Caută 
2 MIN
Libertatea presei e, la noi, un bun cistigat cu
certitudine dupa revolutie, mai mult decit
libertatea actului de justitiei, a actului legislativ, a
diverselor comitete si comitii anticoruptie
infiintate cu tenacitate, mereu si mereu, pentru
linistirea celor multi, dar prosti. Libertatea asta a
si fost motivul pentru care asupra presei s-au
indreptat tunurile si furtunurile tuturor celor
interesati sa se aleaga cu ceva din marele si
dramaticul circ instalat pe intreg teritoriul patriei
dupa ’89: unii cu putere, altii cu avere, cei mai
multi si cu putere, si cu avere. Presiunile politice
grobiene asupra presei de toate felurile ei (cine
nu a vazut feregeaua de pe ochii televiziunii
nationale, ani si ani, pe timpul lui Iliescu?),
imixtiunile grave (n-am uitat ca din redactia
„Adevarului”, la spartul ei, a rasuflat vestea ca un
mare mahar PSD-ist avea oaresce treburi pe
acolo), intoxicarile de care se pling atitia
jurnalisti, si nationali, si locali, manipularile si
santajurile, intimidarile si, mai nou, perchezitiile si
arestarile unor ziaristi s-au tinut lant in toti anii
postdecembristi. Eu cred ca asta e o dovada
clara ca, in ciuda slabiciunilor ei, uneori foarte
vizibile, presa din Romania a devenit o putere.
Putere de care se tem toti, de la vladica pina la
opinca.
Ar merita insa pusa in discutie intrebarea cit
de mare e aceasta putere si pina unde bate ea.
Intr-o tara cu o democratie care functioneaza de-
adevaratelea, unde o simpla sesizare in mass-
media a unei ilegalitati sau a unui abuz e urmata
de un raspuns prompt din partea Justitiei sau a
altor organisme, puterea presei devine reala si e
cuantificabila. Intr-un climat lunecos, cu o infinita
si nebanuit de intinsa tesatura de interese si de
complicitati foarte murdare si mai putin murdare,
cum e cel al democratiei proaspete din
Romania, unde raspunsul sus-amintit e ca si
inexistent, puterea jurnalistului se reduce, de
multe ori, doar la libertatea de a scrie ori a
spune ce vrea. Ciinii latra, caravana trece.
Dovada – nu mai departe decit afacerea
Armaghedon. Sesizate de mult de presa,
abuzurile si smecheriile lui Nastase-patru-case
fac abia acum obiectul unor cercetari din partea
Organelor! Abia acum, adica abia dupa ce
Nastase si-a pierdut puterea si dupa ce
adversarii lui au ajuns la virf. Coincidenta? Ma
indoiesc.
Asadar, nu trebuie sa ne imbatam cu apa
rece: la noi, puterea presei depinde de jocurile
politice si de puterea celorlalte institutii
democratice. Adaugind si faptul ca factorul
economic are si el partea lui de influenta, putem
conchide linistiti ca aici presa e libera, dar nu si…
independenta. Insa, daca independenta totala e
o iluzie, cum spunea saptamina trecuta, la
intilnirea televizata a Clubului Roman de Presa,
si seful acestuia, una relativa macar e de dorit
pentru noi toti. E un motiv in plus pentru care ne
dorim functionarea reala a Justitiei si a celorlalte
institutii prin care o societate ce se vrea
democratica se autoregleaza.
