Sindromul Sussex

Nu sint un euroanalist sceptic, cum ar sugera titlul acestui eseu despre o Europa in deriva, care isi decimeaza ofiterii si spera sa navigheze spre "societatea cunoasterii" doar cu bucatarii si contabilii (pardon, managerii) la bordul educatiei universitare. Sint doar unul dintre telegrafistii care lanseaza un SOS de la bordul acestei nave in deriva.
Ce se intimpla acum in universitatile din Regatul Unit poate fi deja numit sindromul Asperger al Occidentului european. Acest sindrom se manifesta  numai la unii baieti, care, desi se dezvolta normal ca inteligenta si vocabular, prezinta si simptome autiste de comportament. 
Departamentul de Chimie al Universitatii Sussex, desi are o istorie de doar 46 de ani (1960), se mentine constant la nivelul 5 de evaluare (standardul maxim de calitate  in UK) ), a produs opt membri ai Societatii Regale si doi laureati Nobel (John Cornforth – 1975, Harry Kroto – 1996 ). Dreptul la existenta al unei facultati cu un astfel de pedigree nu poate fi pus in discutie nici macar in gluma. Si totusi, acest departament de la Sussex University, incepind din martie 2006, se afla pe lista neagra a crizei financiare, pentru a se adauga celor 59 de facultati de fizica si chimie sterse in ultimii sase ani de pe harta academica a Regatului Unit (The Guardian, 9 noiembrie 2006), sub privirile de copii autisti ale guvernantilor. Ce le pasa lui Tony Blair si Camerei Comunelor ca Anglia varsa anual in gaura neagra a Comisiei Research & Development de la Bruxelles peste 400 milioane de euro, in timp ce staff-urile universitatilor desfiinteaza, una dupa alta, facultatile de stiinte fiindca sint "high money consuming subjects"?
In medie, cheltuielile anuale pentru un student englez in stiinte se cifreaza la 7000 lire, dar multe departamente dispun doar de 2000 lire per student. Recent, guvernul englez a suplimentat finantarea facultatilor de stiinte pentru perioada 2007-2010 cu 75 milioane de lire, o suma derizorie fata de cea necesara pentru a opri avalansa ce ameninta existenta departamentelor de stiintele naturii si ingineresti. Deoarece in Anglia autonomia universitara nu poate fi violata de puterea politica (guvernul sau parlamentul nu pot impune functionarea sau desfiintarea unei facultati), soarta departamentelor "scumpe" va fi in continuare incerta si orice vice-cancelar de universitate va putea decide desfiintarea unui departament subfinantat. Dupa ce a fost internationalizat, gratie mediilor academice din Europa si USA, cazul Sussex a ajuns si la Camera Comunelor, unde, interpelarilor politicoase pe tema departamentului de chimie, vicecancelarul Smith a raspuns in termenii si cu argumentele economiei de piata aplicate la "productia" de marfuri universitare. Nu stiu in ce masura Camera Comunelor si Guvernul Blair s-au autosesizat in problemele de fond ale crizei universitare din UK, dar Senatul Universitatii Sussex a rezolvat cazul dupa o metoda care tinde sa se standardizeze in Anglia: comasarea departamentului de chimie cu cel de biologie, care se traduce prin pierderea identitatii, disparitia disciplinelor-nucleu si disponibilizarea majoritatii profesorilor. Ce a mai ramas din acest departament se compune din doi profesori si cinci lectori, care predau chimia ca disciplina secundara.                                  
Dupa o judecata simplista, singura sansa de supravietuire a departamentelor de stiinte ramine infuzia de fonduri din banii publici sau din taxele de studii. Deoarece afluenta de candidati la facultatile de stiinte a scazut dramatic in ultimul deceniu (in medie, cu 7% anual) si tinde spre o criza europeana a educatiei universitare, impunerea de noi taxe, recomandata de Richard Lambert (Financial Times, 15 iunie 2006), ramine o solutie utopica. Acelasi autor nu ezita insa sa recomande guvernelor din UE majorarea bugetului alocat educatiei universitare de la 1 la 2% din PIB. De fapt, pentru a iesi din deriva si a nu esua definitiv, finantarea cheltuielilor de functionare a facultatilor de stiinte si gratuitatea studiilor sint conditii necesare, dar nu si suficiente. In primul rind, trebuie sa existe obiectul in care se investeste. In cazul nostru, studentii. Daca la o facultate de chimie de rangul celei desfiintate prin comasare la Sussex, media inscrierilor in ultimii ani ajunsese la 20 de candidati, mai merita sa investesti? Managerul de scoala noua spune NU si taie inainte de a numara. Un rector educat in traditia Humbold, in numele conservarii performantei stiintifice a corpului profesoral (azi i se spune cercetare de excelenta), spune DA si continua sa mentina in functie o facultate chiar si numai pentru doi studenti. Din pacate, la fel ca studentii atrasi de o cariera stiintifica, rectorii din specia Humbold sint pe cale de disparitie si sindromul Sussex se va internationaliza.
Mega-birocratia gestionata de Bruxellers are nevoie de functionari cu diplome profesionale denominate din stiintele sociale si economice. Un astfel de functionar, dupa ce a obtinut o licenta sau masterat fara sa-si toceasca prea mult neuronii, cistiga 3000 de euro la prima angajare. Un fizician sau chimist poate spera sa cistige acest salariu in Europa dupa patru ani de doctorat si cel putin doi ani de burse postdoctorale, daca are sansa sa fie angajat in cercetare sau invatamintul universitar. Daca nu reuseste, pleaca in Statele Unite (75%!). Pina cind guvernele UE nu vor oferi doctorilor in stiinte pozitii avantajoase financiar, comparabile cu cele din sistemele de cercetare din SUA, universitatile europene nu vor iesi din criza de studenti in stiintele naturii, medicale si ingineresti.
Low money consuming versus high money consuming este conceptul managerial care va decide finantarea educatiei universitare? Piata muncii si criteriul proximitatii (fiecare oras cu universiatea lui) vor deveni factori de selectie si decizie in organizarea si functionarea universitatilor? Va deveni masificarea firul rosu al dezvoltarii educatiei universitare, pina la un invatamint universitar obligatoriu? Trei intrebari  care deschid Cutia Pandorei a educatiei universitare, atit in amfiteatre cit si in cabinetele puterii politice. Nu doar in Anglia, ci in toata Europa. Daca nu se vor gasi raspunsuri rationale la aceste intrebari, intr-o zi, editorialul din The Guardian va avea titlul Oxford Out, Cambridge in Stand-by Position.