Posteritatea acatistelor

Viorel Mihail s-a enervat: scoate din bilbele unor comentatori de fotbal de la Moldova 1 (n-ati privit? Bravo: constipa sau ulcereaza, dupa caz) o concluzie apocaliptica. Pe scurt, ideea este ca de cind Todercan, fostul presedinte al Televiziunii, a fost schimbat, in post succedindu-i doamna Sirbu, la Moldova 1 s-au inmultit nationalistii. Nu ne spune ce crede despre faptul in sine; in schimb il ia la bani marunti in latura practica. Adica: „… de ce fara Todercan comentariile la meciurile din Liga Campionilor s-au transformat in camere de tortura pentru telespectatori? Comentatorul n-are idee de componente, incurca fotbalistii pe teren, si cind camera de luat vederi, in reluare, ii arata gafa, el nici nu-si cere scuze. (…) Lovitura paralela cu poarta la el e perpendiculara cu poarta, iar pasele sint… neimprecise".

Cu alte cuvinte, directorul Saptaminii vede o filiatie directa intre nationalisti infiltrati in televiziune (cu aportul noului director, fireste) si, cu propriu-i termen, „non-profesionisti" (la domnia sa, ce-i drept, lipseste cratima): „Asta e: lipsa de profesionalism are nevoie de un refugiu. Nationalismul e ultimul refugiu al tuturor canaliilor nationaliste. Da, comentariile ni-s proaste, chiar foarte proaste, in schimb, vedeti cit de romani sintem?".

Spre deosebire de Viorel Mihail, mi-am facut un dulce obicei de a nu privi Moldova 1. Stiu ca nu e deloc profesionist si poate ca, pe ici, pe colo, nici tocmai frumos (la cite filme cu partizani am privit in anii puterii sovietice gratie televiziunii din Dealul Schinoasei!). In schimb e sanatos, pastreaza perceptia proaspata. Daca nu ma credeti, n-aveti decit sa faceti – pe proprie retina! – experimentul. O singura emisiune, un talk show, de pilda, cu people interactiv, privita de la un capat la altul, ajunge sa umpli de fiere pina si pe teleobservatorii de meserie, darmite privitorul de ocazie, cuminte si neafiliat politic…

Adevarul e ca Viorel Mihail, care si-a facut un job (presupun ca destul de profitabil) din a balacari tot ce e romanesc, indiferent de valoare, context etc., are, aici, teribil de multa dreptate. Liberalii lui Ghimpu, mai ales (dar si PLDM-ul, care joaca si el aceeasi carte a romanofiliei tepene, chiar daca in tilindru european), s-au dat de ceasul mortii, dupa trecutele locale, ca sa-si puna oamenii lor in posturi. Nu conta ca X e canalie sau pur si simplu neavenit, care abia silabiseste: filiatia, apartenenta la partid fost-au atunci singurul criteriu viabil de promovare. Si singurul argument care hipnotiza comisiile si celelalte areopaguri. Asa a ajuns un veterinar la baza in fruntea unui ditamai consiliu raional!

N-am de unde sa stiu daca sub Todercan comentatorii de fotbal erau mai breji. Dar ca, dupa victoria AIE, televiziunea, ca si alte institutii de stat, a fost invadata de saraci cu duhul ai formatiunilor din componenta, nu mai incape indoiala. Dupa cum e sigur, din pacate, si faptul ca romanismul a ajuns p’acilea sa absolve ignoranta, agramatismul si mintea semidocta. Cine ar fi putut admite, in anii cind lumea isi risca viata strigind „Unire!", ca certificatul de roman – fluturat mai ales in campaniile electorale – va cintari in prezentul nostru miselit-bovaric cit un doctorat? Iaca, bre, imi vine sa exclam crengian, ca patriotismul renteaza si acum, nu doar inainte vreme, cind basarabenii ingenuncheau inlacrimati, in Piata Marii Adunari Nationale, la auzul unei poezii cu romani, de Grigore Vieru…

Constatin Cheianu este, si el, enervat: pentru ca tara vrea de mincare si in Europa (ideal geo-politico-gastronomic), in timp ce Filat si Plahotniuc se pedepsesc, sarmanii, cu „mentinerea si inmultirea sferelor de influenta" (tot un ideal, in genul diferentei de proximitate intre dinti si parinti). Ar fi trebuit sa-l laud pe cel mai bun editorialist al „Timpul"-ui pentru curaj, luciditate si directete; sa celebrez atitudinea exigenta, stilul transant s.a.m.d. Imi vine insa un alt puseu: sa-i propun autorului lectura propriilor articole din ultimele campanii, cind actuala Alianta de guvernare era chintesenta de virtuti, cind era o abominabila crima de lezmajestate sa presupui ca bataia poate fi pentru aceeasi Marie, doar ca in alta palarie. Doamne, fereste sa fi vazut atunci in Filat un Voronin mai dinamic si, horribile dictu, mai rapace!

Impresia mea e ca schimbarea domniei nu este bucuria nebunilor, ci a presei, in exclusivitate si pe-un capat. Ce eficacitate are acum sa-i bati obrazul lui Filat sau lui Plahotniuc? Nu mai e nici credibil, nici foarte deontologic, dupa ce, in campanii, le-ai exaltat furibund calitatile. Dupa lauda, nu mai poate exista critica, dupa cum nici blestemul nu mai are ce cauta in posteritatea acatistelor odata slobozite pe gura…