Tigani infractori sau infractori tigani?

Literatura franceza este cea care a cultivat, inaintea altora, imaginea romantata a tiganilor. Astazi, Franta a revenit la o perspectiva mult mai pragmatica si a decis sa expulzeze cit mai multi cetateni de etnie rroma in patria muma. Adica in Romania. Ce a urmat am putut vedea pe toate posturile TV: protestele impricinatilor, intirzierea alocarii unor sume compensatoare, decizia multora de a se intoarce acolo unde e clar ca nu sint doriti etc. Si totul a culminat cu o paranghelie tiganeasca, transformata rapid de presa noastra stupida in eveniment national, care ar putea demonstra francezilor si celorlalti europeni ca tiganii pe care i-au izgonit stiu sa traiasca.

Nu e prima oara, in ultimii ani, cind diplomatia romaneasca se confrunta cu aceasta problema a tiganilor. Va mai amintiti cazul Mailat si reactiile violente ale italienilor impotriva intrusilor fara forme legale, majoritatea de etnie roma? Cum se poate rezolva acest mare impas pe cale diplomatica? Cam greu, mai intii pentru ca diplomatia are anumite reguli, dintre care unele nescrise sint respectate mai drastic decit cele stabilite legislativ. Se stie, exista acea frustranta cutuma a corectitudinii politice, care, absolutizata, devine un impediment in calea rostirii directe a adevarului. Nu ai voie acum, daca te plasezi intr-o pozitie oficiala, sa spui limpede sau sa scrii negru pe alb ca majoritate infractorilor din Franta, Italia, dar si de aiurea, cu pasaport romanesc sint de etnie rroma. Pe romaneste spus, tigani. Dar cum sa pronunti cuvintul tigan, ca iti sare instantaneu in cap presa si te acuza de discriminare?

Realitatea este, o stim cu totii, mult diferita de cea simpatic-pitoreasca din filmele lui Kusturica. Reprezentantii rromilor in parlament nu au nimic, dar absolut nimic in comun cu acestia. Sint indivizi spilcuiti, curatei, total rupti de satra. Acolo este insa buba coapta, in mijlocul tiganilor de rind, care nu au nici macar acte si care traiesc la limita subzistentei. Care, in plus, sint izolati social si au, prin urmare, mici sanse sa-si gaseasca un serviciu. E drept, majoritatea ar socoti injositoare o astfel de alternativa. Mai exista si o anumita respingere a lor, caci aproape nimeni nu ar angaja un tigan intr-un post pentru care s-ar gasi un alt doritor. Prin urmare, ce le ramine de facut? Cazane nu se mai cauta, lautarii nu mai au nici ei succesul de odinioara, ursarii au disparut de mult, aurarii si-au pierdut obiectul muncii, caci orice cucoana isi cauta inele la bijuterie, nu la Ciurea etc., si atunci gasesc alte mijloace de a-si cistiga piinea. Intra intr-o retea de cersetori si stau cu mina intinsa in fata la Mitropolie. Sau oriunde altundeva. Sau merg la mica ciupeala, poate le pica ceva. Fura prin tramvaie sau cauta creduli pe care sa-i insele cumva. Cei mai smecheri fac afaceri. Ce fel de afaceri? Ginditi-va ca, la noi, englezescul "business" a dat "bisnita". In fine, cind nu mai e de trait acasa, pleaca in strainatate. Unde, fireste, practica aceleasi trucuri. Macar acolo o fac pe bani mai frumosi.

Ei bine, acum se pare ca furturile si cersitul nu mai reprezinta o buna afacere nici in Europa. Ca insistent amintita egalitate in drepturi a tuturor membrilor comunitatii europene trebuie perceputa in directie inversa: orice cetatean are drepturi egale in fata legii cita vreme o respecta si se supune regulilor societatii in care alege sa vietuiasca. Sincer, mie unuia reactia oficialitatilor franceze mi se pare corecta: daca nu ar comite infractiuni, crime, daca nu s-ar situa cu incapatinare in afara legii, tiganii nu ar reprezenta o problema pentru francezi. Cine a fost la Paris stie ca, de zeci de ani, acolo convietuiesc pasnic o gramada de etnii, fara ca pina acum sa fi iesit la iveala astfel de tensiuni. Trag concluzia ca vina nu e a francezilor, care ar avea o problema cu toleranta, ci a tiganilor, care au o problema cu munca. Si care, in plus, s-au cam prins ca pot profita de pe urma statutului lor de marginali, de defavorizati, de "discriminati". E dreptul lor, pretind ei, sa nu munceasca, sa fure, sa cerseasca la Paris, iar daca rabdarea frantujilor se apropie de sfirsit, ei bine, sa plateasca pentru asta. Ca daca nu o fac, povestea se repeta.

Sigur, e imposibil de asumat pe cale diplomatica o astfel de premisa. Dar acesta este adevarul gol golut, chiar daca oficial nu se va recunoaste niciodata. Reactia oficialitatilor franceze, ca si cea de acum citiva ani a opiniei publice din Italia, nu are de a face cu xenofobia sau cu rasismul. Nu, e vorba pur si simplu de un necesar efort de autoaparare, devenit public atunci cind paharul s-a umplut. Vinovatia nu este niciodata colectiva, ci individuala, prin urmare, probabil ca solutia ar fi ca aceste expulzari sa se faca individual, in baza unor gesturi ilegale sanctionate in consecinta. Oricit s-ar indigna acesti cetateni, mai mult sau mai putin colorati, cita vreme resping regulile unei comunitati, ei atrag asupra lor si reactia de respingere a acesteia. Care este cu totul indreptatita.

Exista o solutie? Ne asteptam ca guvernul francez sa rezolve problema hotilor si a cersetorilor cu pasaport romanesc? Buba trebuie sparta tot in tara. Eu unul cred ca indulgenta nu ajuta in acest caz. Dimpotriva, incurajeaza infractorii. Dar fiecare caz trebuie tratat in particular, caci are nuantele sale specifice. Pe scurt, tiganii nu sint infractori, dar foarte multi infractori sint tigani. E limpede c exista o problema in sinul acestei comunitati. Ce e de facut? Ei trebuie sa suporte rigorile legii in aceeasi masura ca ceilalti cetateni. Doar pretind si chiar au parte de un tratament egal, nu?