Triumful mediocritatii. Sau al prostiei…

Am renuntat de mult sa mai urmaresc si, cu atit mai putin, sa comentez ceea ce se intimpla pe scena politica romaneasca. E obositor, dar este si redundant, am impresia ca se joaca, de luni bune, acelasi act al unei piese absurde, cu personaje care abia mai articuleaza, peltic, aceleasi obsesii. Daca fac acum o exceptie, este numai pentru a semnala un ingrijorator efect colateral al fenomenului.
Problema este ca, la cel mai inalt nivel, orgoliul orbeste si interesele personale sau de grup devin mai importante decit cele nationale. E ca intr-un joc pueril: presedintele Basescu ataca dur, iar premierul Tariceanu nu intirzie sa ii dea o replica pe masura. Ca doua cucoane proaste, cei doi se ambitioneaza sa aiba ultimul cuvint, mentinind acest stupid ping-pong al orgoliilor si transformind totul intr-un jalnic bilci. Asta in timp ce interesul Romaniei este de a trage cit mai multe fonduri europene. Pe de alta parte, sint semne din ce in ce mai clare ca ne autocondamnam, cu obtuzitate, din cauza timpeniei conducatorilor nostri, la a fi, de la bun inceput, oile negre ale Europei federalizate; ca, in loc sa tragem la aceeasi caruta, sa ii convingem pe ceilalti ca sintem coechipieri valabili, de incredere, devenim bufonii Europei, indreptatind din plin scepticismul celorlalte state fata de posibilitatea unui parteneriat matur cu Romania.
Am impresia ca, de luni bune, Romania nu mai este o tara guvernata, pentru ca politicienii nostri nu fac decit sa mai aplice o lovitura sub centura adversarului, in loc sa se preocupe de bunul mers al lucrurilor.
In mare parte, de vina este presedintele Basescu, dar nici factiunea liberala nu este absolvita. Iar miza acestor ciomageli publice nu este decit sfintul ciolan, puterea care pare a fi devenit nu o indatorire, ci o valoare in sine, folosita in scopuri dintre cele mai meschine. Dincolo de diferentele de nuanta, la fel stateau lucrurile si la virful oligarhiei comuniste. Cinismul este acelasi, dezinteresul fata de gloata (cu drept la vot acum) e si el similar. Santajul s-a instituit, de la sine, ca arma politica directa, pe care o folosesc cu egala pricepere atit presedintele si partidul afiliat, PD, cit si liberalii si, mai pe dupa colt, mai ascuns, PSD-ul. Noul guvern demonstreaza ca liberalii nu prea au gasit solutii, improvizind pur si simplu la intimplare, dupa principiul "nu conteaza priceperea fiecaruia, sa fie ai nostri la guvernare"; inginerii conduc educatia si isi considera ignoranta in domeniu un avantaj, Ministerul de Interne a fost lasat pe mina unui neofit, care nu are nimic de a face cu sistemul, si tot asa… E limpede ca tot la fel ar fi scirtiit, din toate osiile, si un guvern de coloratura democrata. In acest context, PSD, cel mai puternic (sau numeros, de fapt) partid al opozitiei, nu reuseste sa creasca in sondaje. Iar celelalte, precum PC, PRM, nu mai sint de mult decit simple grupari diversioniste. Cit despre liber schimbistii UDMR-isti, ce sa mai spun…
Ce este mai grav e ca omul cu discernamint, satul de tot acest spectacol de gust indoielnic, nu prea mai stie ce sa aleaga. Se tot vehiculeaza ideea alegerilor anticipate, dar ma tem ca abia astfel se va vedea dezastrul la care ambuscada continua de pe scena politica ne-a condus. Pe acest fundal ridicol, al prostiei vindicative, al badaraniei cu staif si al infruntarii oarbe de orgolii, se petrece un fenomen pe care un mediu politic matur l-ar rejecta din stadiul de germene: initiative politice marginase, fara platforma consistenta, fara solutii reale, dar cu posibilitati financiare si mediatice deloc de ignorat cresc in sondaje. PNG, partidul lui Gigi Becali, pare a fi pe locul doi in preferintele romanilor, la fel cum patronul lui (pentru ca acestia sint termenii corecti) le pare celor mai saraci cu duhul ("prosti, dar multi", vorba lui Lapusneanu) singura solutie de iesire din criza. Cum sa ii convingi ca nu e vorba decit de un imbogatit intru totul mediocru, poate generos, dar niciodata fara a urmari ceva, ca avem de a face cu un individ rudimentar, incult, care nici macar nu stie sa vorbeasca cit de cit acceptabil limba romana si care are impresia (gresita oare?) ca in tara asta totul se poate cumpara? Chiar si functia de presedinte. L-am urmarit, mai deunazi, pe Becali raspunzind intrebarilor unei naive brunete si spunind ca are el un baiat bun, destept, tinar, pe care l-ar pune prim-ministru, dar ca e divortat si el nu are incredere in cei care isi parasesc consoartele… Cam asa se face, ma-ntelegi, politica, in opinia lui Gigi Becali…
Cum ar arata o Romanie condusa de Becali? O Romanie "becalizata", cu alte cuvinte… Sper sa nu apucam sa vedem si asta. In orice caz, acest triumf al mediocritatii este meritul actualilor conducatori, care, patimasi, imaturi, orgoliosi, cinici, isi vad de interesele lor fara a se gindi la cele ale boborului. Iar boborul, lasati pe el, il iubeste pe Becali, care poate va scoate bani din conturile sale grase pentru a ne ridica nivelul de trai. La asa conducatori, asa alegatori!

P.S.: In final, ma gindesc ca notiunea de "mediocritate" este, poate, prea generoasa pentru a-l defini pe Gigi Becali. Inlocuiti-o, dupa plac, cu cea de "prostie". Si mai ginditi-va ca la prostie se ajunge tot din prostie… Cu alte cuvinte, prostia lui Basescu, Tariceanu & Co. favorizeaza ridicarea in rang a prostiei lui Becali.