Caută 
6 MIN
O poezie de factura aparent whitmaniana scrie Caius Dobrescu (poet optzecist din cercul lui Al. Musina si Andrei Bodiu de la Brasov) in Oda liberei intreprinderi, Editura Tracus Arte, 2010. Am spus aparent, desi termenul corect ar fi fost "fals whitmaniana", aceasta deoarece odele sale se invecineaza mai degraba cu satira, nu cu genul pe care-l afiseaza, indreptindu-ne pe o pista glisanta, titlul. Poeziile sale ne trimit la satirele lui Juvenal sau epigramele lui Martial… Repet, nu trebuie sa ne luam dupa ton, caci tonul are grandoarea unei rostiri sacre, ci dupa mesaj, dupa fluxul de idei si, mai ales, dupa imaginile care au menirea de a aduce cu picioarele pe pamint obiectul sau subiectul cintat. Iata, de pilda, cum creioneaza Caius Dobrescu portretul noilor antreprenori, al acelor oameni care au facut si fac posibila trecerea de la economia planificata la piata libera: "De ce va inchipui ca pe niste comete/ si de ce-mi inchipui cometele ca pe niste fiinte de foc,/ strinse-n ele insele/ si apoi desprinzindu-se brusc, in piruete ametitoare,/ pe cerul intunecat…". Adjectivul "intunecat" ar fi trebuit sa fie urmat de substantivul "patrie". Insa Caius lasa dinadins patria in suspensie, sa atirne ca un mar copt, deja putred, pe ramurile istoriei contemporane. Dupa inaltare urmeaza si coborirea: "O, Antreprenori – exlama poetul – poate n-ati fost niciodat-altceva decit niste moluste/ dar dotate cu o veninoasa inteligenta combinatorica./ Poate nu sinteti altceva/ nici in clipa de fata/ in care vorbim…".
Sigur nu sint altceva decit niste moluste sau mai degraba meduze, care plutesc in apele tulburi ale societatii umane aflate in deriva. Molustele sint veninoase, muscatura lor paralizeaza vointa tuturor celor care incearca sa traverzeze canalul pentru a ajunge pe celalalt mal, al prosperitatii mai mult sau mai putin inchipuite. "Si totusi – noteaza mai departe poetul, accentuind prin comparatie satira -, mintea mea nu se poate opri sa va inchipuie/ ca pe niste globuri de foc/ rotindu-se trufas, superb,/ aproape intunecind lumina firmamentului,/ cam ca ingerii din gravurile lui Blake…". Antreprenori-globuri de foc, antreprenori-ingeri, lumina firmamentului, oare nu e prea mult spus? Versetul trebuie citit in context cu urmatorul, unde Caius Dobrescu vine cu precizarile necesare, oferindu-ne cheia pentru decodificarea mesajului: "Mirosul de ars al inceputului,/ al acelor timpuri miltoniene cind se pun/ Bazele Contractului!". Despre ce fel de contract e vorba? Probabil, de cel social, semnat de mina omului cu singele sau si de mina Domnului, peste care Satan presara cenusa nimicniciei si a patimilor de tot felul. "Miros de ars – scrie poetul -, fiindca fundalul/ consta doar din muntii vulcanici, arizi, eruptii paralizate, insa cu o coplestitoare putere de sugestie, inclusiv olfactiva". Un fundal necesar, atita timp cit "mintile trebuie sa fie pure,/ cristaline,/ concentrate pe ceea ce au de facut…". Mintile trebuie sa fie pure, adica naive. Ele nu trebuie sa gindeasca singure, ci sa fie seduse de flacarile prosperitatii, de sunetele goarnelor si ale tacimurilor si mai ales de mirosul de mirodenii si de carnuri arse ce se ridica din fundal. Angajamentul, vinzarea fortei de munca, dar si a spiritului, e parafat de Mina Invizibila "ce se pregateste sa semneze/ alaturi de tine/ cu litere de foc", o mina care te inalta cit mai sus, ca sa te poata zbrobi mai usor de stincile aride ce se profileaza la orizont. Si iata, dupa semnarea contractului, apare si perspectiva: "Omul care isi numara bancnotele/ din portofel/ la casa – e ca si cum ar citi o carte…". Ce fel de carte? O carte daca nu sfinta, atunci macar miraculoasa, menita sa-ti aduca bunastarea mult visata. Banii inseamna o forma de cunoastere a lumii. "Teancul in sine e o acumulare de experienta/ de energie./ Radicalii ar spune ca e vorba – precizeaza poetul – de o sinteza solzoasa a esecurilor…". Bancnotele au, in viziunea sa, functii multiple, aerul care exista intre ele nu seamana cu "gaurile unui butoi de revolver" si nici cu niste "cutiute in care iti pui medicamentele/ ca sa stii pe care si in ce zi sa le ei", nu, "ele sint aparitii vii, pline de singe, care pulseaza intre un sens sau altul", schimbind binele in rau si raul in bine, coborind adevarul la stadiul de minciuna si ridicind minciuna la stadiul de adevar…
Intr-adevar, banii sint o forma de cunoastere a eului personal si social, in viziunea lui Caius Dobrescu. Plecind de la aceste perceptii, poetul priveste omul ca pe un mecanism ambiguu, in interiorul caruia se desfasoara procese chimice si alchimice: "Ce se intimpla in stomacul/ acestui barbat – se intreaba el – care maninca/ mar dupa cola?!". Dar ce se intimpla cu stomacul unei multimi indopate de atita amar de timp cu pepsi si vorbe goale? Ce sa se intimple? Probabil, o revolta populara… Cu cit vorbele sint mai otravite, cu atit multimea va spumega mai tare… Miscare de interior, isi gaseste raspuns in mesajul din exterior inregistrat pe un mobil. "Rezolvat!". "Miine!". Totul se rezolva miine.
Si acum, iata o alta asertiune, tot din realitatea imediata: "De ce iluminatii/ innebuniti dupa vid/ dupa calitatile lui reconfortante, intineritoare,// ne invata ca tot ce cumparam de la magazin/ este rau/ fiindca este vid?". Adica – zice poetul – eliberarea sa vina doar pentru ei? Energia vidului constituie factorul principal ce misca lumea materiala si pe cea imateriala. Puterea lui de absorbtie e absoluta. In vid, timpul isi pierde masura, iar spatiul ce-l inconjoara se transforma intr-un simplu ambalaj, stralucitor, desigur, pentru ochiul ce-l percepe dinafara. Dinlauntru, insa, privelistea e ingrozitoare. Acolo se afla maldarul, "imensul maldar de camasi si pantaloni/ sacouri, fisuri, carti si chiloti, caiete, ziare, ciorapi….".
Maldarul ar putea in orice clipa sa se surpe in gol. Si totusi, nu se intimpla asa. Sfidind legile gravitatiei, el isi pastreaza echilibrul, invirtindu-se in gol. Si odata cu el, si banii… Profetul acestei lumi este Adam Smith, autorul Avutiaei natiunilor, care spune ca destinul economic al omenirii e "condus" de mina invizibila a Marelui Hazard….
Mi-ar fi placut ca minunatul volum de versuri Oda liberei intreprinderi sa se incheie cu un imn satiric inaltat FMI-ului, organism mort, care in perioada crizei a inviat din propria-i cenusa… Oda FMI-ului ar putea sa sune astfel:
"Mai intii iti aduc sapun, apoi streangul confectionat din bancnote, dar n-o fac oricum, ci pregatesc totul cu minutiozitate, cu arta. Streangul si sapunul sint aduse pe un platou pe care se afla bucate alese, luati ce vreti de aici, alegeti-va felia de tort care va place, dar nu uitati nici de luminari, sa le stingeti cu o rasuflare la sfirsit, inainte de-a rigii satisfacuti, dupa care urcati-va pe scaunel si impingeti-l in fata sau in spate. Aveti toata libertatea de miscare, conditia e sa nu trisati, ci sa folositi cu decenta latul pe care vi l-am livrat odata cu bancnotele. Nu are rost sa va agitati, nu are rost sa iesiti in strada, cel mai simplu e sa va aruncati in gol, ca sa nu vedeti ce mai urmeaza. Terapia de soc, cea care iti stringe gitul, e cea mai buna solutie pentru iesirea din criza a unei natiuni. Daca va muri un popor, vom aduce altul in locul lui si vom cladi o noua natiune…. Natiunile sint ca apa… Tragi trapa si s-au dus…".
Frumoasa oda si, mai ales, adevarata, nu-i asa, draga Caius?! Chiar crezi ca Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, vrea sa ne duca in America lui Kafka?
