Un chip cioplit in scop anarhic: BisericadelaTV

 Cu toate ca au primit raspunsuri adecvate, fiind demontate asa-zisele argumente si demonstrandu-se, cu date concrete, caracterul manipulator si intentia de a dezinforma opinia publica, atacurile acelor ONG-uri care sustin ca Biserica (si, in general, cultele) nu ar mai trebui sa primeasca nici un leut de la bugetul de stat, nu trebuie trecute usor cu vederea. Evident, nu este prima oara cand se ridica astfel de probleme, cand se mizeaza pe lipsa de informare corecta a unui public care, de multe ori traind la limita supravietuirii, se revolta usor la auzul milioanelor de euro care ar falfai prin conturile unei Biserici prospere. Pentru omul care nu calca pragul unei biserici si nici nu se informeaza despre activitatile desfasurate prin intermediul unitatilor de cult, mai ales pentru cel in urechile caruia inca mai suna, vag, ecoul sloganelor comuniste despre religie ca "opium al popoarelor", lumea fiind impartita in doar doua categorii – exploatati si exploatatori, problema sustinerii financiare acordata de stat in acest domeniu nu poate fi una receptata favorabil. Pe acest public, mizeaza, in primul rand, sustinatorii galagiosi ai fracturii totale si definitive intre Biserica si institutiile statutului roman (fie ca vorbim de Guvern, de primarii, de consilii judetene etc.).

Aceasta situatie este una perfect circumscrisa modului de reactie al omului care nu poate accepta nimic din ceea ce nu-i este familiar, in pofida oricaror evidente. Sunt date certe si studii sau analize care confirma rolul esential pe care Biserica il are in fragila si framantata societate romaneasca, anume de intr-ajutorare a celor nevoiasi sau de edificare spirituala, de educare, de asanare morala sau de detensionare a unor convulsii la nivel familial, comunitar sau chiar national (ca sa enumeram doar cateva dintre ele, fara a socoti, aici, pe cel esential, definitoriu, de calauza a sufletelor catre Imparatia lui Dumnezeu). Care este reactia militantului umanist-secular sau ateu in fata unei astfel de situatii de netagaduit? "Asa ceva nu exista" – spun ei, precum acel personaj care vede pentru prima oara in viata lui o girafa. Nici daca ar da cu fruntea de zidul unei cantine sociale pentru saraci, organizata de Biserica, militantul nostru nu ar recunoaste ca la originea cucuiului, ce i-ar impodobi, astfel, chipul, sta o realitate palpabila (si consistenta). El nu poate vedea decat sume uriase (umflate si acelea cu PIB-ul!), dar nu vrea sa admita ca acei bani, cati or fi si ei, ajung, direct sau indirect, tot la poporul pe care se straduieste sa-l manipuleze facand comparatii intre mere si pere (sau intre biserici si scoli, respectiv spitale).

Ce activitate filantropica, educationala, de alinare si rezolvare a unor probleme sufletesti au aceste persoane de un anticlericalism furibund? Celebritatea lor nu vine din aceea ca au lucrat ceva pentru poporul acesta atat de incercat, ci din faptul ca ei contesta pe cei care indraznesc sa lucreze ceva. Iar daca totusi au lucrat, unii dintre ei, atunci sa arate roadele muncii lor si sa ceara, in caz ca rezultatul e unul pozitiv, mai multa sustinere spre a munci mai cu folos. Cu siguranta ar fi sprijiniti in demersul lor inclusiv de oamenii Bisericii care, nu de putine ori, s-au straduit sa sensibilizeze autoritatile spre a se implica in rezolvarea unor probleme stringente ale comunitatilor pe care le pastoresc (fie ca e vorba de nevoia unei scoli, a unui medic intr-un sat, de necesitatea de a se repara un drum etc.). Oricine poate judeca, daca e onest si obiectiv, ca avem in fata doua atitudini: cea a Bisericii, care se straduieste sa lucreze cate ceva (cu riscul de a fi taxata pentru aceasta implicare in societate), si cea a contestatarilor ei, care "nu precupetesc nici un efort" in a demola, a critica, a contesta, fara a pune insa umarul la treaba.

Ca telespectatorul la vitelul cel nou

Modul in care se duce aceasta campanie anti-Biserica este unul deloc nou. El a fost implementat pentru prima data de evreii care nu au avut rabdare nici macar 40 de zile pana sa se intoarca Moise de pe muntele Sinai, cu tablele Legii primite din mana lui Dumnezeu, ci au cerut lui Aaron sa le faca un dumnezeu la care sa se inchine, incat acesta a turnat, din aurul lor, un vitel pe care l-a cioplit apoi cu dalta (v. capitolul 32 din Iesirea). Si nemultumitii nostri de azi au inventat un dumnezeu turnat din banii de la bugetul de stat si la care tot cioplesc cu dalta dezinformarii si manipularii, pe la TV sau prin alte mijloace de informare. Asa a aparut un personaj fictiv, pe care-l voi numi generic BisericadelaTV, care are o asemanare cu adevarata Biserica a lui Hristos pe cat avea vitelul de aur al evreilor din pustie cu Dumnezeul care i-a scos din tara Egiptului. BisericadelaTV este un personaj care nu are consistenta, dar pare foarte real. El intrupeaza toate slabiciunile posibile si imposibile pe care le poti gasi la un cleric. BisericadelaTV are bani cu nemiluita, patroneaza afaceri care duduie de profit, se fofileaza de la taxe si isi recupereaza cu aere de racket din spatiul ex-sovietic toate proprietatile pe care, pe buna dreptate (nu-i asa?) statul le-a confiscat acestui personaj – atat de burghez si de invechit – pe vremea comunismului (oh, ce vremuri!). BisericadelaTV este incarcata zi de zi, metodic (chiar stiintific, as spune) cu toate pacatele societatii romanesti, punandu-i-se in carca toate relele. Astfel, populatia este manipulata si adusa in punctul in care sa creada ca, odata cu asasinarea acestui sinistru (deja) personaj, ne vom izbavi din tot necazul si va fi in tara numai lapte si miere (strategie vecina cu cea a nazistilor).

Cei care vor sa impuna in constiinta publica acest personaj, profita insa foarte mult si de slabiciunea si de tacerea vinovata a celor care, desi cunosc adevarul, se marginesc sa bombane in intimitatea spatiului casnic. Caci vinovati de amploarea acestui tavalug mediatic antiecleziastic suntem noi toti, care realmente constituim Biserica, dar si toti cei care au beneficiat si beneficiaza de activitatile acestei institutii, dar nu dau marturie despre sprijinul primit. Sunt atatea categorii care au fost ajutate, numai dupa 1990, de Biserica, incat numarul persoanelor care ar putea vorbi in acest sens trece de jumatatea populatiei: saraci, bolnavi, sinistrati, persoane singure etc., ca sa nu mai amintim pe cei care au gasit pace si usurare sufleteasca in taina spovedaniei sau in consilierea duhovniceasca. Unde sunt acestia? Daca nu se vor trezi la timp si nu vor reactiona, va veni vremea in care Biserica nu va mai putea sa-i ajute. Cine se va ingriji de ei atunci? In nici un caz presedintii unor ONG-uri care, daca ar fi sa dau crezare unor informatii, nu au drept scop decat subminarea oricarei autoritati din aceasta tara, anarhia fiindu-le un mediu mai prielnic spre a-si atinge telurile revolutionare, in sensul marxist al cuvantului (cititi, spre exemplu, articolul lui Costin Andries, "Lupta pentru hegemonie culturala. Sectele extremei stangi si BOR", publicat pe inliniedreapta.net).

BisericadelaTV este un idol cu fulminanta ascensiune. Soarta acestui idol va fi insa asemanatoarea cu cea a vitelului de aur care l-a inspirat. Caci Moise, intorcandu-se din munte, de la inaltimea comuniunii cu Domnul Dumnezeu, a luat acel vitel, "l-a ars in foc, l-a facut pulbere si, presarandu-l in apa, a dat-o sa o bea fiii lui Israel" (Iesirea 32, 20). Asta se va alege si din idolul numit BisericadelaTV, dupa ce va atinge apogeul adularii si va corupe pe cei lipsiti de credinta in Dumnezeul cel Viu… Inchideti televizoarele, macar pentru o vreme, si mergeti in biserici, rugandu-va, vorbind cu Dumnezeu. Verificati singuri daca sunt reale cele auzite la televizor, mergeti "pe teren", acolo unde Biserica este prezenta si se implica. Dupa un timp de exersare a acestei minime igiene mentale, veti constata si singuri cum s-a falsificat realitatea si cum poti fi pacalit sa crezi in ceva ce nu exista, de fapt, decat pe ecranul stralucitor precum aurul care, odinioara, fura privirile celor ce adorau un vitel plasmuit de maini omenesti. Stramosii nostri aveau o vorba despre un animal derutat, care nu mai cunostea poarta cea schimbata a stapanului. Astazi, din nefericire, in loc de a ne mai amuza de modul in care se uita "vitelul la poarta noua", am ajuns noi insine sa ne zgaim "ca telespectatorul la vitelul cel nou". Si numim asta progres!