Caută 
5 MIN
In vremuri de criza, de bulversari sociale, de pierdere a increderii in stat, institutii, partide, in comunitate si in solidarizarea sociala, in gruparile de prieteni, individul ramine adesea singur, izolat si descumpanit. Totul in jur a intrat in disolutie, afla ca increderea in ceilalti nu-l mai poate sustine, stie ca nu se mai poate sprijini pe altii, derutati si ei. Si ca-i ramine o singura solutie: resursele proprii. Trebuie sa fie teribil sa realizezi ca esti solitar in fata potrivniciei, ca ti-a ramas o singura iesire: sa lupti impotriva destinului, sa te sprijini pe puterea ta psihica, pe forta ta morala. Ma gindesc, desigur, la oameni care au luptat singuri impotriva unor sisteme sociale constringatoare, impotriva unor medii sociale si profesionale ostile, incercind sa-i anuleze. Ce calitati au oare cei care nu se lasa doboriti, care rezista? Am in minte citiva oameni deosebiti, pe care i-am cunoscut, cu calitati morale si psihice inalte, cum ar fi psihologul Nicolae Margineanu, care a fost inchis 16 ani si care i-a ajutat cu sfaturile sale pe cei mai tineri cum sa reziste regimului penitenciar, sau la sindicalistul Vasile Paraschiv, decedat de curind, un om simplu si onest care s-a luptat singur cu un intreg sistem, rezistind batailor, internarilor in spitale de psihiatrie, torturii. Oameni care au impus modele de viata si au trezit constiinte, care au pus in discutie legitimitatea unui sistem.
Astazi as vrea sa evoc o personalitate din aceeasi stirpe, extrem de mediatizata, al carei nume este alaturat ideii de responsabilitate civica si curaj moral: Aleksandr Soljenitin. O carte recent aparuta la Polirom, a profesorului american Daniel J. Mahoney, Dincolo de ideologie, incearca o sinteza asupra filosofiei sale de viata. Laureatul Nobel, expulzat din Uniunea Sovietica, a revenit in Rusia dupa douazeci de ani si a fost preocupat de reintemeierea tarii sale dupa caderea imperiului comunist. N-a venit direct la Moscova, ci a aterizat la Vladivostok si face apoi o lunga calatorie cu trenul, incercind sa descopere ce s-a intimplat in Rusia profunda in absenta sa. La ce concluzii a ajuns? Rusia trebuie sa invete sa se autoguverneze, de jos in sus, renuntind la dirijismul autoritar al unor lideri care ignora omul. Ideea de cetatean responsabil i-a fost sugerata de sistemul de autoguvernare locala din Elvetia si Noua Anglie. In al doilea rind: schimbarea nu e posibila decit printr-o atitudine de cainta sincera pentru crimele si minciunile din timpul regimului comunist (sa comparam aceasta idee cu sloganurile unor fosti si, posibil, viitori lideri de pe la noi, care cer imperativ uitarea trecutului si indreptarea privirii doar spre viitor). Soljenitin era adinc mihnit de lipsa de apetenta a compatriotilor sai pentru cainta si autolimitare, spunind ca impacarea cu trecutul nu poate ignora crimele si falsitatea comunista. Nu se pot sterge cu buretele uitarii "asasinatele in masa", nu se pot odihni victimele masacrelor comuniste, nu se poate "debolseviza" spiritual poporul daca nu se asuma trecutul. Nici un viitor nu e posibil fara elucidarea trecutului, ne-o demonstreaza revenirile continue la efectele nazismului. Numai o "comunitate de vinovatie" poate da nastere unei "comunitati de cainta". In fine, "renasterea poporului" (ruinat dupa sapte decenii de totalitarism si inca un deceniu de coruptie in noua democratie, trecuse doar un deceniu!) trebuie sa cunoasca o evolutie lenta, concentrata, deasupra tuturor considerentelor ideologice. Reflectiile unui om care si-a iubit imens patria. Am vazut recent un documentar despre acest om miraculos; in timpul unei plimbari prin padure spune interlocutorului ca numai in padurea ruseasca a dialogat cu adevarat cu glasul pasarilor.
Dar nu despre filosofia lui Soljenitin va fi vorba in continuare, ci despre modul in care si-a asumat el responsabilitatea, la inceputuri. Despre puterea exemplului sau si despre analiza ulterioara a unui psihosociolog. A aparut nu de mult, in traducere, o carte clasica in domeniul stiintelor sociale, despre "psihologia minoritatilor active", de Serge Moscovici (titlul exact e Influenta sociala si schimbare sociala, Polirom, 2011). Ce este "minoritatea activa"? Pentru Moscovici, intre majoritate si minoritate exista o influenta reciproca, minoritatea incercind sa impuna pe agenda comuna ideile sale, devenind o sursa de influenta coerenta. Are nevoie insa, pentru a fi ascultata, de o maniera consistenta, semnificind caracterul irevocabil al alegerii sale si refuzul compromisurilor marunte. Investirea constanta in problema comuna si autonomia fata de presiunile grupului sint conditiile principale ale reusitei. In epocile majoritare, cind predomina vointa celor multi, minoritarii se pot face ascultati daca se organizeaza in grupuri mici coerente, daca declanseaza conflictul social si cognitiv, daca produc un eveniment care solicita alegere. Pentru a fi ascultati, minoritarii vin cu ideea de schimbare, ei propun o lume noua, o alternativa. Sint deci agenti novatori. Ei nu sint simpli devianti, ci inventatorii unui alt stil de gindire si de viata. Intoarcerea la stari de lucruri trecute este pentru ei imposibil de conceput.
Cartea lui Moscovici a aparut mai intii in Anglia, in 1976, iar versiunea franceza s-a publicat trei ani mai tirziu, cu un alt titlu, care a consacrat teoria, Psihologia minoritatii active. Printre alte completari, in editia franceza autorul a mai adaugat un capitol, Disidenta unuia singur. E vorba de cazul Soljenitin, despre care incepuse sa se auda in epoca. Epoca era inca aceea a admiratiei intelectualitatii de stinga fata de socialismul sovietic victorios, putine voci puneau la indoiala justetea caii. Iar cei care o faceau erau imediat atacati. Cazul lui Albert Camus, redeschis recent, dupa cincizeci de ani de la moartea sa, imi pare concludent. In aceste conditii a deschis Moscovici cazul Soljenitin pentru psihologia sociala. Este textul unei conferinte tinute studentilor de la un seminar de psihologie sociala, la Leuven, universitatea flamanda, si se referea la rezistenta si disidenta unui individ exemplar care a ales conflictul cu institutiile majoritatii, cu sistemul. El, unul singur, produce o situatie care-l face ascultat: ocupa o pozitie vizibila, creeaza si sustine un conflict cu majoritatea supusa si se comporta in mod consistent, refuzind orice compromis. Descrierea demersului sau e plina de sugestii, iar relatarea lui Moscovici are virtuti care o situeaza dincolo de discursul literaturii psihologice.
Era vremea usorului dezghet hrusciovist, Soljenitin reuseste sa publice O zi din viata lui Ivan Denisovici, in care abordeaza tabú-urile, temele interzise. Subiectul era atit de exploziv, viata in lagare, incit insusi Hrusciov aproba publicarea, dupa o lectura care l-a incintat. Imediat autorul devine vizibil. Are o pozitie singulara, pe care o constientizeaza. Atitudinea sa consecventa declanseaza insa conflictul cu lumea lui, cu lumea tacerii din jur, situatia sa devine periculoasa si este ocolit, izolat, nimeni nu indrazneste sa-i vorbeasca. De acum incepe odiseea celui ce avea sa devina Premiantul Nobel.
Cazul Soljenitin a intrat in literatura psihosociologica sub genericul disidenta unuia singur sau minoritatea unu.
