Copacul mortii a fost taiat

marți, 27 ianuarie 2009, 21:58
2 MIN
 Copacul mortii a fost taiat

Copacul a fost sectionat numai pe jumatate cu o drujba, dupa care a fost prabusit peste zecile de lumanari aprinse de rudele, prietenii si apropiatii lui Daniel Barbacaru, mort luni intr-un accident rutier. Satenii sustin ca acest lucru trebuia sa se intample mai demult si vor cere preotului din sat oficierea unei slujbe de sfintire a zonei care arata mai mult a cimitir din cauza crucilor de fier montate dupa accidente.

Ieri, si autoritatile care administreaza drumul au trimis muncitorii sa taie copacul considerat blestemat. Muncitorii insa au gasit treaba gata facuta, ei trecand la taierea pe bucati a arborelui care a fost incarcat apoi in remorca. Politistii au fost pusi intr-o situatie deosebita, intrucat taierea neautorizata a unui copac de pe marginea soselei se pedepseste prin lege. Lucrurile s-au simplificat odata cu sosirea muncitorilor de la Drumuri Judetene, intrucat taierea arborelui era autorizata printr-o nota expresa a celor care administreaza drumul.

"Nu mai conteaza cine l-a taiat. Cert este ca trebuia taiat inainte sa rapuna vieti nevinovate si sa schilodeasca altele. Era o faradelege daca il lua acasa sa-l puna pe foc, dar asa l-a lasat pe loc. Sincer nu stiu cine ar avea curajul sa bage copacul asta in soba stiind ca langa el si-au dat sufletul mai multi oameni", a spus facandu-si cruce un satean.

Locul tragediei de luni a devenit un adevarat loc de pelerinaj pentru taximetristii din Dorohoi si Botosani, care, in semn de doliu pentru colegul rapus, si-au legat panglici negre la oglinzile retrovizoare.

Serie de cinci accidente mortale

Seria accidentelor grave in zona a inceput in septembrie 2005, cand Volkswagen-ul Golf condus de  Neculai Aboaice, administratorul Seminarului Teologic din Dorohoi, s-a rupt in doua dupa impactul cu copacul. Soferul a murit pe loc, iar la cativa metri a fost gasit si corpul neinsufletit al lui Iulian Aboaice, fiului acestuia, student la Iasi. Un al treilea tanar a fost preluat de ambulanta zbatandu-se intre viata si moarte.

Trei ani mai tarziu un Cielo condus de maiorul Marius Hij si in care se mai aflau doi colegi ai acestuia s-a transformat intr-un maldar de fiare, dupa ce s-a ciocnit de acelasi copac. In urma impactului Nicu Albu de 33 de ani, pasager pe scaunul din dreapta, a decedat pe loc, iar ceilalti s-au ales cu traumatisme severe.

Ultimul incident a avut loc luni dimineata, cand Renault-ul taximetristului Daniel Barbacaru a derapat, a iesit in decor retezand crucile de fier de pe marginea drumului si s-a lovit violent de un copac. Soferul a decedat pe loc din cauza leziunilor multiple, iar politistii rutieri sunt de parere ca accidentul a fost cauzat de viteza si de drumul acoperit cu mazga.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii