Revelion la Castel

La castelul Sturdza de la Miclauseni, Mitropolia Iasului a organizat un Centru social-cultural, primind turisti sau organizind reuniuni stiintifice, dar si tabere de vara pentru copiii provenind din familii care nu au resurse sa le asigure o vacanta. Exista, pe internet, mai multe informatii despre castelul si manastirea Miclauseni. Intre cei care si-au impartasit impresiile, o opinie m-a convins: "un loc minunat, cu oameni minunati, nedescoperit, inca, de multa lume; poti merge acolo sa-ti gasesti linistea sufletului sau sa te odihnesti dupa o saptamina stresanta". Si asa am ajuns, impreuna cu o familie de prieteni, medici, sa petrecem revelionul la Castel. Voiam sa iesim din Iasi, dar nu voiam restaurante, pensiuni pretentioase, zgomot, "distractie maxima", isteria sarbatorilor.

Eu am fost la castel mai demult, am condus un grup de studenti care facea practica la centrul scolar pentru copiii cu dificultati de adaptare, instalat chiar in castel. Elevele scolii aveau dormitoarele in saloanele castelului, iar citeva, mai naravase, refugiate in pod pentru a fuma, au provocat un incendiu care a desavirsit procesul de distrugere inceput in iarna lui 1944-45, de catre o unitate a armatei eliberatoare, instalata pentru iernare. De fapt, au fost doua incendii, la cel din 1968 au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansarda, iar in 1985 acoperisul castelului, prada unui alt devastator incendiu. Apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat in pereti, contribuind la degradarea progresiva a imobilului. Pe un site de prezentare se spune: "Castelul a fost devastat de soldatii care au folosit multe carti valoroase pe post de combustibil in sobe, vinzind alte volume unor magazine din Tirgu Frumos, unde erau folosite pentru impachetarea marfurilor. Pe linga carti, au disparut din castel piese de mobilier si cea mai mare parte din colectiile familiei Sturdza". Am mai aflat si alte amanunte: au descoperit o caseta cu bijuterii (tezaurul Castelului), ascunsa sub podea si au devastat parcul englezesc, specii rare, devenite combustibil. Cartile scapate de primul val, dintr-o colectie de peste 60.000 de exemplare, multe dintre ele editii princeps sau rare, au fost incarcate in camioane si duse au fost. Poate ca specialistii stiu unde mai pot fi gasite unele dintre ele. Azi mai exista la castel trei exemplare din aceasta biblioteca, salvate in vremea ocupatiei sovietice de catre un copil din sat si restituite recent.

N-am sa dau prea multe amanunte despre familia Sturdza si nici despre etapele succesive ale constructiei, pot fi gasite pe internet. Intre anii 1880-1904, George Sturdza a construit, pe amplasamentul vechiului conac, actualul palat in stil neogotic tirziu, inspirat de modelele unor castele feudale apusene. Cu etaj si mansarda, cladirea avea numeroase decoratiuni (printre care steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie si o ramura de maslin), realizate in stilul Art Nouveau de catre arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de Maria Sturdza, care ilustrase multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin si prieten apropiat al familiei. S-au mai pastrat elemente exterioare precum turnulete gotice, armuri medievale, fragmente de dictoane latinesti inscrise pe pereti, un turn de intrare, in parte refacut. Inca doua, spre sat, in mare parte distruse, ar putea fi refacute, sint inca in picioare. Vizitind castelul, reconstruim, cu ajutorul unor elemente pastrate, dar si al imaginatiei, maretia de odinioara: scari centrale din marmura de Dalmatia, mobilier din lemn de trandafir, sobe din teracota, portelan si faianta aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esente de paltin, mahon, stejar si abanos, confectionat de mesteri austrieci, plafoanele si peretii interiori pictati in ulei. Un decor fabulos pentru costume medievale, arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmura de Cararra, argintarie fina, piese arheologice, numismatice si epigrafice de mare valoare, presarate in cele peste douazeci de camere. Refacerea inainteaza, e inca mult de munca.

Ceva mai sus de castel e situata Manastirea Miclauseni; biserica actuala, zidita intre 1821-1823, ctitorie a marelui logofat Dimitrie Sturdza si a sotiei sale Elenco, e o constructie monumentala, de influenta clasica. Aici se afla mormintul vornicului Alecu Sturdza-Miclausanu, cu un epitaf scris de Costache Negruzzi si un portret al vornicului. Ramasa vaduva, neavind copii, Ecaterina Cantacuzino, ultima descendenta, s-a calugarit spre sfirsitul vietii sub numele de maica Macrina. Ea a donat Episcopiei Romanului (in anul 1947) castelul, plus parcul de 30 de hectare de padure care-l inconjoara, precum si biserica, cu scopul de a fi amenajata aici o manastire de maici. Dar, in 1953, regimul comunist a desfiintat asezarea monastica, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din judetul Botosani. Maica Macrina a murit acolo, iar osemintele ei au fost aduse in 1970 pentru a fi inmormintate in cimitirul familiei Sturdza, linga biserica din Miclauseni. Manastirea de maici, cu o comunitate de 36 de suflete, are ca stareta pe maica Mihaela Stroescu, pictorita talentata, care a si pictat paraclisul de iarna. Sfintii ei sint luminosi, au stralucire si bunatate. Se respecta canoanele, dar o nota personala confera caldura intregului. Sfintii locali si-au gasit locul cuvenit in aceasta bisericuta in care cintarile maicilor te indeamna la reculegere si examen interior critic. Particip la slujba de priveghere din seara Sfintului Vasile, la un moment dat singurul mirean intre evlavioasele maicute, multe tinere, figuri inspirate, destinse, care ma ajuta sa meditez. „Invata-ne pe noi indreptarile tale", invoca suav corul maicilor si eu ma gindesc: prea m-am bazat in toate doar pe propria inspiratie, fara sa ma gindesc la „indreptarile" care sint dincolo de noi. Si o inteleg pe maica Paraschiva, fosta studenta si colega la Universitate, doctor in filosofie, care si-a gasit locul ce-o lumineaza intr-o altfel de viata decit cea a spatiilor de putere (chiar daca cognitiva) si de concurenta.

Prin grija coordonatoarei Centrului, Lucia, am avut toate ingredientele unui revelion: foc de tabara, dansuri populare, uratori, bal mascat, artificii. Intre participanti se detasa un grup de tineri, veniti din Bucuresti, clasa mijlocie-superioara, specialisti de virf, feriti de grijile crizei, evacuind din preocuparile lor referintele politice, sociale, chiar si culturale; decenti, politicosi, in afara concretului cotidian. Noua clasa mijlocie? Trei colegi de la universitate, informaticieni, impreuna cu sotiile, s-au dovedit analisti (psiho)sociali diligenti, interlocutori absolut agreabili. Un cuplu tinar din Iasi, intreprinzatori, cu trei copii, mai mult decit decenti. Un grupulet, nu stiu de unde, adora batutele si invirtitele. Imi pare rau ca fac public acest loc admirabil, cred ca, in curind, va fi greu sa mai gasesti acolo o camera libera. De-ar veni cine trebuie!