O speranta pentru diabetici?

Diabetul zaharat a devenit o "pandemie" a secolului, fapt confirmat de statistici, care arata ca la fiecare 10 secunde o persoana moare prin complicatiile diabetului si alte doua persoane sint descoperite ca prezentind boala. 14 noiembrie, Ziua Mondiala a Diabetului, aduce anul acesta date ingrijoratoare, care fac ca inca o data sa fie necesar un semnal de alarma corespunzator.

Boala este cunoscuta din cele mai vechi timpuri si descrisa inca din vremea lui Hipocrate, fiind una din bolile de temut care conducea, in cele din urma, la deces. De atunci s-au descris primele "tehnici" de diagnostic ale bolii (urina cu gust dulce) si, de asemenea, si primele simptome: oameni care maninca mult, le este tot timpul sete si totusi scad in greutate.

Remarcabila descoperire a insulinei, care a schimbat viata pacientilor diabetici, dindu-le sansa unei vieti cvasi-normale, a fost realizata de un roman, marele profesor Paulescu, dar istoria a facut ca alti cercetatori sa fie incununati cu Premiul Nobel pentru aceasta descoperire – Banting si Macleod. Ironia a facut ca si in grupul canadian al acestor cercetatori, cel care a avut meritul izolarii insulinei, Collip, sa fie "omis" de la marele premiu (…dar asa se scrie istoria…). Ne consolam cu dreptatea, ne resemnam cu imposibilitatea retragerii unui premiu, odata acordat, dar raminem totusi indignati de faptul ca Ziua Mondiala a Diabetului se sarbatoreste pe 14 noiembrie, ziua de nastere a lui Banting!

Astazi, la 85 de ani de la extraordinara descoperire a profesorului Paulescu, lucrurile par a fi scapat de sub control. Din ce in ce mai multe persoane, indiferent de virsta, sex, rasa, sint afectate de aceasta boala. Se pare ca insulina nu mai e de ajuns.  Ce poate fi, insa, realizat?

Pentru diabetul zaharat tip I, insulino-dependent, s-a propus transplantul de celule producatoare de insulina. Principalul inconvenient al acestui transplant este ca, odata introduse in corp, aceste celule sint interpretate ca fiind "straine", organismul reactionind cu arme imunitare redutabile pentru distrugerea lor (ca incazul unei infectii). Aceasta problema este una comuna si in transplantul de organe si tesuturi, diferenta constind in faptul ca, in situatia de fata, administrarea imunosupresoarelor (agenti farmacologici care sint meniti sa blocheze fenomenul) este sortita esecului. Desi aceasta metoda pare, la ora actuala, singura in stare sa devina o potentiala arma impotriva diabetului, totusi bariera imunitara este inca de netrecut.

Vestea buna vine de la Garvan Institute of Medical Research, din Australia, care si-a propus ca, prin inginerie genetica, sa modifice aceste celule producatoare de insulina, astfel incit, fie sa nu mai fie atacate de sistemul imunitar, sa fie recunoscute ca si celulele proprii organismului (self), fie sa devina protejate de atacul sistemului imun. Doctor Shane Grey, presedinta a Garvan’s Gene Therapy and Autoimmunity Group, a anuntat o descoperire care induce ideea ca, cel putin deocamdata,  lucrurile merg in directia propusa. Prin inginerie genetica, grupul de lucru a creat gena care codeaza proteina A20, care pare sa confere rezistenta celulei producatoare de insulina la atacul imun. In domeniul experimental, la soarecii de laborator care prezentau diabet zaharat insulino-dependent si carora li s-a efectuat transplantul de celule beta pancreatice modificate genetic, avind expresia proteinei A20, s-a dovedit faptul ca acestia au continuat sa produca insulina. Dupa cum afirma Dr. Grey, in  acest moment putem fi optimisti din doua motive: in primul rind, datorita faptului ca aceasta proteina poate sa determine acelasi efect asupra celulelor beta pancreatice umane si, in al doilea rind, aceasta ar putea fi solutia unui tratament din stadiul timpuriu al bolii, cind diabetul propriu-zis nu s-a instalat.
Rezultatele par promitatoare, desi drumul, suficient de anevoios, este abia la inceput. Oare ingineria genetica sa fie raspunsul?

Pina la lamurirea acestei probleme nu ne ramine decit sa luptam cu toate armele: preventie eficienta, depistare precoce, tratament sustinut, control riguros – toate acestea, pentru o calitate a vietii cit mai buna!