Un peisaj al dezradacinarii…

Cit de resentimentari, invidiosi si caraghiosi sintem s-a vazut recent, cind s-a anuntat decernarea Premiului Nobel pentru Literatura scriitoarei germane Hertha Müller, nascuta si traitoare, multa vreme, in Romania. Eu unul, cum am aflat numele cistigatoarei, am si cautat pe net date despre autoare, precum si primele reactii la eveniment. O cunoscusem pe Hertha Müller prin anii ’80, la Casa Scriitorilor de la Neptun, dar nu ma pot lauda cu cine stie ce amintire / conversatie revelatoare, intrucit nu faceam parte din restrinsul ei cerc de prieteni. I-am remarcat distinctia feminina, civilitatea relatiilor cu anturajul. Stiam, vag, ca e in raspar cu regimul, dar nu citisem nimic de ea, de altfel, dupa cum se vorbea, prima ei carte, tradusa in romaneste, fusese interzisa, data la topit. Am constatat demult ca, in relatia cu minoritarii, fie ei si scriitori, noi, majoritarii, avem pretentia ca ei sa ne citeasca, eventual sa ne si traduca in vreo limba de circulatie, pe cind noi le putem ignora opera, daca nu cumva sa le-o si minimalizam, fara a o fi citit. Iar cind aflam ca vreun maghiar sau vreun neamt "de origine romana" a primit o importanta distinctie internationala, deodata ne simtim frustrati, ca si cum ni se cuvenea.

Daca sub semnaturi si declaratii "la vedere", (Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, Alex Stefanescu, Mircea Mihaies s.a.) "innobilarea" literara a doamnei Müller a fost receptata cum se cuvine, cu elogii, sau macar cu amabilitati "diplomatice", pe internet, sub protectia anonimatului (ma rog, a pseudonimului) reactiile au fost / sint dintre cele care te umplu de mila si de sila. O ura salbatica – spre a parafraza un cunoscut titlu de carte – dejecteaza din strafundurile diareice ale unora, rosi-verzi de minie ca "svaboaica", desprinsa din plaiul mioritic, a indraznit sa aiba un asemenea succes literar, la care noi, romanii neaosi, rivnim de peste un secol… Este pus la bataie faptul ca, in ultimele 4-5 decenii, Nobelul literar are si o vadita conotatie politica. Dar cum ati vrea sa fie, intr-o lume intens politizata, despartita, multa vreme, de cortine de fier, colonizata, traumatizata etnic si religios? Or, Academia Suedeza rasplateste si astfel de scriitori, a caror opera devine memoria emblematica a unei anumite realitati. Exemplele sint prea cunoscute pentru a le mai reitera.

Ce-i mai enerveaza pe internautii defulati? Faptul ca Hertha Müller nu este o buna romanca si nu face, in romanele si in interventiile ei publice, o propaganda pozitiva tarii unde s-a nascut, a copilarit, a invatat carte, a mincat pita cu slana, a avut – nu? – toate conditiile sa se afirme. Si cind colo, ea face figura unei persecutate politic, e obsedata de Securitate si de traumele pe care aceasta i le-a produs! Nici macar n-a facut inchisoare ca o Lena Constante, se indigneaza cineva. E adevarat, Hertha Müller, nascindu-se mai tirziu, a ratat perioada stalinisto-dejista, care a mutilat-o, fizic si psihic, pe Lena Constante – si pe atitia altii. Sub protectia anonimatului, securistii si activistii – beneficiari ai unei revolutii din care si-au luat partea leului – se aprind de minie ca mai exista, iata, scriitori (si nu numai) care nu vor sa uite raul produs atunci cind ei erau mari si tari, si le pun pe tava, ca intr-un muzeu al ororii, faptele. N-am intilnit nici un astfel de specimen sa-si ceara iertare, sa-si exprime o minima remuscare, ci, mai degraba, regretul lor e ca n-au reusit sa le inchida gura tuturor celor pe care i-au avut in mina…

Banuiala mea e ca acesti "comentatori" n-au citit, de fapt, nici o carte, vreun articol sau vreun interviu ale Herthei Müller, ci se bazeaza doar pe zvonuri si pe diverse citate, decupate din context. Altfel, indignarea lor n-ar mai fi avut obiect, pentru ca nicaieri scriitoarea nu face atingere de Romania profunda, ci doar de mecanismele totalitare, care incercau s-o reduca la tacere, la figurat, daca nu la propriu. Devenirea ei intru fiinta vorbitoare de limba romana este povestita (intr-un interviu din 2005, aparut in Suplimentul de cultura si reiterat acum) cu sentimentul unei revelatii: "M-a frapat atunci sa descopar ca limba romana are atitea straturi de exprimare si am fost practic infometata sa o invat. (…) Cea mai buna prietena a mea a fost o romanca, probabil ca si din cauza apropierii noastre am invatat limba asta de parca ar fi fost a mea". Reintoarcerile succesive in tara de origine ii produce uimire si incintare, dincolo de disconforturile pe care si noi le vedem cu ochiul liber. Chestia-i ca noi am vrea ca strainii – iar dna. Müller nu este citusi de putin o straina) sa vada numai jumatatea plina a paharului… De altfel, si in Germania ea intimpina dificultati de receptare, nemtii fiind (din motive cunoscute) hipersensibili la trecutul relativ recent si-ar vrea ca prozatoarea sa fie mai ancorata in actualitate… Mai demult, dupa propria-i marturisire, scriitoarea ii suparase pe svabii din satul natal prin modul cum ii "incondeiase", si nici nu mai calca pe acolo. Acum ii supara pe nemtii din noua ei patrie si pe romanii din vechea patrie. Fiecare cititor care se simte, cumva, vizat ar vrea ca autorul sa-l "faca" frumos, destept si devreme acasa. Dar, zice Hertha Müller in acelasi interviu: "… este o mare greseala ca un scriitor sa incerce a scrie o literatura care place si vrea sa se acomodeze in mod literar la mediul in care este… O carte poate sa fie foarte buna numai daca este autentic scrisa, indiferent de unde vine scriitorul".

Iar literatura recentei detinatoare a premiului Nobel este autentic scrisa poate si pentru ca a trait in Romania si – asa cum suna argumentarea juriului – "a descris un peisaj al dezradacinarii".