Politica la gazeta, acum un veac (5)

Alegerile parlamentare din 1919 au fost o confruntare pe viata si pe moarte intre partidele vechi – Liberal si Conservator-, carora li s-a adaugat populistul si oportunistul partid al Poporului condus de Al. Averescu, general aureolat de victoriile din razboi, dar politician slab si duplicitar, pe de o parte, si partidele noi, gen Partidul Nationalist al lui N. Iorga, Partidul National Roman al lui Iuliu Maniu ori Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache. Incrancenarea bataliei a dus la instituirea legii martiale, la abuzuri si la deturnarea vointei electoratului. Partidele noi s-au intrecut in demascarea pacatelor vechii clase politice careia nu i se recunoaste nici un merit, cu atat mai putin din categoria celor cu care se impaunau liberalii, privind facerea Romaniei Mari ori reformele agrara si constitutionala, pe cale de a se implini. Cum era de asteptat, pacatele toate sunt la liberali si conservatori, in vreme ce virtutile sunt plasate in ograda… nationalist-democratilor. Nimic nou sub soare in aceasta maniheista impartire. Doar erau asteptati oameni noi la vremuri noi, nu doar etern reciclatul Tepes. Solia devine si oficios al taranistilor, in vreme ce Ion Zelea Codreanu, tatal viitorului lider legionar pleaca de la directiunea ziarului. N. Iorga, mereu pe baricade, e mai prezent decat oricand. Lauda opera civilizatorica a armatei romane ce a dezrobit Budapesta de barbaria bolsevica si nu ezita sa puna in balanta, pentru expresivitatea comparatiei, eroismul soldatilor fata cu iresponsabilitatea unei maini de politicieni care "zburda si streche, ca si cum Romania ar fi mosia lor din tata in fiu", cramponandu-se de putere si jongland "cu toate vicleniile Fanarului". Sa recunoastem, carturarul stapanea arta retorica a contrastelor expresive. "Ma intorc din Bucovina, conchide istoricul, si am vazut acolo ce inseamna taranimea noastra. Ea, care nu inseala, nu minte si nu fura, are dupa lege dreptul de a hotari ce guvern trebuie sa avem". Niciodata nu se mai pusesera atatea sperante in taranime. Era doar idealizata de marele carturar, in lunga lui cariera samanatorista, dar si de N. Grigorescu, in celebrele lui tablouri idilice, ori de G. Cosbuc in poemele lui atat de indragite pe atunci. Venise vremea ca taranii sa dea directie si carmuire noua tarii. Se investesc sperante, se contruiesc teorii, se pun pietrele de temelie pentru o mult asteptata renastere nationala, pe fundamente etice si morale taranesti. Dar realitatea se va dovedi mai dura si plina de neprevazut. In finalul apoteotic carturarul invita Coroana sa faca posibil ca in noul guvern al renasterii Romaniei "sa nu intre nici unul dintre politicienii trecutului, cari s-au dovedit, toti, atat de incapabili sa inteleaga timpurile noua" (N. Iorga, Un popor si o mana de politicieni, Solia, an VI, nr. 6, 1919). Se iluziona, desigur, Iorga, asemenea lui Kogalniceanu la 1859, ori lui C. Coposu, in 1990, ca la vremuri noi… oameni noi. Din pacate, cei vechi nu s-au retras nicicand, iar astazi avem ocazia sa o constatam pe propria piele.

Marile sperante se indreapta spre Coroana. Regele Ferdinand I, supranumit si "cel Leal", dar si Regia Maria, erau in culmea gloriei. Niciodata, in trecut sau in viitor, familia regala nu a coagulat si nu va mai coagula atatea sperante, idealuri si energii. O delegatie a Partidului Taranesc a fost primita in 13 august 1919 de Rege, prilej fericit de a se informa despre idealurile noului partid, dar si de a afirma ca "Maria Sa e autorul reformelor", iar nu liberalii care le speculeaza, atribuindu-si-le exclusiv. Regele a fost, se pare, vadit nemultumit "de indrazneala liberalilor de a se prezenta, ei, drept autori ai reformelor". Asadar Regele e cel ce a pus la cale improprietarirea si votul universal "iar nu liberalii, cari ca si conservatorii si ca toti ciocoii, au trebuit sa le inghita". Toate acestea le spune invatatorul Ion Mihalache, vajnicul aparator al taranilor din anii ce au trecut si din cei ce vor veni, lider al unui partid datator de mari sperante in acei ani, cel Taranesc (I. Mihalache, Cuvantul Regelui, in ibidem).

Agenda profesorului Iorga e prezentata prompt si invaluita intr-o aura ideala. Vizita in Bucovina dezrobita e un bun prilej de a pune in oglinda noua realitate din provincie cu cea din vremurile chesaro-craiesti, cand ilustrul istoric a fost impiedicat sa viziteze Cetatea de Scaun a lui Stefan. Se intamplase asta in 1907, cand Iorga si reprezentantii Ligii Culturale au primit interdictia de a intra in imperiu, profesorul fiind expulzat "pentru totdeauna din toate regatele si tarile reprezentate in Dieta". Dupa dezrobire insa "Satele si targurile pe unde strabate trenul care duce doritul oaspete, is in adevarata sarbatoare. Pretutindeni vorbe de imbarbatare si sfaturi pentru lupta inceputa cu gandul de a face randuiala in toate". Iar noua randuiala, precum se vede, iar asteptari, iar sperante…