am o viata grea. Duc o povara imensa si mereu am suparari… Oamenii au devenit prea… Lacomescovich, glumesc cu amar.

Am aflat mai tirziu povestea romanului nu prea ovreu si am regretat gluma mea proasta. In fond, omul a platit pentru tot.