Un model viu…

Am revenit in paginile Ziarului dupa un scurt sejur in nordul Hexagonului. La finalul unor astfel de iesiri, am de regula impresii placute, dar si altele, dezagreabile, de care m-as lipsi bucuros. Grevele, de pilda, nu-mi plac defel. La francezi, greva este ca o zi de munca pe la noi; stii cind incepe, nu si cind se termina; stii unde pleci, nu si daca ajungi. Nu-mi plac cersetorii si escrocii. Parisul are mii de exemplare parazite, iar mai mult de jumatate silabisesc in dulcele grai mioritic. Garile de metrou si de cale ferata, unde lumea este grabita si putin atenta, sint locurile privilegiate de exersare a competentelor pradalnice – dobindite dupa indelungi aplicatii pe deja ingustul chei al Dimbovitei. Gara de Nord pariziana, bunaoara, este un infern. Cete de tineri „surdo-muti", …vorbind romaneste, te invita sa donezi cite ceva in folosul unei asociatii a lor. Au pixuri si tabele cu semnaturile cotizantilor, sint curat imbracati, totul pare urban si civilizat, astfel incit milosii pot fi pacaliti usor. „Artistii" specializati in golitul buzunarelor au gasit aici un „corn al abundentei" facile, intrucit naivii lor sint mult mai numerosi, dar si mai generosi decit ai nostri. „Manierele" francezilor sint dejucate abil de smecheria si obraznicia conationalilor valahi autoexilati la picioarele Turnului Eiffel. De aici, fobiile si resentimentele, cu totul motivate ale urmasilor lui Napoleon.

Daca faci abstractie de tiganiada pariziana sau de versiunile la fel de agresive din provincie, poti avea mici satisfactii. M-as rezuma acum doar la cele… estetice. Centrul „Georges Pompidou" mi se pare, ca intotdeauna,  de neocolit. Este, de altfel, „punctul meu de fuga" favorit. Pe linga expozitiile permanente (peste 60.000 de lucrari), reunind esantioanele reprezentative ale tuturor ereziilor avangardiste, muzeul gazduia saptamina trecuta o expozitie temporara,  dedicata artei japoneze contemporane. Proiectii non-stop, workshop-uri, conferinte in prezenta artistilor niponi intregeau peisajul. La etaj, intr-un spatiu alocat artei moderne, este organizata o retrospectiva Edvard Munch – expresionistul abstract de origine norvegiana, autorul celebrului Strigat.

Lille – capitala regiunii Nord-Pas-de-Callais – este acelasi oras ca acum 15 ani, cind l-am vazut prima oara. Poate un pic mai aglomerat si mai cosmopolit. Valuri de imigranti, africani, asiatici si est-europeni s-au adaugat intre timp. Nici Universitatea nu pare prea schimbata. La Villeneuve d’Ascq, uriasul campus din imediata vecinatate a metropolei, intilnesti multi romani. Trei dintre  ei: un bucurestean, un timisorean si o ieseanca, doctoranda in Chimie, fac pauza de cafea intre doua reprize de cursuri.  Sint multumiti de ce invata acolo, dar si de faptul ca li se ofera un tratament fara cusur. A fi roman nu este deloc un handicap; sute de studenti si-au completat aici studiile in ultimii 20 de ani, de cind functioneaza programele de mobilitati interuniversitare. La fel de vechi este parteneriatul cu „Al.I.Cuza", cel care a motivat ulterior infratirea orasului Villeneuve d’Ascq cu Iasul. Nadji Rahmania, colegul si prietenul meu, are un merit decisiv in concretizarea acestui proiect – pe cale de a fi redimensionat in formule si mai avantajoase.

Imi plac muzeele din Lille. Situat in inima orasului, Palais des Beaux Arts a functionat in diverse locatii inca de la 1792, la sugestia pictorului Louis Watteau, dar inaugurarea in cladirea de astazi s-a facut un secol mai tirziu. Lucrarile provin din colectiile regale, din colectiile bisericilor si manastirilor sau din cele private – donate de mecena sau cumparate cu sprijinul statului. Colectia de pictura reuneste peste 500 de lucrari, reprezentind scolile flamanda, franceza, olandeza, italiana si spaniola. Gasim, intre altele, lucrari ale unor Titian, Veronese, Tintoretto, Rubens, Goya, Delacroix. Intre sculptori – Rodin, Bourdelle, Frémiet (autorul statuii lui ÈAAAAA˜tefan cel Mare de la Palat). Printre colectii, cea de numismatica trece drept una din cele mai bogate din Europa. Pe linga vizitele obisnuite, se organizeaza parcursuri ghidate pentru nevazatori si surdo-muti. Ateliere de lucru, conferinte, dejunuri artistice, seri de film si poezie, nocturne dau impresia unei mobilitatii impresionante. Mult asteptata este Noaptea modelului viu,, pe 18 octombrie, cind organizatorii vor expune multimii cu predispozitii pentru desen si pictura un model carnal, obedient, gol-golut.

ÈAAAAA˜i la Villeneuve d’Ascq exista un muzeu cu ambitii internationale, inaugurat in 1983 si redeschis acum un an, dupa o lunga restaurare – Musée d’art moderne, art contemporain et art brut. Ce putem gasi aici?  O colectie de tablouri atasate traditiilor cubiste, suprarealiste, fauviste, semnate de Picasso, G. Braque, Fernand Léger, Joan Miró, Paul Klee, Modigliani; o alta de arta bruta – peste 4000 de lucrari, intre care unele apartinind lui Jean Dubuffet, considerata a fi cea mai mare din Franta (unii spun ca si din Europa); numeroase lucrari de arta contemporana apartinind unor Daniel Buren, Christian Boltanski, Allan Mc Collum, Pierre Soulanges, Dennis Oppenheim. Pe linga cele trei sectiuni, se poate vizita o expozitie reunind lucrarile lui Lanskoy – important pictor rus.

De ce am insistat pe descrierea sumara a muzeelor? Pentru ca, intr-un fel sau altul, tezaurizeaza valorile simbolice si de patrimoniu ale comunitatii. Pentru ca sint centre de interes turistic si profesional. La „G. Pompidou", intr-o zi obisnuita, se perinda mai multi vizitatori decit in toate muzeele romanesti luate la un loc. in Villeneuve d’ Ascq, ambitia este de a avea peste 30% public strain. Pe acolo au trecut mai toti primarii Iasului din ultimii ani. O fi vizitat cineva muzeul?  Poate nu-l vor ocoli zilele viitoare membrii delegatiei care tocmai se pregateste de plecare. Contrastul cu ce le putem arata noi francezilor este urias. Ce strain s-ar multumi sa contemple spatiile noastre insalubre, sarace si pustii, vesnic in renovare? Cu siguranta, lectia confratilor din Hexagon ar merita retinuta.