Caută 
3 MIN
Dintre ciclice, doua ar fi belelele bine fixate in ultimul timp pe bietele noastre capete: BAC-ul si alegerile. Asocierea s-a facut zilele astea de nevoie. Termenii sint doar aparent incomparabili, pentru ca, o treapta mai jos, dai peste atitea puncte de similitudine, incit te vezi constrins sa admiti aproape certitudinea unei cauze comune. N-am arme de sociolog, doar de impresionist, dar cred ca si astea sint bune pentru o repede revista. Zilele trecute s-a dat sustinere la romana. Suna banal? Doar pentru cei care nu au copii de BAC, dar mai ales pentru cine ia in desert relevanta – la scara nationala – a evenimentului. UE, FMI si cine mai are interese prin zona ar face bine sa observe lucrurile macar cu un ochi si de la o distanta care sa nu impieteze nici cit negrul sub unghie caracterul genuin al fenomenului. Eu as alege un sat mai in cutele reliefului si la o departare confortabila de centru: sanse minime ca dau iama cei de la coruptie taman cind se pirguiesc aranjamentele si cind locul testului, in mina intermediarului, il ia plicul cu euro (dolarii nu se mai poarta: au o rata mai mica de schimb). Dar l-as scula (la prezumtivul trimis al UE ma refer, evident) cu noaptea in cap si, in loc de cafea, urmind pilda vecinilor, i-as da un ceai spalacit, aproape conventional. Asta pentru ca o impresie de la nivelul digestiei nu strica niciodata: cazi din cutuma direct in mental.
Liceele seamana zilele astea cu niste cetati in asediu. Hoarde de parinti le dau tircoale din zori si, din felul cum se aduna si se desface multimea, ca o picatura gelatinoasa pe o suprafata plana, poti ghici diverse schimbari de situatie. De obicei, lumea umbla in deriva ori sta intepenita intr-o sufocanta expectativa. Soarele bate cu fiece secunda mai tare. A fi parinte in asemenea clipe presupune o rezistenta (dar si o pregatire!) de explorator. Deodata, miscare. E abia perceptibila (ne aflam, nu uitati, la o departare aseptica de studiu), dar se poate prinde dintr-o anume refractie a luminii: semn ca s-a deschis usa de la intrare sau vreun geam ori oberliht. E curierul de teste si rezolvari (lasa ca de termeni ne ocupam noi pe urma). Asta pune in miscare nevazutii scripeti de coalescenta ai multumii: intr-o secunda ii vezi pe toti gramada linga mesager. Ce li se spune, nu se stie (desi, oh, citi parai as spinzura sa pot inregistra de-a maruntelul – replici, mimici, mosmondiri, ce fel de cercei si-a pus X, cite salbe si-a tras Y, ce se poarta si cum: examenul somatic si vestimentar, fara a mai pomeni de cel stilistic, l-ar scuti pe viitorul Caragiale de efortul intelectiv).
Fapt e ca in minutul urmator toata lumea se indreapta cu pas energic pe la… da, exact: pe la casele cui ii are, adica unde asteapta „rezolvatorii". Asta e o alta categorie, extranee, ca sa zic asa. Nu se afla in raport de rudenie cu autorii fiintelor de dincolo de geamuri, dar sint bunii lor cunoscuti. Sau cunoscuti ai cunoscutilor. De fapt, criteriul de recrutare (ori de angajare?…) e altul: competenta. Si nu una oarecare, ci anume o competenta prompta, chiar exploziva. Ca din cele trei ore academice, una, iar citeodata chiar jumatate din timpul afectat, se consuma cu procedura dobindirii: un sir tehnic de probleme, la mijloc, si un altul pecuniar (adica se intimpla sa ai cuantumul valutar, dar sa lipseasca abilitatea: arta subtilizarii de teste de BAC de catre neici cu studii superioare are dramele ei). Asa ca preferinta parintelui platitor cade invariabil pe candidatul cu cea mai mare viteza de elaborare. Probabil ca la anul conditiile de selectie se vor inaspri: daca nu esti in stare sa redactezi un eseu de trei mii de semne in compania a inca sapte amariti ca tine, aglomerati intr-o odaie de noua metri patrati maximum, cu buda in forma de caldare, pusa cu grija de amfitrion intr-un colt, atunci la ce bun sa-si mai cheltuiasca omul agoniseala cu tine?
E de groaza in ce faza am ajuns: e platit ministerul (reprezentanti ai…, desigur), platit directorul liceului, platit presedintele comisiei de BAC, platiti membrii comisiei respective, platit „curierul", platite, bineinteles, testele, platiti insii care le rezolva. Un procuror (sa mori de ris!) mi-a spus deunazi ca doar cu romana a cheltuit vreo trei sute de euro. Visam la un nou Caragiale; nu ajunge, ne trebuie si un Fellini.
