Universitatea viitorului

In unul dintre ultimele romane ale lui David Lodge, Thinks… / Ginduri ascunse, iesit pe piata si la noi, protagonistul, Ralph Messenger, specialist in IA ("inteligenta artificiala"), mediteaza, la un moment dat, cu voce tare (inregistrata automat de un dictafon sofisticat) asupra destinului lumii academice. Ambuteiajul in care este prins si sedinta banala de administratie de unde vine nu il impiedica sa faca, indirect, observatii despre Universitatea viitorului: "… Ni se cerea sa gasim o formula prin care sa ne asiguram ca un curs de la, sa spunem, Facultatea de Studii Comunitare presupune la fel de multa munca si merita aceeasi evaluare ca un curs de la, sa zicem, Inginerie Electronica, asa incit Universitatea sa-si poata pune pe piata noua diploma de Studii Interdisciplinare… diploma Alege si Amesteca, cum ii spune secretarul-sef, care se presupune ca ne va face competitivi la bazarul anual al inscrierilor si va salva fondurile Universitatii… Sondarea pietii a stabilit, se pare, ca exista o nisa neocupata pentru dubla specializare care sa-i permita studentului sa combine discipline aflate la polii opusi ai plajei curiculare, fizica nucleara cu analiza telenovelelor, biologia moleculara cu misterele medievale… Trebuie sa recunosc ca ideea este ademenitoare pe hirtie, in special pe hirtia alba, cretata, a brosurii Universitatii, cu ilustratii color, dar unele materii sint mult mai dificile decit altele si majoritatea nu pot fi studiate corect decit daca sint izolate, dar nu mi-am facut prea multi amici azi dupa-amiaza cind am atras atentia asupra acestui fapt…".

Actiunea romanului are loc in anul 1997, la o Universitate engleza semi-fictionala (ca majoritatea naratiunilor de campus, apartinind lui Lodge), si pare, de aceea, intrucitva firesc faptul ca Messenger gaseste utopica o astfel de formula academica. Ceea ce surprinde este mai curind conservatorismul lui neasteptat. Obsedat de tehnica spectaculoasa a ciberneticii, tulburat de visul articularii constiintei in roboti si introducerii spiritului in masinarii (idealurile lui Campanella palesc, desigur, in fata unor asemenea proiecte!), profesorul lodgian se arata sceptic, paradoxal, vizavi de o realitate pe care eterogenitatea postindustrialitatii o va impune, oricum, mai devreme sau mai tirziu. Piata postmoderna isi regleaza singura valorile si necesitatile, indiferent de calculele noastre probabilistice. Iar in privinta educatiei universitare, verdictul ei a ajuns suficient de vizibil in primii ani ai noului mileniu. Inter-disciplinaritatea reprezinta cuvintul de ordine al actualului eon. Ideea – credeti-ma pe cuvint – a patruns chiar si in sistemul romanesc, de mai mult timp planurile invatamintului academic de aici concentrindu-se, dupa posibilitati, pe principiul (nescris) alege si amesteca. Nici nu ar putea fi altfel in interiorul unei istorii revolutionate, unde comunicarea a preluat, din mers, toate celelalte aptitudini ale individului, modelindu-le. Ralph Messenger insusi – personajul lui Lodge – uita prea usor ca totalitatea cercetarilor sale stiintifice asupra IA-ului combina, in mod nestiut, tehnici si strategii din arii diferite, unele umanistice sau chiar artistice: literatura, istoria, psihologia si pictura. Nimeni nu va nega vreodata specificitatea, dificultatea ori rigoarea unei discipline anumite, dar oricine trebuie sa accepte ca astazi, in epoca globalizarii, identitatea capata consistenta si, prin urmare, semnificatie doar in concertul multiplicitatii. Absolut curios, individualitatea nu e anihilata, ci, dimpotriva, potentata de multitudine.

Nu cred ca Universitatea viitorului va putea exista in afara acestor transformari. Studentul postmodern – se vede deja cu ochiul liber – manifesta trasaturi de ins al diversitatii, cu toate avantajele si dezavantajele ce decurg de aici. Nu noi decidem oportunitatea sau inoportunitatea schimbarii de mentalitate la noile generatii. Oamenii nu ajung nici mai buni, nici mai rai odata cu trecerea vremii. La fel ca istoria pe care o populeaza, ei sint pur si simplu. Ca atare, oricit de mult s-ar plinge actualii "puristi" ai disciplinelor universitare de "erodarea" calitatii, mersul lumii ii va impinge, necrutator, in marsul fortat. Cu totii se vor deschide, treptat, spre inter-disciplinaritate, precum petalele florilor catre lumina propulsoare de vitalitate. Am cunoscut persoane, in ultimii saptesprezece ani, care jurau (la inceputul lui ’90) ca nu vor atinge cindva un computer, iar azi sint legati, prin fire invizibile, de tastaturile electronice. Am observat oripilati ai telefonului celular carora, actualmente, le tiuie buzunarele mai ceva ca turnul de control interspatial din Florida. Am intilnit carturari cu dioptrii mari, care facusera legamint sa nu iasa niciodata din arhivele marilor biblioteci si care, in prezent, au devenit insomniaci ai Internet-ului. De ce sa nu-l vedem curind si pe studentul la engleza-astronomie? Ori pe cel la teologie-medicina? Sau pe cel la economie-istorie antica? Ori matematica-educatie-fizica, psihologie-chimie, geografie-sociologie, franceza-biologie etc.? Noi, universitarii, trebuie sa ne recunoastem tot mai mult (viata ne obliga) in postura unor "prestatori de servicii" educationale, de care oricine are dreptul sa beneficieze in raport cu bunul lui plac (si calitatea ofertei, fireste!). Nu (mai) sintem, nu (mai) avem cum fi exponentii unei caste inchise si elitiste. Noi parem sa fim chemati sa construim Universitatea viitorului. Daca ea va fi buna sau rea este, in totalitate, decizia altei generatii.