Tarimurile singelui

Numerosi istorici din Est sau Vest au scris despre purificarea etnica in spatiul comunist. O scurta lista i-ar include aici pe Robert Conquest si Alexander Nekrich care au publicat inainte de 1991, dar si Nikolai Bugai, Terry Martin, Nicolas Werth, Norman Naimark, Nikita Petrov, istorici care s-au aplecat asupra subiectului dupa colapsul Uniunii Sovietice, avind un larg acces la documente de arhiva de la Moscova.
Subiectul ramine in continuare inepuizabil.

Cea mai recenta carte care trateaza din perspectiva comparatista teroarea comunista din URSS vizind anumite natiuni sau grupuri etnice este semnata de Timothy Snyder, profesor asociat la Yale University. Volumul se intituleaza Bloodlands: Europe between Hitler and Stalin, aparut de curind la editura Basic Books din New York. Timothy Snyder, unul dintre cei mai prolifici si talentati istorici ai Europei de Est la ora actuala, cunoscator al citorva limbi europene, isi propune in cartea sa o radiografie a represiunilor comise de regimul comunist din URSS sub Stalin si cel nazist al lui Hitler in perioada de la inceputul anilor 1930 pina in 1945. Fara a fi adeptul tezei scandaloase a lui Ernst Nolte, conform careia Holocaustul ar fi fost nimic altceva decit o replica la teroarea stalinista, Snyder incearca sa prezinte motivatiile si metodele aplicate de cei doi tirani ai secolului al 20-lea impotriva a milioane de oameni.

Ceea ce ne intereseaza in special in aceasta interventie este cum trateaza istoricul american foametea din Ucraina din anii 1932-1933, data fiind disputa actuala dintre istoricii ucraineni si cei rusi cu privire la acest subiect. Mai exact, daca foametea de la inceputul anilor 1930 din Ucraina a avut caracter de genocid sau nu. Autorul face o analiza profunda a fenomenului, invocind nu numai date de arhiva publicate in ultimii ani, dar si numeroase marturii, memorii si corespondenta ale victimelor si supravietuitorilor.

Desi foametea a cuprins si Kazahstan-ul si Rusia, Timothy Snyder considera ca aceea din Ucraina a fost cea mai crunta si a tintit anume majoritatea ucraineana, considerata neloiala puterii sovietice si care astfel, dupa logica lui Stalin, trebuia sa plateasca scump. Snyder il citeaza pe Rafael Lemkin, cel a care a definit primul termenul de genocid, acesta referindu-se la foametea din Ucraina ca la "un clasic exemplu de genocid sovietic". In mai putin de un an au fost semnalate la nivel oficial peste 2.500 de cazuri de canibalism, in total victimele a ceea ce ucrainenii numesc Holodomor ridicindu-se la nu mai putin de 3,3 milioane de ucraineni din totalul de cca. 5 milioane persoane care au murit de foame in URSS in 1932-33.

Dupa cum observa Snyder, comunistii, si in primul rind Stalin, credeau ca infometarea populatiei si asasinatul in masa vor ajuta la constructia comunismului. Este remarcabil, prin urmare, refuzul unor comunisti ucraineni de a indeplini orbeste ordinele de la Moscova, fapt pentru care vor plati cu viata. Au suferit mai ales taranii, de la care a fost confiscata toata piinea, inclusiv semintele destinate semanatului pentru anul urmator. In orase au fost inregistrate mai putine victime, intrucit regimul a incercat sa asigure minimul pentru oraseni, dar si aici cozile la piine, in Kiev de exemplu, ajungeau de multe ori pina la 40.000 de indivizi. Cum este de anticipat, nu rare au fost situatiile in care acestia se sfisiau intre ei de la o simpla coaja de piine.

Unul din argumentele invocate de autor in favoarea tezei ca foametea a fost organizata si a avut caracter de genocid a fost ca taranii care ieseau din sate in cautarea piinii erau tratati drept criminali si intorsi cu forta la casele lor si sortiti astfel mortii. Autorul mentioneaza ca ucrainenii nu si-au revenit nici astazi in urma acestor asasinate in masa.

Reamintim ca foametea organizata din 1932-33 a cuprins si RASS Moldoveneasca, parte componenta a Ucrainei atunci, in urma careia si-au pierdut viata cca. 18.000 de persoane inocente.

(Text preluat, cu permisiunea autorului, de la Europa Libera)