Un chinez spune lucruri trasnite? (II)

  Saptamina trecuta, un general chinez – Zhang Zhaozhong – a declarat, sec, ca tara sa va apara Iranul chiar daca ar declansa al Treilea Razboi Mondial. Un scop al acestei declaratii este, pur si simplu, sa-i intimideze pe evrei si pe occidentali si sa-i faca sa dea inapoi in chestiunea Iranului. In zona, interesul Chinei este major, daca ne amintim doar faptul ca ea importa petrol si gaze din Iran in valoare de 30 miliarde dolari anual.

Acest scop pare a fi atins. Dupa celebra declaratie a chinezului, seful Pentagonului, Leon Panetta, s-a grabit sa calmeze lucrurile, declarind ca un atac asupra tintelor nucleare iraniene are toate sansele sa esueze pentru ca multe se afla in buncare subterane-  ca si cum acest lucru nu se stia dinainte. Si, mai adauga el, o armata puternica trebuie dublata de o „diplomatie puternica", adica mai stam de vorba, mai negociem etc.

La rindul sau, si Ehud Barack – ministrul evreu al Apararii – a lasat-o mai moale, zicind ca nu se pune problema vreunui atac in acest moment; iar pentru a-si salva onoarea, adauga: Pozitia noastra nu s-a schimbat in 3 puncte: un Iran nuclear este inacceptabil ( dar un Israel, da?), sintem determinati sa oprim acest lucru si toate optiunile ramin pe masa.

Cu alte cuvinte, lasa ca mai vedem noi, mai vorovim.

Intre timp, SUA si UE au inasprit sanctiunile economice la adresa Iranului. Rusia si China se opun unor asemenea sanctiuni – mai ales la ONU -, iar iranienii actioneaza foarte prost prin atacarea ambasadelor occidentale, atragindu-si, astfel, condamnarea unanima a intregii lumi diplomatice. Atacarea solului – adica a diplomatului – este o practica demult disparuta si nu poate aduce decit pierderi, de toate felurile, guvernului care o initiaza, o permite sau nu ia masuri ferme care sa o impiedice. Indiferent de cel care a stat in spatele acestor atacuri – guvernul sau opozitia, spionajul occidental sau Ahmadinedjad -, Iranul nu a avut decit de pierdut, chiar daca regretele exprimate de ministerul sau de Externe sint sincere.

In orice caz, chestiunea iraniana este in plina evolutie, a devenit deja globala si promite mari surprize. Sper sa fie placute.

Apropo de China si de regimul ei politic. Lumea libera, SUA si UE, in primul rind, critica mereu Partidul Comunist Chinez pe marea tema a drepturilor omului, a deficitului de democratie, a persecutarii adversarilor politici etc. Fara indoiala ca, in principiu, au dreptate. In China, insa, aceste probleme se pun oarecum altfel si cine nu intelege acest fapt risca  sa intre in plina utopie. Mii de ani chinezii au invatat sa se supuna autoritatii, iar Imparatul era nici mai mult, nici mai putin decit Fiul Cerului. Confucianismul, filosofia oficiala a Imperiului Chinez, le-a spus ca lumea normala, armonioasa nu poate fi decit aceea in care fiii se supun total parintilor, cei mai tineri celor mai in virsta, supusii stapinilor.(ceva asemanator gasim si in Biblie). Confucianismul este si religie, iar azi – dupa Mao – este intens reevaluat. Este greu de crezut ca democratia, asa cum o intelegem noi, ar putea avea succes in China. Sa ne amintim ca dupa caderea ultimului Imparat si instaurarea Republicii (1912), China a fost zguduita de lupte interne pina la victoria lui Mao, in 1949. Iar Mao a reintrodus o dictatura si o etica a supunerii mult mai dure decit cele din epoca imperiala.

Dar oare chiar ar fi de dorit o prabusire a Partidului Comunist si o fortare a democratiei in China de azi? Cu riscul de a fi injurat de "adevaratii democrati", cred ca raspunsul ar fi mai degraba negativ. Imaginati-va ce-ar insemna o revolutie intr-o tara de 1 miliard si 300 de milioane de oameni fara nici o traditie democratica! Incendiul care ar putea urma ar arunca aschii aprinse in toata lumea, iar lumea aflata in criza numai de asa ceva nu are nevoie.De bine, de rau, comunistii au lasat piata libera, economia se dezvolta spectaculos, iar anii care vin pot crea conditiile propice pentru mari schimbari in China, inclusiv pentru transformari democratice. Deocamdata, cel sau cei care pastreaza ordinea in colosul chinez fac un serviciu omenirii, chiar daca nu si unor milioane de chinezi.