„Scara” lui Petru

In raport cu arta propriu-zisa, estetica joaca rol "teoretic", de legitimare; ea ii fixeaza regulile, principiile si perspectivele de functionare. Doua din cartile lui Arthur Danto – important estetician american – imi justifica in buna masura alegerea temei de astazi: The Transfiguration of the Commonplace (Transfigurarea banalului, 1981) si The Philosophical Disenfranchsement of Art (Aservirea filosofica a artei, 2004). Ele descriu schimbarea de paradigma resimtita in arta contemporana ulterior aparitiei primelor ready made (obiecte "gata-facute") si orientarea tot mai evidenta a artistilor spre lucrari de factura conceptuala. Ignobilul urinoar intitulat Fintina, strecurat de Marcel Duchamp intre lucrarile ce se voiau prezentate la marea expozitie new-yorkeza din 1917, repusese in discutie intrebarea despre cind anume un obiect devine arta. Urmare a scandalului iscat, esteticienii au decis sa nu excluda banalul, cotidianul, obisnuitul din sfera artei. Un Thierry de Duve rezuma noutatea: "ready made-ul este pentru arta in general ceea ce era tubul de vopsea pentru pictura moderna".

Impotriva celor ce credeau ca arta este destinata exclusiv simturilor si prea putin mintii, Danto argumenteaza in favoarea deschiderii hermeneutice; opera de arta veritabila reclama o "interpretare de profunzime". Cine are competenta de a deosebi autenticul si valoarea de reversul lor? Reprezentantii autorizati ai "lumii artei" – spune Danto – adica artistii, criticii, galeriile, muzeele, colectionarii, mecenatii. Investirea simbolica, adauga Nelson Goodman, deosebeste obiectele obisnuite de cele socotite "artistice". Frumosul este substituit de mesaj, concept sau idee, fara ca termenii in cauza sa se excluda necesar. Rasfatul privirii, degustarea senzoriala nu mai sint privilegiate in dizpozitivul receptiv al publicului. Obiecte banale, reciclate artistic, investite simbolic si transfigurate estetic, intra astfel in salile de expozitii. Care este diferenta dintre un obiect obisnuit si acelasi obiect, luat din mediul lui, dar  expus intr-o galerie?

Sa luam un exemplu. Petru Pacurariu este un artist tinar si aproape necunoscut. La "Cupola", in cadrul unui eveniment de grup (Tomorrow is another day),, a propus o instalatie intitulata Doua cai spre arta. Ansamblul continea trei piese: o scara utilitara, putin uzata, in doi versanti, de felul celor folosite la vopsit; un tablou miniatural, suspendat deasupra scarii, la inaltime, continind un text printat, de citeva rinduri; un fierastrau de livada, agatat pe partea exterioara a scarii.

Pentru public, prima impresie este de profunda  inadecvare: o data in raport cu spatiul alocat si apoi fata de restul exponatelor. Sobrietate sau ebrietate? Arta sau surogat? Scara sau… provocare? In fata unei lucrari neobisnuite, curiozitatea actioneaza spontan. Privitorul nu ghiceste "cheia", dar realizeaza ca aceasta este divulgata in mesajul scris, postat la inaltime. Daca scara lui Iacov ducea la Cer, cea a terestrului Petru duce doar catre propriul text lamuritor. Pentru a-l putea citi, solutia este escaladarea "operei", urcatul treptelor, adica. Scara insasi trimite spre mesaj; ea devine suportul, dar si mijlocul, calea de acces spre acesta.  

Care ar fi mesajul autorului? Drumul spre arta este unul ascendent; presupune curiozitate, initiere, efort, sacrificiu, igiena vizuala, intretinerea si educarea privirii. Escaladind versantii scarii (unul al senzatiilor, celalalt al intelectului), se realizeaza o "ruptura de nivel", o detasare de registrul receptarii obisnuite, favorabila vederii "de profunzime". Spectatorul lenes si ignorant nu-si asuma urcusul. El vrea satisfactie nemijlocita. Optiunea bipedului miop? Fierastraul, scurtarea scarii, suprimarea efortului, ajustarea mesajului, coborirea acestuia la propria "inaltime". Aidoma scolasticului "brici" al lui Ockham, menit a simplifica solutiile prin indepartarea complicatiilor inutile sau greoaie, fierastraul sugereaza interventia bruta, reductiva, menita a evita sfortarile primejdioase ale mintii.

In lucrarea lui Petru Padurariu, economia mijloacelor este  suplinita de subtilitatea ideii. Invitat sa aleaga una din cai, spectatorul poate accepta miza jocului artistico-speculativ sau o poate refuza. In primul caz, arta nu exclude nici sensibilitatea, nici inteligenta, ci le pune la incercare.

P.S. Mi-am amintit o scena petrecuta nu demult la inchiderea unei tabere de pictura. Intre numerosii artisti prezenti acolo, alaturi de ingaduitorul si generosul Mecena, se profila semet, masiv, monumental chiar – Colectionarul, medic de profesie. Grimasele repetate ale acestuia la vederea lucrarilor si vaditele semne de insatisfactie estetica au creat o anume deruta. Motivul nemultumirii? Infidelitatea artistilor fata de peisajul ambiant pe care, din respect fata de gazda si finantator, ar fi trebuit sa il reproduca cu mai multa „inspiratie" si acuratete. Oile si caprele de la stina din deal, ratele si gainile din curtile taranesti, pilcurile de copaci si boschetii inconjuratori ar fi fost doar citeva din temele accesibile, dar ratate nemotivat.  Nu stiu din ce motiv, dar de atunci mi-l inchipui pe ilustrul doctor „operind" superior, cu… fierastraul, un picior al „scarii" lui Petru.