Tot pe drum, pe drum

Nimic pe lumea asta nu e mai frumos decit o drumetie. Efectul benefic al calatoriilor e cunoscut inca de pe vremea grecilor antici, care stiau sa pretuiasca preumblatul de colo-ncoace asa cum se cuvine. Peripateticienii, elevi ai filozofului Aristotel, discutau si cugetau doar plimbindu-se, fiind probabil de parere ca daca te opresti, ti se opreste si mintea-n loc. (In paranteza fie spus: si taranii ardeleni sint probabil de aceeasi parere. Altfel, cum se explica faptul ca, intrebat de un turist de pe alte meleaguri: "No, ce faci, bade? Stai si cugeti?’, un taran ardelean a raspuns: "Nu, numa’ stau".)

Chiar si in zilele noastre, multi vor sa atinga intelepciunea prin drumetii, desi, fie vorba intre noi: exista destui semeni care pot calatori pina isi dau duhul si tot ciubote ramin. Celebru in acest sens este drumetul care a plecat pe jos bou la Paris si s-a intors cu trenul vaca.

Si iluministului francez Jean-Jacques Rousseau ii placea peste masura sa se intoarca la natura, pentru ca aceasta ii oferea o placuta alternativa agitatiei si frustrarii civilizatiei urbane. Aceasta atitudine a lui Rousseau este din nou la moda acum, in secolul XXI, caci milioane de oameni ii urmeaza exemplul. Toti am vrea sa ne petrecem concediul sau macar weekend-ul in sinul naturii. Dar un lucru il refuzam cu desavirsire: sa umblam pe jos, per pedes apostolorum, asa ca, la urma urmelor, nu aterizam de fapt in natura, ci pe un imens loc de parcare, de unde admiram peisajul sezind cu fundul in masina.

Prietenul meu Bruno e un mare amator de natura si un drumet deosebit de vrednic. Cind face cite-o excursie, ceea ce nu se intimpla tocmai rar, are urmatorul obicei: se aseaza frumos in masina si goneste cu ea la munte si, cind peisajul il fascineaza peste masura, pune brusc frina, opreste si apoi incepe sa admire privelistea. Bineinteles, fara a cobori. Apoi pleaca in tromba mai departe, spre noi orizonturi de cunoastere.

Bruno numeste aceasta metoda deosebita de-a face excursii "drumetie motorizata" si este pe deplin convins ca aceasta este drumetia absolut ideala.

"Eu n-am nevoie, ca altii, de plasturi pentru bataturi sau basci si de-un lucru sint sigur: nu exista pe lumea asta drumet care sa inainteze asa de rapid ca mine", sustine el plin de mindrie.

Tehnica mea itineranta este insa si mai eficienta decit cea a lui Bruno. In timp ce el conduce, eu stau linga el in masina, asa ca nu trebuie nici macar sa-mi dau osteneala sa tin volanul. Pot chiar sa motai in timpul excursiei sau sa trag un pui de somn si cind ma intorc spre casa pot spune cu absoluta convingere: Da, e adevarat, calatoriile reconforteaza!

Daca Bruno si cu mine sintem mai multe zile pe drum, innoptam de-obicei la o pensiune sau la o cabana alpina. Bineinteles ca aici confortul este in general limitat. Ultima cabana la care am innoptat oferea insa conditii destul de bune: apa curgea, dar, ce-i drept, cam incet… si numai pe peretii care aveau igrasie. Bine macar ca ni s-au pus la dispozitie niste prosoape foarte frumoase, foarte moi si foarte mari. Mi-au placut atit de mult, incit le-am inghesuit in ranita si le-am luat cu mine.

Din pacate, mai exista si cabane la care nu se poate ajunge cu masina sub nici o forma, asa ca Bruno si cu mine sintem uneori cam limitati in libertatea de miscare. Si imi pare rau ca trebuie s-o spun, dar asa este: mai sint pe ici pe colo unele carari si poteci complet inaccesibile cu masina! Insa multumita unei politici turistice serioase, inconvenientele infrastructurii sint pe cale sa fie rezolvate… pas cu pas. Muntii sint pavati pina la cele mai inalte culmi si acusi nu vom mai vedea padurea, nu din cauza copacilor, ci a autostrazilor.

In consecinta, drumetiile sint o treaba minunata si a merge pe jos este foarte placut, insa cu o singura conditie: sa nu ramii cu masina in vreo groapa!

(Traducere Lucian Turcas si Jan Cornelius)