Tabloidul din creier

Acum mai bine de o suta de ani, un magnat al presei ("mogul", am spune in zilele noastre), Joseph Pulitzer, evreu originar din Europa Centrala, a creat in Statele Unite una dintre primele averi generate exclusiv din ziaristica. Bunastarea domnului Pulitzer s-a bazat pe campanii murdare de presa si stiri de senzatie (multe dintre acestea inventate). Catre sfirsitul vietii, acest erou fondator al jurnalismului bulevardier a inceput sa dezvolte scrupule: a finantat doua facultati de jurnalism americane – preocupat fiind de soarta si calitatea tinerei generatii de ziaristi – si a instituit un premiu de milioane de dolari, administrat de Universitatea Columbia, menit sa recompenseze jurnalismul de marca de pe mapamond.

Pe peretii uneia dintre scolile de jurnalism sustinute financiar de domnul Pulitzer a fost intiparita o maxima de-a sa: "O presa cinica, avara, demagogica si corupta va genera in timp o societate care va fi la fel de josnica precum presa insasi". Domnul Pulitzer stia despre ce vorbeste. "Pacatele" sale jurnalistice, numeroase de altfel, sint astazi uitate; in schimb, numele sau este legat in zilele noastre de excelenta in jurnalism. Un domeniu in care, cred comentatorii, presiunea (timpului, a publicului, dar si a patronatului) este enorma, iar realizarile de exceptie sint din ce in mai putin permise.

Inca exista editori de presa care nu accepta ca patronatul sa intervina in treburile editoriale – iar cititorilor sa li se livreze material de mina a doua. Inca exista jurnalisti care nu se adapteaza la vremurile noi, considerind ca presa reprezinta un mediu de iluminare, a carei misiune e reprezentata de comunicarea catre opinia publica a unor informatii verosimile si a unor analize fundamentate. Posibil sa fie un discurs demodat, cred din ce in ce mai multi comentatori.

Mai exista, din fericire, editori de presa serioasa care nu permit capitularea politicii editoriale in fata logicii reci a managementului "eficient". Eficienta ar insemna, in cele mai multe cazuri, livrarea de produse de presa din categoria divertisment, de altfel generate masiv de ceea ce unii analisti numesc "industria de timpire" – o sintagma inca putin prizata de catre opinia publica romaneasca. Acesti editori, din ce in ce mai rari, e drept, considera misiunea principala a presei sustinerea discursului public, care trebuie condus pe baza de argumente, si nu prin lozinci.

Editorialistul Joachim Riedl de la prestigiosul saptaminal "Die Zeit" comenta recent: "Calitatea jurnalistica nu este o valoare abstracta, suficienta siesi. Ea nu este nici un accesoriu de lux, pe care sa si-l permita o elita rasfatata intr-o duminica ploioasa. Dimpotriva, reprezinta unul dintre fundamentele pe care se sprijina viata sociala democratica". Genul acesta de discurs nu este tocmai pe placul multor politicieni si cu atit mai putin al patronatului presei bulevardiere. Dezbaterea privind calitatea (din ce in ce mai) joasa a presei a fost relansata in spatiul public germanofon destul de recent, dupa ce a preocupat lumea anglo-saxona timp de mai bine de un deceniu. Exemplificator este cazul presei austriece, in special al celei vieneze, care a atins cele mai joase cote ale discursului printr-un "jurnalism carnasier" in legatura cu diverse crime si rapiri, dar si prin numeroase articole teleghidate politic in preajma alegerilor locale. S-a dezvoltat, considera comentatorii fenomenului, o spirala de involutie accelerata a calitatii, determinata de concurenta acerba intre tabloide (dar si intre ziarele initial "serioase", in curs de tabloidizare). Nu se intrevede o stopare a acestei spirale, cit timp nu exista mijloace de autocontrol al calitatii presei. Caci despre control din exterior nu poate fi vorba intr-o societate democratica. De altfel, dificultatea rezida si in lipsa de criterii clare in ceea ce priveste definirea calitatii presei, un concept cit se poate de relativ. Joachim Riedl face analogia cu saracia, avind cu totul alte semnificatii la Viena si, respectiv, in Kosovo.

Argumentul forte al editorilor de tabloide – in Austria, in Romania si aiurea – este ca "asta cere publicul". Pe de alta parte, chiar si un student la jurnalistica nu prea stralucit isi da foarte bine seama ca gustul publicului se formeaza. Iar daca inunzi piata media cu gunoaie, este greu sa scormonesti dupa margaritare. Cere timp, rabdare si efort, adica exact ceea ce lipseste celor mai multi, in vremurile noastre accelerate. Imbecilizarea mediata de presa este contagioasa, extinzindu-se rapid in spatiul public – si in mintile noastre, ale tuturor. Creierele noastre ar putea dobindi, incet si sigur, consistenta sosului oferit de tabloide. Daca nu se va schimba ceva din interiorul presei, vom fi in curind copii mai mult sau mai putin reusite ale lui Bahmu sau Gigi B. De exemplu. Cei mai norocosi ar putea semana cu Prigoana sau cu Elena Basescu.