Caută 
3 MIN
S-a spus despre teatru-dans ca ar fi un discurs teatral intrupat, dansatorul devenind un "artist care intrupeaza mesaje". In actuala montare, un "studiu", s-a optat pentru alternarea momentelor de dans cu cele de discurs actoricesc. Coregrafia este realizata pe diferite variante de tango (pentru copii, prelucrat sau argentinian), urmarind nu atit latura tehnica, executia ireprosabila, cit redarea anumitor mesaje prin gesturi sugestive si imagini plastice. In spatiile dintre momentele coregrafice sint inserate replici din Sonete si din mai multe piese de teatru ale lui Shakespeare, cum ar fi Richard III, Romeo si Julieta, Doi tineri din Verona, Imblinzirea scorpiei, Titus Andronicus.
La granita dintre viata si moarte, dintre dragoste si ura, dintre vis si realitate, agonizeaza cele doua personaje indirjite create de doi actori expresivi, ludici: Tatiana Ionesi si Emil Coseru. Cei doi jongleaza parca obsesiv cu celebra replica din Hamlet "Sa dormi, sa mori sau, poate, sa visezi…", de altfel leit-motivul spectacolului. Poate ca, acum batrini, isi amintesc de tinerete, de amorul de altadata. Sau doar viseaza?
Unul dintre cele mai importante mesaje ale spectacolului este imposibilitatea sincronizarii ritmurilor afective (pas modern – el, tango-ul clasic – ea). De aici, incercarea disperata, fortata, de sincronizare din partea ei. Refuzul lui. Ulterior, dupa retrairea nuntii din tinerete, rolurile se vor inversa: dispretul ei fata de el, pentru ca nu-i poate sadi in carne un copil, moartea lui. Dincolo de extremele abordate in spectacol (ura si iubire, moarte), scenariul parcurs ne poate deveni familiar: de la seductia initiala la plictiseala cotidiana. Ea nu il mai atrage pe el. De fapt, in ciuda eforturilor de a-i recapta interesul, ea este dezgustata de el.
Decorul este fascinant: o serie de module pe roti, care se recompun in chiar timpul derularii spectacolului. Imaginile create scenic, mai ales atunci cind se refera la tineretea lor, sint captivante: cei doi, invaluiti in voaluri opace, albe sau colorate (albastre), se apropie si au tendinta sa se cunoasca, sa se contopeasca sau incearca sa se regaseasca printre mastile multiple care compun eul fiecaruia, nemaistiind cine sint ori cine e celalalt. Un joc dansat extraordinar. Se remarca expresivitatea de mare forta a celor doi actori atunci cind se afla in spatele voalurilor transparente. De departe, una dintre cele mai sugestive imagini din spectacol: el cinta la flasneta, iar ea executa miscari sacadate, ca de balerina de cutie muzicala, in budoarul ca un triptic. Deschizind flasneta, inauntru regasim exact imaginea de pe scena.
In spectacol, grotescul, in diferitele sale aspecte, este o categorie estetica intens valorificata. Intii, caricatura, apoi bizareria: garoafe rosii sint extrase din cufarul fermecat si daruite personajului feminin, aceeasi scena fiind reluata in mod repetat. Aceasta toaca florile la o masinarie ciudata, in forma de animal, prevazuta nu doar cu input, ci si cu output – pe gura animalului e scoasa o esarfa brodata cu garoafe rosii.
Miscarile celor doi sint mai degraba contorsionate, nicidecum armonioase. De notat ca intentia realizatorilor vizeaza recuperarea aspectelor grotesti (ale corpului batrin) in sfera categoriei frumosului: "In momentele importante, daca traim cu adevarat, accentele grotesti au frumusete" (Ion Mircioaga).
