Revenind la Soljenitin

Nu am avut posibilitatea sa consemnez aici moartea lui Soljenitin. Mi-as fi asumat, de altfel, o sarcina foarte dificila. O personalitate precum aceea a lui Soljenitin nu se lasa prinsa in citeva pagini. Asa cum s-a spus despre Voltaire, personalitatea lui Soljenitin trebuie vazuta in totalitatea ei, ca scriitor, ca om de actiune, ca prezenta publica. Un lucru e cert: aparitia Arhipelagului Gulag a fost o lovitura ce a pregatit si a prefigurat moartea comunismului. De n-ar fi decit asta si locul lui Soljenitin in istoria secolului XX ar fi inconfundabil. Cartea a deschis ochii multor intelectuali occidentali, orbiti pina atunci de ideologia comunista. Fanaticii (deloc putini) ramasi fideli Kremlinului au simtit pericolul si au utilizat toate mijloacele pentru a-l discredita pe scriitorul rus. Luarile de pozitie ulterioare ale acestuia, unele cu siguranta discutabile, au fost speculate cu perversa obstinatie. Au intrat in circulatie clisee precum "reactionar", "paseist", "defazat", "antisemit". Le-am regasit si in citeva articole publicate dupa moartea lui Soljenitin. Un ziar ca Le Monde a pus accentul pe aspectele "negative", minimalizind meritele scriitorului in dezvaluirea naturii structural malefice a comunismului.

Daca revin astazi asupra subiectului este pentru a semnala studiul lui Alain Besançon din ultimul numar al excelentei reviste Commentaire, despre care am mai avut prilejul sa vorbim. Alain Besançon s-a impus ca un eminent sovietolog, autor al unor carti fundamentale, parte din ele traduse si in romaneste. Studiul din Commentaire e de fapt prefata la cartea unui american, Daniel Mahoney, Aleksandr Soljenitin. Sfirsitul unei ideologii, carte care apare in frantuzeste luna aceasta. Analiza lui Besançon e una din cele mai echilibrate si pertinente din cite am citit. Merita sa ne oprim putin asupra ei.

Nu e bine sa-l atacam pe Soljenitin, declara din capul locului Besançon. Asta inseamna a face mai intii dovada de ingratitudine. In anii ’70, Vestul nu stia cu adevarat si nici nu voia sa stie ce se intimpla in Est. Occidentul era pe punctul de a adopta principiul "coexistentei pasnice" si de a lasa jumatate din Europa sub stapinire sovietica. Liderii politici occidentali il acceptau drept interlocutor pe un Ceausescu, vajnic aparator al tezei "neamestecului in afacerile interne ale altor state" (teza pe care naivii o interpretau ca un semn de independenta fata de Moscova, cind, de fapt, Ceausescu se temea cel mai mult de "influentele nocive occidentale"). Putini isi dadeau seama, in Occident, de gradul de abrutizare, de mizeria materiala si morala, de ruina economica la care condusese comunismul. Soljenitin, scrie Besançon, a fost crezut: gratie lui, si numai lui, "zidul minciunii a fost deschis si nimic n-a mai putut sa-l repare".

A-l ataca pe Soljenitin este, de asemenea, o dovada de micime sufleteasca, intelectuala si morala. Opozantul rus a fost o personalitate de anvergura coplesitoare ce trebuie judecata, cum spuneam mai inainte, in totalitatea ei. Soljenitin, noteaza Besançon, a inteles un lucru esential: "Comunismul nu se sprijinea numaidecit pe politie, pe armata, pe o birocratie privilegiata, pe o casta de profitori, nici chiar pe teroare, ci pe un lucru greu de definit, pe o structura mentala bizara, pe o maladie a gindirii, pe o perversiune lingvistica. A numit-o cu numele ei oficial, ideologia, si cu numele ei metafizic, minciuna". Soljenitin a avut forta morala si fizica, incapatinarea, neverosimila capacitate de rezistenta, credinta crestina pentru a infrunta pina la capat si a denunta ideologia-minciuna.

Besançon prezinta in continuare cartea tinarului cercetator american Daniel Mahoney, pe care il apreciaza pentru onestitatea si luciditatea lui. In viziunea acestuia, Soljenitin a fost moderat, constient de excesele la care conduc revolutiile. A fost un patriot fervent, dar nu un nationalist si cu atit mai putin un xenofob. Accepta economia de piata refuzind insa injustitia si inegalitatile frapante. N-a inteles si n-a acceptat mondializarea, dar nu-i putem reprosa ca nu l-a citit pe Milton Friedman. A criticat ideea de progres, ideea nascuta in secolul al XVIII-lea: de atunci, Revolutia franceza cu crimele ei, convulsiile politice, crizele economice, razboaiele mondiale i-au contrazis pe cei care credeau neconditionat in progres. Soljenitin isi pune speranta, dimpotriva, in progresul moral, in progresul constiintei umane. Nostalgia fata de vechea Rusie, cea din secolul al XIX-lea? Putea gasi oare Soljenitin alt reper in istoria poporului sau? Crestin? Da, precum Tolstoi sau Dostoievski, un crestinism social pe care el l-a opus, ca sistem de valori, dezastrului comunist. Nejustificabile ramin, bineinteles, aprobarea razboiului din Cecenia si acceptarea onorurilor cu care l-a gratificat Putin, fostul kaghebist. Dar astfel de derapaje sint marginale fata de meritele sale exceptionale.

In incheierea studiului sau, Alain Besançon mai mentioneaza un aspect, intr-adevar foarte important. Dupa prabusirea nazismului, Germania a cunoscut un profund examen de constiinta, condamnind fara echivoc trecutul si reintrind firesc in comunitatea europeana. Nici vorba de asa ceva in Rusia. Ea, din contra, si-a integrat comunismul in istorie. Statuile lui Lenin sint si acum mai toate la locul lor. Soljenitin a refuzat vehement acest compromis. Si Alain Besançon conchide: "Daca Rusia nu se ridica realmente, daca vegeteaza interminabil sub o ploaie de petrodolari, este pentru ca a intepenit in falsa ei constiinta si pentru ca a refuzat efortul moral de care au fost capabili germanii. Daca, asa cum speram, Rusia se va vindeca intr-o zi, ea va datora acest lucru exemplului lui Soljenitin, singuraticului intransingent, care a depus aproape intotdeauna marturie, atit in patria lui cit si in exil, in favoarea adevarului".