Omul din hirtie de ziar

Prin toamna lui ’86, vreo douazeci de insi ne buluceam intr-o camaruta din Casa Studentilor, la concursul de reporteri ai Opiniei Studentesti, fara doar si poate cea mai buna revista din tara in acei ani. In fundul camarutei, stind relaxat picior peste picior, nitel arogant si tragind din tigara cu sipca, ne astepta Florin. O figura uscata, cu barba ascutita, de calugar siberian. Acela a fost inceputul meu.

Apoi am stat in aceeasi camera de camin in Tudor vreo patru ani, si am ris mult, ca avea mult umor, si am impartit fasolea la borcan pe care el o indoia cu apa ca sa fie mai multa, iar el bea foarte mult ceai negru, vreo doua kile pe zi, si fuma tigara de la tigara, si ma enerva ca lasa scrumiera plina cu chistoace, si scria poezii, mi le-a citit si mie intr-o noapte, apoi a mai scris si altele in alte nopti, si mi-a povestit si cum era sa se faca calugar dar ceva l-a razgindit, si dormea pina dupa-amiaza la doua, ca aveam storuri la camera de nu mai stiai de-i zi sau noapte, si in multe nopti corecta textele revistei, si punea cele mai faine titluri din tara, iar la unele rescria finalul, si o data l-am vazut cu mapa sub brat plecind la scoala, ca era totusi si student, si m-a busit risul, ca era prima data in atitia ani cind il vedeam mergind la facultate, apoi m-a invatat si tehnoredactare, cu masurare in quadrati, o chestie foarte complicata, matematica si arta, si eram amindoi "echipa de tipografie", unde ne certam cu zetarii desi eram prieteni cu ei, si le mincam salamul si le beam rachiul, si in unele nopti dormeam acolo pe banci, asteptind spalturile, si el era celebru, cam cit puteai fi in vremea aia, ca inainte de a-l cunoaste mi l-a aratat un coleg de grupa la o masa alaturata intr-o crisma: "uite, ala-i Zamfirescu de la Opinia", chestie care m-a lasat rece, si ce daca, am zis, habar nu aveam ca omul asta va ciopli mai tirziu si la destinul meu, si al multor altora, ca era un fel de guru, si de sef de trib in presa, daca spunea ceva Florin, pai aia si era, si scria si rubrica PULS, pe care o citea toata lumea si-si dadea coate ca uite ce le-a mai tras-o aici, sau aici, si avea un condei stralucit, de pe care se scurgeau metafore slefuite ca diamantele, si revista lua premii an de an, si el isi umfla pieptul si mai tare, ca-i placea sa se mindreasca, era una cu revista, asta e sigur, apoi a facut alte ziare, si alte reviste, si iar alte ziare, si tot asa.

Omul asta era din hirtie de ziar. De aia a si fost asa de fragil.

Zamfirescu. Asa l-am trait eu.